aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
„ZILELE ACADEMICE ARADENE” - Editia a XXII - a, 18-20.05.2012

„ZILELE ACADEMICE ARADENE” - Editia a XXII - a, 18-20.05.2012

la 21 May 2012 09:26 Reactualizat la: 21 May 2012 09:26
21 May 2012 09:26 Reactualizat la: 21 May 2012 09:26
ARAD - „Vasile Goldiş – părintele naţiunii române – 150 de ani de la naştere”.
Scris de Vasile Filip - ARAD - „Vasile Goldiş – părintele naţiunii române – 150 de ani de la naştere”.

Trimite articolul

X

Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a organizat, în perioada 18-20 mai 2012, cea de-a XXII-a ediţie aniversară a Conferinţei Internaţionale „Zilelor Academice Arădene”, unde au fost prezentate peste 900 de comunicări ştiinţifice.

Lucrările ştiinţifice au fost onorate de prezenţa a peste 1000 de participanţi, studenţi, masteranzi, doctoranzi, postdoctoranzi, cadre didactice şi cercetători ştiinţifici din peste 20 de Universităţi din UE, autorităţi locale – Gheorghe Falcă, primarul Aradului, senatorul Constantin Igaş, deputatul Iustin Cionca, prefectul Călin Bibarţ, Paul Bărbulescu, prefectul studenţilor UVVG, primari, consilieri municipali şi judeţeni, reprezentanţi ai Asociaţiei Absolvenţilor Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” – ALUMNI.

Moment de bilanţ ştiinţific, dar şi de sărbătoare academică, „ZILELE ACADEMICE ARĂDENE” – Ediţia a XXII, au inclus în program şi spectacole artistice (Ansamblurile studenţeşti „Cununiţa” şi „Goldiş – Maramureş” ale Universităţii de Vest „Vasile Goldiş) şi competiţii sportive studenţeşti. La Complexul Universitar de la Macea, proprietate a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, s-au desfăşurat secţiuni de comunicări şi întâlniri informale ale Asociaţiei Absolvenţilor Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad – ALUMNI: „Curricula academică şi traiectul profesional al absolvenţilor Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad” – ediţia a III-a şi Asociaţiei studenţeşti „E.L.S.A. – Promotor al formării profesioniştilor în domeniul ştiinţelor juridice”.

„Zilele Academice Arădene”, manifestare de tradiţie a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, au demarat cu un Te – Deum la Monumentul marelui corifeu al Unirii, Vasile Goldiş, părintele spiritual al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, oficiat de un sobor de preoţi condus de Arhiepiscopul Dr. Timotei Seviciu.

Deschiderea oficială a Zilelor Academice Arădene, Ediţia a XXII-a, a avut loc în Aula „Magna Universitaria” din cadrul Campusului Universitar „Vasile Goldiş” au fost conduse de conf. univ. dr. Sorin Başchir, preşedintele senatului UVVG.

Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rectorul fondator şi preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, a subliniat că „Zilele Academice Arădene” ajunse la a XXII-a ediţie, care marchează 22 de ani de existenţă, sunt un fericit moment de bilanţ ştiinţific, prin care se confirmă statutul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad de promotoare a calităţii academice în educaţie şi cercetare ştiinţifică. „Cercetarea ştiinţifică a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad are la ora actuală un institut de cercetare la nivel european – Institutul de Ştiinţe ale Vieţii în cadrul căreia sunt abordate cercetări de vârf interdisciplinare în consorţii naţionale, internaţionale şi un număr de 6 reviste ştiinţifice indexate în baze de date internaţionale. Existenţa Şcolii doctorale şi postdoctorale finanţate prin Programele Uniunii Europene constituie un stimulent al cercetării ştiinţifice a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad”.

Prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, a precizat că „reformele Bologna au schimbat faţa învăţământului superior din întreaga Europă, datorită implicării şi devotamentului instituţiilor de învăţământ superior, a personalului şi studenţilor. Structurile de învăţământ superior din Europa sunt acum mult mai compatibile şi comparabile. Sisteme de asigurare a calităţii contribuie la construirea încrederii, calificările din învăţământul superior sunt mult mai uşor de recunoscut peste graniţe iar numărul celor care fac parte din sistemul de învăţământ superior, a crescut. Studenţii de astăzi beneficiază de o varietate mai largă de oportunităţi de educaţie şi sunt din ce în ce mai mobile, astfel viziunea unui Spaţiu european al învăţământului superior a fost atinsă”.

Lucrările ştiinţifice prezentate în plen de prof.univ.dr. Aurel Ardelean, Preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad: ”Vasile Goldiş – părintele naţiunii române – 150 de ani de la naştere”, de prof.univ.dr. Coralia Cotoraci, Rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad: „Sistemul de educaţie academică prin prisma conferinţei ministeriale Bologna de la Bucureşti (26-27 aprilie 2012)”, prof. univ. dr. Silviu Cerna (Universitatea de Vest din Timişoara): „Concepţia europeană despre guvernanţa economică” şi Ciprian Valentin Mihali de la Institutul de Ştiinţe ale Vieţii, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad: „George Emil Palade, laureat al Premiului Nobel – 100 de ani de la naştere”, au confirmat cercetarea ştiinţifică internaţională din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”.

Comunicările ştiinţifice au continuat pe secţiuni, dintre care le amintim:

1. Colocviu Internaţional: Traductologia: Ştiinţă a comunicării lingvistice şi culturale transfrontaliere, desfăşurat în Aula „Ştefan Cicio Pop”, cu participarea unei delegaţii franceze, conduse de prof. univ. dr. Gilles Bardy din cadrul Centrului de Cercetări al Limbilor Romanice din cadrul Universităţii Aix Marseille din (Franţa).

2. * În cadrul secţiunii „România în contextul economiei globale” au fost prezentate un număr de 85 de lucrări, participând 102 cadre didactice şi cercetători din domeniul economic, unde a participat dl. ing. Bala Gheorghe, director A.N.C.S. În cadrul secţiunii „Cooperare culturală internaţională” au fost prezentate un număr de 31 de lucrări, iar în cadrul secţiunii „Applied Computer Science and Comunications”, au fost prezentate un număr de nouă lucrări, prezentările desfăşurându-se exclusiv în limba engleză. La secţiunea „Învăţământ preuniversitar: Instruirea pe competenţe pentru creşterea calităţii învăţământului preuniversitar” au fost prezentate un număr de 11 lucrări.

* Facultatea de Ştiinţe ale Naturii Inginerie şi Informatică a avut 3 secţiuni: „Prezent şi perspective în cercetarea ŞtiinţelorVieţii – Present and future in life science reserch (biological sciences)” – la această secţiune au participat personalităţi marcante din ţară şi străinătate: – Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, membru titular al Academie de Ştiinţe Medicale, şi membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă, Acad. dr. Constantin Toma, membru corespondent al Academiei Române, Acad. dr. Gheorghe Benga, membru corespondent al Academiei Române, Prof. dr. Gogu Gheorghiţă, membru al Academie Oamenilor de Ştiinţă, Prof. dr. Dorina Cachiţă, preşedinta Societăţii Naţionale de Culturi de Celule şi Ţesuturi, Prof. dr. Kormoczi Laszlo, director al departamentului de Ecologie, Universitatea din Szeged, Prof. dr. Endre Mathe, director al departamentului de Biologie, Universitatea din Nyiregyhaza.

„Geografia zonei Arad – Zărand”, unde au participat personalităţi din domeniul Geografiei de la facultăţile din Cluj, Timisoara şi Oradea, manifestarea continuându-se a doua zi la Moneasa cu un worhshop cu tematica Rezervaţia Naturală Codru Moma, depresiunea Moneasa şi posibilităţile de valorificare turistică, în cadrul manifestării fiind invitaţi toţi managerii de turism din zonă pentru dezbaterea – Dezvoltarea turistică a zonei Moneasa. În cadrul secţiunii a avut loc si o lansare de carte de către domnul Prof. dr. Aurel Ardelean şi CPI dr. Mândruţ Octavian.

