aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
20 de unități de învățământ din Arad vor fi reorganizate

20 de unități de învățământ din Arad vor fi reorganizate

la 12 August 2025 12:18
7 Comentarii

20 de unități de învățământ din Arad vor fi reorganizate

12 August 2025 12:18
Cel puțin asta a propus Inspectoratul Școlar Județean Arad Ministerului Educației. Nouă dintre acestea ar urma să își piardă personalitatea juridică, însă fără a face concedieri.
Cel puțin asta a propus Inspectoratul Școlar Județean Arad Ministerului Educației. Nouă dintre acestea ar urma să își piardă personalitatea juridică, însă fără a face concedieri.

Trimite articolul

X
Inspectoratul Școlar Județean Arad a propus Ministerului Educației reorganizarea a 20 de unități de învățământ din județ, atât școli gimnaziale și grădinițe, cât și licee, iar nouă dintre acestea ar urma să-și piardă personalitatea juridică, însă fără a se face concedieri în rândul angajaților. Șeful IȘJ Arad, Marius Gondor, a declarat marți, pentru AGERPRES, că a transmis Ministerului Educației și Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) propunerile de reorganizare a unităților care au insuficienți elevi sau preșcolari pentru a-și menține personalitatea juridică.
Conform Agerpres, 20 de unități de învățământ vor fi implicate în restructurări, din care nouă și-ar pierde personalitatea juridică. Este vorba de grădinițe, școli gimnaziale și licee din Arad, Chișineu-Criș, Curtici, Târnova, Păuliș și Șagu.
În municipiul Arad, de pildă, școala gimnazială din cartierul Sânicolau Mic ar urma să devină structură a Liceului Teoretic „Adam M Guttenbrunn”, iar Școala Gimnazială „Ilarion Felea” ar urma să devină structură a Școlii Gimnaziale „Iosif Moldovan”. Liceul „Caius Iacob” ar urma să fuzioneze cu Școala Gimnazială „Regina Maria” și să devină Liceul Tehnologic „Regina Maria”. Liceele „Henri Coandă”, ]Aurel Vlaicu[ și Colegiul de Construcții și Protecția Mediului ar putea forma împreună un nou liceu, cu profil tehnologic de științe aplicate. În acest ultim caz, există un proiect aflat în faza licitației pentru construirea unui campus școlar în curtea Colegiului de Construcții și Protecția Mediului, pentru noul liceu rezultat.
În județ, școala gimnazială din satul Sâmbăteni ar deveni structură a școlii gimnaziale din Păuliș, școala din satul Fiscut ar deveni structură a școlii gimnaziale din Șagu, o grădiniță din Chișineu-Criș ar putea fi arondată liceului din oraș, iar școala din Agrișu Mare ar deveni structură a școlii gimnaziale din Târnova. În cazul orașului Curtici, o grădiniță care era structură a liceului va fi arondată unei alte grădinițe, astfel că în acest caz nu se pierde personalitatea juridică, pentru că nu avea, fiind doar o reorganizare.
„Este important să precizăm că facem toate eforturile să nu afectăm nicio normă didactică. De altfel, nu avem în vedere prin aceste reorganizări reduceri de personal, dar nici mutarea elevilor sau dascălilor dintr-o clădire în alta, școlile vor rămâne acolo unde sunt, doar că unele unități nu vor mai avea personalitate juridică”, a declarat, pentru AGERPRES, inspectorul școlar general, Marius Gondor.
Nemulțumiri ale școlilor
Așa cum este de așteptat în astfel de situații, propunerile nu îi mulțumesc pe toți, în special pe cei care ar urma să dispară ca entități juridice. Un mesaj de nemulțumire a fost publicat de cei de la Liceul Tehnologic de Electronică și Automatizări „Caius Iacob”: „Avem o istorie de peste 100 ani de învățământ profesional și tehnic”, scriu aceştia. Totodată, au publicat și o listă de realizări din ultimii ani: 1. Școală Europeană 2024. 2. Avem acreditare Erasmus până în 2027. 3. Am câștigat proiectul Jean Monnet – Inițiativele Cunoașterii UE, direct la Comisia Europeană, singurul proiect de acest fel din județul Arad. 4. Avem calificările viitorului Tehnician operator roboți industriali, Tehnician în Automatizări, Tehnician energetician, Tehnician în instalații electrice, Tehnician electrotehnist, Operator la roboți industriali. 5. Suntem singurul liceu de ELECTRONICA AUTOMATIZĂRI din jud Arad . 6. Avem în implementare DotLab..PNRR și am implementat SmartLabs tot prin PNRR. 7. Avem evaluare periodică Aracip făcută la timp, în 2024. 8. Avem autorizare pt nivel Post Liceal, singura din județ cu calificarea Tehnician aparate electromedicale. 9. Avem 10 parteneri de practică din zona industriala a Aradului și nu numai. 10. Suntem parteneri CNDIPT în proiectul PEO ..Creșterea relevante formarii profesionale inițiale prin anticiparea nevoilor de formare profesională pentru piața muncii. 11. Suntem parteneri in proiectul INITIATIVEd- Campus Dual al UAV Arad si lucram alături de CNDIPT la revizuirea SPP ului pentru Tehnician operator roboți industriali. 12. Am obținut o sponsorizare de 10000 dolari de la firma VAT pentru echipa de robotică a școlii. 13. Avem grupă de elevi ( pe electronică- automatizări) la Centrul Județean de excelență Arad. Avem multe realizări in spate, dar nu avem 500 elevi. Suntem in pericol de a ne pierdem personalitatea juridică și odată cu ea trecutul și mai ales viitorul”.
Aceștia se întreabă, în mesajul lor, ce contează mai mult – numărul, sau valoarea? Cantitatea, sau impactul? „Această școală nu este o statistică. Este un loc viu, în care educația chiar schimbă destine. Este un bastion al excelenței tehnice, o punte între generații, între școală și industrie, între vis și realitate. Cerem doar ceea ce am dovedit că merităm: șansa să continuăm. Să rămânem independenți. Să ne păstrăm identitatea. Să formăm în continuare profesioniști, aici, în Arad, cu demnitate și cu rost. Pentru că viitorul nu se construiește cu cifre. Se construiește cu oameni. Iar noi avem oamenii potriviți.”, transmit cei de la „Caius Iacob”.

