Frumoasă, la 65 de ani
– Domnule doctor, care sunt solicitările cele mai frecvente pe care le primiţi la cabinetul dumneavoastră?
– În domeniul operaţiilor estetice, cele mai frecvente sunt lipoaspiraţiile şi intervenţiile pentru remodelarea sânului – implantul de silicon şi micşorarea de sâni. Ca alternativă la lipoaspiraţii, pentru pacientele care au celulită, dar nu şi grăsime în exces, facem mezoterapie.
– Ce diferenţă este între lipoaspiraţie şi mezoterapie?
– Lipoaspiraţia presupune nişte microincizii într-o anumită regiune; se introduce un instrument metalic cu nişte orificii prin care un aspirator extrage grăsimea. La mezoterapie se fac nişte micro-injecţii cu un coktail de substanţe care topesc aceste grăsimi.
– Ce vârste au pacientele care vă solicită operaţii estetice?
– Cele mai frecvente sunt între 25 şi 35 de ani, dar am avut şi extreme: implant la 17 ani şi lipoaspiraţie la 55 de ani.
– Care a fost cea mai în vârstă femeie pe care aţi făcut-o mai frumoasă?
– Cea mai în vârstă a fost o pensionară de 65 de ani căreia i-am făcut un lifting facial.
Mai multă încredere în sine
– Din ce motive apelează pacientele dumneavoastră la operaţii estetice?
– Lipoaspiraţiile sunt solicitate din cauza eşecului unor tratamente de slăbire, a sedentarismului. Pacientele preferă un tratament mai agresiv de genul lipoaspiraţiei şi pierd din talie centimetri în câteva zile. Intervenţiile pentru remodelarea sânilor sunt cerute de către paciente care au alăptat şi au sânii lăsaţi, inestetici, dar sunt şi paciente care s-au născut cu glandă mamară mai mică, atropică sau inexistentă care le cauzează un disconfort psihic şi atunci apelează la un implant de silicon. După o asemenea intervenţie, ele capătă mai multă încredere în sine.
– Aveţi paciente din ţară şi străinătate. Care e proporţia între ele?
– Pot spune că jumătate din paciente sunt de afară, din Spania, Italia, chiar Australia. Vin în concediu aici şi, cu această ocazie, îşi fac şi mici sau mari retuşuri. Cealaltă jumătate sunt din zona Aradului.
– Sunt perioade din an când aveţi mai multe solicitări ca de obicei?
– Da, sunt perioadele dinaintea vacanţelor. În octombrie-noiembrie, femeile se pregătesc pentru sărbătorile de iarnă, pentru o rochie mai strâmtă sau un decolteu mai frumos, iar înaintea vacanţelor de vară femeile se pregătesc pentru concediu.
Operaţia în rate
– Sunt femei bogate sau mai puţin bogate pacientele dumneavoastră?
– Dacă până anul trecut operaţiile estetice erau o problemă financiară, din 2005 am implementat sistemul de „operaţii în rate”.
– Ce înseamnă „operaţie în rate”?
– Pacienta vine la cabinet şi primeşte toate informaţiile necesare pentru obţinerea unui credit: află cât e rata lunară pentru intervenţia pe care o doreşte, durata contractului de credit, află dacă poate să ia un credit, ce acte sunt necesare pentru obţinerea lui… Creditul se obţine în 24 de ore.
– Până la ce valoare ar putea ajunge o rată lunară?
– Pentru o operaţie de implant de silicon – care este cea mai scumpă, 1.800 de euro – rata lunară este de 1,2 milioane lei, pe o perioadă de cinci ani. Pentru a obţine un credit în asemenea condiţii este suficient ca pacienta să aibă salariul minim pe economie.
Exagerările – refuzate
– În ce măsură ţin cont pacientele de sfaturile dumneavoastră privind forma sau mărimea sânilor?
– Într-o foarte mare măsură, pentru că dacă nu ţin cont, nu facem operaţia. În anumite limite, bineînţeles. Sau… cu acordul scris al pacientei în care spune expres că aşa doreşte ea, fără acordul meu… Dar cererile exagerate le refuz.
– Unde anume se fac aceste intervenţii?
– La Spitalul privat din Chişineu Criş, unde sunt condiţii de asepsie deosebite. Aici este sală de operaţie şi un salon special pentru aceste paciente în care accesul se face cu cartelă magnetică, care are televizor color, DVD, aer condiţionat, baie… Sunt condiţii despre care pacientele din străinătate spun că sunt la fel cu cele din spitalele de afară.
Diana Duţu
CARTE DE VIZITĂ
Dr. Dan Micluţa are 37 de ani. A absolvit Facultatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca în 1994. Actualmente, este medic specialist în chirurgie plastică şi micro-chirurgie reconstructivă şi, de asemenea, e asistent universitar la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”. Lucrează la Spitalul privat SC Terapeutica din Chişineu-Criş şi, din 2001, la cabinetul policlinic privat „MAD Estetic” situat pe strada Lucian Blaga, la numărul 5.
Trimite articolul
XPruncul comunistului MIcluta face operatii liegale pe LUcian Blaga, unde nu are conditii. Poatei face plastie de ceier la ala del plateste sa spuna prostii. Sau poatei face la ziarista plastia de ceva acolo, pe bani putini si calitate la fel