* Facultatea de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară a avut alocată secţiunea de Cercetare interdisciplinară biomedicală şi farmaceutică aplicată cu 4 subsecţiuni pentru cadrele didactice şi cercetătorii seniori si 4 secţiuni studenţeşti.

* În cadrul sesiunii Cercetări preclinice şi farmaceutice în medicină au fost prezentate 31 de lucrări ştiinţifice sub forma de prezentări orale şi postere din domenii stiinşifice diverse: radioimagistică, mecanisme moleculare ale diabetului zaharat, farmacologie şi farmacognozie, toxicologie, perspective în medicina robotică, etc.

Medicii Dentişti au comunicat rezultatele ştiinţifice în cadrul sesiunii Complementaritate între estetica şi prevenţie în Medicina Dentară. În cadrul acestei secţiuni s-au comunicat cele mai noi date ştiinţifice privind aplicaţiile laserului în medicina dentară, noi materiale compozite utilizate în protezare, noi tendinţe în tratamentele dentiţiei temporare la copii, tratamente conservatoare a periodontitelor cronice, noutăţi în chirurgia maxilo-facială, importanţa examenului histopatologic în diagnosticul tumorilor cervico-faciale, etc.

* În cursul dimineţii de 19.05.2012, în campusul Universitar Vasile Goldiş s-a desfăşurat de-a lungul a 3 ore un workshop internaţional Nutrition and Helath. S-au prezentat teme de mare actualitate, rezultate ştiinţifice ale unor colaborări interdisciplinare, care se pot constitui ca adevărate instrumente de diagnostic şi tratament pentru medicina actuală şi viitoare: principii de nutriţie la pacienţii oncohematologici, relaţia între genetică şi nutriţie, alimente funcţionale, suplimente nutrive din plante medicinale într-o dietă modernă, influenţa dietei în declinul cognitiv, etc.

Într-o atmosferă de sărbătoare şi de emoţii, studenţii şi tinerii cercetători rezidenţi ai Facultăţii de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară, sub coordonarea cadrelor didactice au prezentat importante teme ştiinţifice sub formă de prezentări orale şi postere. S-au prezentat peste 100 de lucrări împărţite în patru secţiuni: Interdisciplinaritate în ştiinţele biomedicale pentru studenţi şi tineri medici, Complementaritate între estetica şi prevenţie în Medicina dentară pentru studenţi şi tineri medici, Cercetări preclinice şi farmaceutice în medicină pentru studenţi şi tineri medici şi o secţiune specială dedicată studenţilor medicinişti francezi.

În cadrul întâlnirii informale a Asociaţiei Absolvenţilor Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad – ALUMNI, senatorul Constantin Igaş a subliniat: „Vreau să felicit conducerea Universităţii de „Vest Vasile Goldiş”, atât pe domnul profesor Aurel Ardelean, promotorul acestei instituţii de învăţământ, cât şi întregul corp profesoral, care, prin oferta educaţională de o calitate remarcabilă, a atras numeroşi studenţi înspre judeţul Arad. Sunt unul dintre cei peste 50.000 de absolvenţi ai acestei Universităţi şi o recomand cu căldură şi totală încredere tuturor celor care vor să urmeze studii universitare. Vă doresc „La mulţi ani”, să contribuiţi în continuare pentru ca judeţul Arad să devină un centru universitar de elită”.

UVVG, prezentă la Târgul organizat de firma Maschio Gaspardo România „In campo”

O delegaţie a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad condusă de d-na rector, prof. univ. dr. Cotoraci Coralia, a participat sâmbătă 19.05.2012 la Târgul organizat de firma Maschio Gaspardo România „In campo”, desfăşurat la Chişineu Criş. Universitatea a beneficiat în cadrul evenimentului In Campo de un stand, unde şi-a expus oferta educaţională a celor 6 facultăţi si serviciile oferite de Incubatorul Tehnologic si de afaceri (ITA) GOLDTECH Arad.