Trimite articolul

X
Taguri:
20 de unități de învățământ ,
Arad ,
Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad ,
ministerul educatiei ,
reorganizate
7 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Evzo says:
    August 12, 2025 at 1:12 pm

    Cum de au scăpat de comasare Textilul, Forestierul și Alimentarul?

    Reply
    • hrusca says:
      August 12, 2025 at 2:18 pm

      politic, asa cum a scapat li liceul minis care este fara elevi de multi ani.

      Reply
    • Brontosaurus says:
      August 12, 2025 at 6:02 pm

      Liceele agricole au prin legea 198/2023 statut special fiind singurele care au voie să aibă sub 500, “Forestierul” este structura a “Textilului” de vreo 3 ani,nu are PJ, așa că nu sunteți informat…La fel și comentariul de analfabet plin de “înțelepciune “cu “politicul”

      Reply
  2. Lorena Iovescu says:
    August 12, 2025 at 3:33 pm

    Inca de acum cativa ani….faceam o gluma in sensul ca va veni vremea cand nu va mai sti nimeni ,,sa schimbe o priza!!”(o gluma nevinovata cand nu stiam in ce directie doreste copilul meu sa profeseze!)……observ ca prin noile reforme din invatamant chiar asta se doreste!!!Liceul Tehnologic Caius Iacob Arad….trebuie reorganizat!!(concluzia lor!!)…ce mai conteaza ca exista o conducere care isi da si sufletul pentru liceeni lor….care le-au adus cele mai performante laboratoare tehnologice si care au in derulare proiecte cu firme private care ii invata si ii si platesc???….oameni buni de aici ies copii care stiu sa faca tehnic ceva!!! (am suferit ani la rand pentru ca am crezut ca fiul meu va iesi medic sau avocat dar m-am resemnat cand am vazut cat de tare ii place aceasta latura tehnica, tehnologica)….GRESIT!!…A VENIT REFORMA SI II COMASAM!!!…vedem noi ce iese…ROMANIA NU MAI ARE NEVOIE DE PROFESII!!!

