„Regretăm ieşirea de la guvernare a PNL, iar noile măsuri pe care le ia Guvernul demonstrează că liberalii nu au ce să reproşeze Guvernului Ponta din punct de vedere economic. Personal, nu cred că sunt mulţi liberali mulţumiţi de ieşirea de la guvernare, dar la Delegaţia Permanentă au votat emoţional, pentru a-şi sprijini liderul, care, din păcate, în ultima perioadă a intrat într-o vrie pshică, din cauză că îşi formase convingerea că PSD şi Victor Ponta nu mai doresc să îl susţină în cursa pentru Cotroceni.Sunt ferm convins şi o spun din surse sigure, niciodată nu s-a pus problema nerespectării prevederii protocolului din acest punct de vedere. Chiar dacă mai mulţi lideri PSD din teritoriu au făcut presiuni ca PSD să aibă candidat, liderii de la vârful USL nu au acceptat niciodată altă variantă decât Crin Antonescu, candidat al USL”, a declarat Mircea Purcaru.
Purcaru : continuam strategia USL
Reactualizat la:
ARAD. Strategia USL merge mai departe şi fără PNL, a afirmat preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru. Astfel, spune liderul conservatorilor arădeni, încă patru programe care vin în ajutorul întreprinzătorilor tineri sau femei sunt pe cale de a fi implementate.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Premierul Ilie Bolojan declară că România ar putea participa la misiuni de deminare în vederea deblocării Strâmtorii Ormuz, dar numai după ce se va ajunge la un armistiţiu în Orientul Mijlociu.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți, că este evident că PSD a escaladat o zonă de conflict, încălcând protocolul coaliției, menționând că i s-a părut normal ca PNL să-i avertizeze pe social-democrați că își asumă o răspundere pentru o dinamitare a unui guvern, fără motive.
Mapamond
Pentagonul ar urma să trimită mii de militari din Divizia 82 Aeropurtată în Orientul Mijlociu, au declarat marți pentru Reuters două persoane familiarizate cu situația.
România
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața carburanților ar urma să fie adoptată de către Guvern miercuri după amiaza sau în cursul zilei de joi.
Mapamond
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat marți o lege care permite firmelor private de securitate să folosească arme de foc pentru a apăra instalații energetice de importanță critică, a anunțat guvernul, extinzând astfel gama de arme utilizate pentru o astfel de protecție, relatează Reuters.
1
Local
Poliția Locală Arad anunță că a aplicat 146 de sancțiuni contravenționale pe parcursul unei săptămâni.
Local
Preşedintele filialei ASCOR Arad şi un elev al Seminarului Teologic Ortodox au participat la evenimentul de la Bucureşti.
Citiți principiile noastre de moderare aici!