Vinovații au fost descoperiți de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, de la Poliția orașului Pecica și Secția nr. 1., pe DN 7, între Arad și Pecica, într-un autoturism VW Golf în a cărui portbagaj au fost găsite 40-45 de kg de carne în blană ce ar putea fi cerb. Dintre cei trei bărbați, doar unul era vânător autorizat și deținător autorizat de arme și muniții de vânătoare. „S-a stabilit de asemenea că unul din cei trei bărbaţi este vânător autorizat şi deţinător autorizat de arme și muniții de vânătoare. Autoturismul a fost indisponibilizat, iar armele și muniţia au fost ridicate în vederea cercetărilor”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad. Celor trei bărbați li s-au întocmit dosar de cercetare penală şi se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă letală fără drept.
Trei barbati prinsi cu cerbul in portbagajul masinii
Reactualizat la:
ARAD. Braconaj cinegetic în apropiere de Semlac, pe fondul de vânătoare nr. 5 gestionat de Ocolul Silvic Iuliu Moldovan – Arad. Aici a fost găsită, împușcată, o femelă din specia cerb comun (ciută), tranșată și jupuită parțial.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Ştiri sportive
Arbitrul francez Francois Letexier va conduce meciul dintre echipele naționale de fotbal ale României și Turciei, care va avea loc joi, de la ora 19:00, pe stadionul Beșiktaș Park din Istanbul, în semifinalele barajului pentru calificarea la Cupa Mondială 2026, potrivit site-ului UEFA.
Local
Comerţul ambulant cu flori în zona cimitirelor, se desfăşoară în perioada 17 – 19 aprilie. Cererile se depun până în 27 martie.
Mapamond
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, a apărat marţi guvernul premierului ungar, Viktor Orban, în contextul unor presupuse scurgeri de informaţii referitoare la conversaţii telefonice care l-au implicat pe ministrul de externe de la Budapesta, Peter Szijjarto, acuzat că ar fi furnizat informaţii Rusiei, informează EFE.
1
Local
Complexul Muzeal Arad anunță deschiderea expoziției și a atelierelor demonstrative „Rânduiala Paștelui în Satul Maramureșean”, organizate în parteneriat cu Muzeul Maramureșan din Sighet.
ARADON Sport local
13 puncte din 18 posibile obţinute de Academia UTA în Liga de Tineret şi Liga Elitelor.
Mapamond
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat ferm marţi atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice civile din Ucraina, subliniind că aceste acţiuni constituie o crimă de război şi reprezintă un atac nu doar asupra Ucrainei, ci asupra întregii regiuni, informează Moldpres.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!