Opt familii, care locuiesc la capătul străzii Socului, paralelă cu Șezătorii, din cartierul arădean Șega, se luptă de zece ani cu Palatul Administrativ ca bucățica lor de stradă să vadă asfaltul. Au trecut zece ani de zile de când strada Socului a fost reabilitată, eveniment ce a avut loc în anul 2008, însă asfaltul nu a mai ajuns și în capătul străzii, mai exact între străzile Ioan Fluieraș și Ilarion Felea.

Au fost depuse zeci de solicitări ca asfaltul să meargă până la capătul drumului. Degeaba, noroiul și bălțile create după fiecare ploaie sunt singurii „guvernatori” ai acestei străzi. Arădenii ce locuiesc aici au depus nenumărate sesizări până acum, chiar și în acest an. Răspunsurile din partea Primăriei Municipiului Arad nu au fost, însă, concrete, ci doar că se are în vedere problema.

Au promis că vine asfaltul

Pentru a găsi cumva o rezolvare pentru o problemă ce durează de un deceniu, am contactat reprezentanții Primăriei Muncipiului Arad. Iată răspunsul: „în prima fază se va interveni la nivelul segmentului neasfaltat din strada Socului pentru a se asigura condiții bune de circulație rutieră. Respectivul tronson va fi introdus într-un program de investiții pentru reabilitarea străzilor care nu beneficiază de o îmbrăcăminte modernă, precum beton asfaltic sau beton de ciment”, a declarat pentru Jurnal arădean/Aradon, Raluca Cotrău, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad.

În așteptarea asfaltului

Așadar, se pare că problema arădenilor îşi va găsi rezolvarea în cele la urmă, deși în cei zece ani nu s-au găsit soluții. Reprezentanţii Primăriei spun că, în primă fază trebuie realizată canalizarea și abia după aceea vor începe lucrările de reabilitare a acestei porțiuni de aproximativ 200 de metri. Un lucru este cert, lucrarea nu a fost încă introdusă în programul de reabilitare al străzilor municipiului la capitolul investiții cu fonduri de la Primăria Municipiului Arad dar urmează în sfârşit să-şi găsească loc aici.

200 de metri până la fericire

Când va intra în lucru tronsonul de drum, e, însă, o cu totul altă poveste. Una care, sperăm noi, nu va fi, nici pe departe, la fel de lungă ca cea care s-a scris timp de zece ani. Noi sperăm însă că acest „va fi” va veni cât mai curând posibil. Până la urmă, sunt doar 200 de metri până la fericire.