Trimite articolul

X
Taguri:
Arad ,
aradon ,
vasile goldis arad ,
zile academice aradene
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Deraiază Rapidul la Arad?
    2
    Sondaj Avangarde: 44% dintre români consideră că țara noastră ar fi trebuit să adere la Consiliul pentru Pace
    3
    Kremlinul anunță o întâlnire ruso-americano-ucraineană pe teme de securitate vineri, în Emiratele Arabe Unite
    4
    Bolojan: România ar putea participa la misiuni de deminare în Strâmtoarea Ormuz, după ce se ajunge la un armistiţiu
    5
    Primele amicale ale anului în fotbalul mic
    6
    Incident șocant în Oradea. Un adolescent a căzut de la etajul 8 al unui bloc din cartierul Nufărul și a murit
    7
    UPDATE. Sistemul de achiziționare a rovinietei funcționează din nou
    8
    Ucraina, Rusia și SUA au început prima lor reuniune trilaterală, în Emiratele Arabe Unite
    9
    Ce spune Adrian Mihalcea despre noua vedetă a Rapidului?
    10
    FCC UAV pierde în Giulești după problemele din sfertul doi

    România

    Bolojan: România ar putea participa la misiuni de deminare în Strâmtoarea Ormuz, după ce se ajunge la un armistiţiu
    Premierul Ilie Bolojan declară că România ar putea participa la misiuni de deminare în vederea deblocării Strâmtorii Ormuz, dar numai după ce se va ajunge la un armistiţiu în Orientul Mijlociu.

    România

    Bolojan: PSD a escaladat o zonă de conflict, încălcând protocolul coaliției
    Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți, că este evident că PSD a escaladat o zonă de conflict, încălcând protocolul coaliției, menționând că i s-a părut normal ca PNL să-i avertizeze pe social-democrați că își asumă o răspundere pentru o dinamitare a unui guvern, fără motive.

    Mapamond

    Trump afirmă că Statele Unite negociază „în acest moment” cu Iranul
    Statele Unite negociază „în acest moment” cu Iranul o încetare a focului în războiul dintre cele două țări, a declarat marți președintele Donald Trump, relatează AFP. 1

    Mapamond

    Surse: Statele Unite ar urma să trimită mii de militari în Orientul Mijlociu
    Pentagonul ar urma să trimită mii de militari din Divizia 82 Aeropurtată în Orientul Mijlociu, au declarat marți pentru Reuters două persoane familiarizate cu situația.

    România

    Bolojan: Ordonanța privind situația de criză pe piața carburanților urmează să fie adoptată miercuri sau joi
    Premierul Ilie Bolojan a anunțat că ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața carburanților ar urma să fie adoptată de către Guvern miercuri după amiaza sau în cursul zilei de joi.

    Mapamond

    O româncă a fost arestată în Germania pentru spionaj în favoarea Rusiei. Un ucrainean, arestat în Spania în același caz
    Parchetul german a anunțat marți arestarea unei românce în Germania și a unui ucrainean în Spania, ambii suspectați de spionaj în favoarea Rusiei în același dosar, transmit agențiile AFP și EFE. 1

    Mapamond

    Putin autorizează utilizarea armelor de foc de către grupuri private pentru a proteja instalațiile energetice rusești
    Președintele rus Vladimir Putin a promulgat marți o lege care permite firmelor private de securitate să folosească arme de foc pentru a apăra instalații energetice de importanță critică, a anunțat guvernul, extinzând astfel gama de arme utilizate pentru o astfel de protecție, relatează Reuters. 1

    Local

    FOTO
    Alcool, deșeuri ori prostituție, pe „lista” Poliției Locale
    Poliția Locală Arad anunță că a aplicat 146 de sancțiuni contravenționale pe parcursul unei săptămâni.

    Local

    FOTO
    Arădeni la Congresul Tinerilor Pro Viaţă
    Preşedintele filialei ASCOR Arad şi un elev al Seminarului Teologic Ortodox au participat la evenimentul de la Bucureşti.
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.