ARAD. Cei doi bărbați, de 43 și 47 de ani, au pătruns în locuința unui bătrân din satul Chier de unde au furat 18.000 de lei, iar dintr-o altă locuință au sustras 200 de lei. La a treia spargere, bărbații nu au reușit să fure nimic. Din păcate, din totalul prejudiciului creat, a mai fost recuperată suma de 3.000 de lei
“Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Ineu au reținut – pentru 24 de ore – doi bărbați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii Postului de Poliție Târnova au identificat doi bărbați, un timișean de 43 de ani și un arădean de 47 de ani, care în perioada 4-9 iunie, ar fi pătruns în locuința unui bărbat în vârstă de 83 de ani din Chier, de unde ar fi sustras 18.000 de lei, în locuința unui alt bărbat din Chier, de unde, prin împrietenire cu victima, ar fi sustras 200 de lei și în imobilul unei femei, din care nu au reușit să sustragă bunuri. Pe numele celor doi a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii de furt calificat, urmând a fi prezentați magistraților Parchetului Ineu cu propunere de arestare preventivă”, au precizat reprezentanții IPJ Arad.
20.000 de lei furați din casele a doi oameni din satul Chier
20.000 de lei furați din casele a doi oameni din satul Chier
Un arădean și un timișean sunt cercetați pentru cele două furturi, aceștia fiind reținuți de polițiști pentru 24 de ore.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că, în orizontul imediat, nu se pune problema de raționalizare a carburanților.
România
Toate pensiile care se achită prin intermediul factorilor poștali vor fi distribuite până la data de 9 aprilie, iar conturile bancare pentru beneficiarii care au optat pentru această modalitate de plată vor fi alimentate pe data de 8 aprilie, a anunțat joi, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTS).
Mapamond
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi că președintele american Donald Trump nu și-a informat aliații că urma să atace Iranul întrucât dorea „să păstreze secretă campania” inițială de bombardamente și se temea de scurgeri de informații, relatează agenția EFE.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 26-03-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Iranul a transmis un răspuns la planul în 15 puncte propus de Statele Unite pentru încheierea războiului din Orientul Mijlociu, a relatat joi agenţia oficială iraniană Tasnim, citând o sursă familiarizată cu subiectul, căreia i s-a păstrat anonimatul - potrivit dpa.
ARADON Sport local
Gruparea prezidată de Giovanni Catanzariti este aproape de a prinde, în premieră, un loc în TOP4.
Local
Șase elevi au văzut din interior cum funcționează Consiliul Județean Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!