    Reply
  3. mg says:
    August 12, 2025 at 3:58 pm

    marius gondor groparul invatamantului liceal tehnologic aradean

    Reply
  4. Un Cetatean says:
    August 12, 2025 at 6:33 pm

    Scoala de la Chisindia, Cuied la ce categorie se încadrează,ca elevi nu prea sunt?

    Reply
  5. stalone says:
    August 12, 2025 at 9:45 pm

    Trebuie reforma serioasa se pastreza sute de licee agricole fara elevi, asta in timp ce agricultura nu se bazeaza pe ei (nu stiu sa conduca john deer)
    Nu avem nici un liceu cu specializarea videochat desi ca numar de angajati si pondere in pib s-a depasit veniturile din agricultura.

    Reply
  6. Cele mai citite știri

    1
    La 18 ani și fără permis s-a urcat la volan
    2
    Tradiție, poezie și cântec, de Dragobete!
    3
    Nicușor Dan: Anul acesta - crucial pentru finalizarea ecosistemului de carte electronică de identitate și a portofelelor digitale
    4
    Putin promulgă legea care permite FSB să întrerupă serviciile de telefonie mobilă pentru ruşi
    5
    Hirotonie de preot la Catedrala Arhiepiscopală
    6
    Ordine de protecție încălcate, în județul Arad
    7
    Călin Georgescu: Dacă Nicolae Ceaușescu ar fi avut Curtea Constituțională, probabil că azi era președinte democratic
    8
    Nicușor Dan: Ucraina luptă pentru noi toți și menține securitatea întregului continent
    9
    Zelenski declară că Putin nu și-a atins obiectivele în Ucraina, la patru ani de război
    10
    Voinţa Macea dă credit tinereţii

    România

    Nicușor Dan: Anul acesta - crucial pentru finalizarea ecosistemului de carte electronică de identitate și a portofelelor digitale
    Cetățenii români, inclusiv cei din diaspora, au dreptul la servicii publice moderne, digitalizate și de calitate, iar anul acesta este crucial pentru finalizarea ecosistemului de carte electronică de identitate și a portofelelor digitale, a afirmat, duminică, președintele Nicușor Dan.

    România

    Rezultatele extragerilor Loto
    Rezultatele extragerilor loto din data de 22-03-2026 sunt următoarele:

    Mapamond

    Slovenia restricţionează vânzările de carburanţi
    Premierul sloven, Robert Golob, a anunţat duminică restricţii la vânzările de carburanţi, în contextul presiunilor create de conflictul din Orientul Mijlociu asupra aprovizionării benzinăriilor, transmite dpa.

    Local

    Un arădean a fost tâlhărit în Vlaicu! Hoțul a fugit cu 5.500 de lei, dar acum e arestat
    În dimineața de sâmbătă, în jurul orei 3:00, un bărbat a fost tâlhărit în Vlaicu, fiindu-i sustrasă suma de 5.500 de lei. 3

    România

    Biroul Permanent Naţional al PSD - luni. Se decide calendarul consultării interne privind ieşirea sau nu de la guvernare
    Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte luni la sediul central, unde urmează să decidă calendarul pentru consultarea internă cu privire la ieşirea sau nu de la guvernare a partidului.

    Mapamond

    Ultimatum de 48 de ore de la Trump pentru Iran: dacă Strâmtoarea Ormuz nu e deschisă, lovește centralele electrice
    Președintele american, Donald Trump, a amenințat sâmbătă că SUA vor lovi centralele electrice iraniene dacă Iranul nu redeschide în 48 de ore Strâmtoarea Ormuz, transmite dpa. 1

    Local

    Tâlharii din benzinărie, condamnați
    Bărbații care au furat 30 de mii de euro și au spart un Rolls Royce într-o benzinărie din Arad, în august 2023, au fost condamnați. 2

    ARADON Sport local

    Fotbal – Liga 3, etapa 21

    ARADON Sport local

    Sântana, peste Felnac în amical
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.