Pe 10 februarie 1934, la ora 9:15, Vasile Goldiș, probabil cel mai important om politic pe care l-a dat Aradul, își dădea ultima suflare. A murit în locuința sa, de pe strada care astăzi îi poartă numele, în clădirea care astăzi adăpostește un muzeu memorial dedicat acestuia. Director al ziarului „Românul”, secretar timp de decenii al consistorului arădean, președinte al Asociațiunii pentru Cultura și Literatura Poporului Român, redactorul rezoluțiilor adunării de la Alba Iulia din 1918, fost ministru în primele guverne centrale de la București și ministru al cultelor și artelor în guvernul mareșalului Averescu, Vasile Goldiș a murit după „o boală grea, ce-l ținea de vreo patru ani departe de viața publică”, după cum nota ziarul arădean „Ecoul”, în ediția de duminică, 11 februarie 1934. Ziarul vorbește despre „boala de ficat” de care Goldiș suferea de câțiva ani.

Născut pe 25 noiembrie 1862, la Mocirla – astăzi Vasile Goldiș – ca fiu al preotului Isaia Goldiș din Seleuși și mai apoi Cermei, a urmat școala primară la Seleuș, apoi la Cermei și la „Pănadul Nou” – Horia și la Arad, ca mai apoi să urmeze liceul la „Liceul de Stat din Arad”, între 1873 și 1881. „Cu bursă dela eparhia ortodoxă a Aradului, a studian 4 ani la facultatea de litere a universităților din Viena și Budapesta, câte 2 ani la fiecare”, nota ziarul „Ecoul” în aceeași ediție. În timpul studiilor de la Viena a urmat și stagiul militar cu termen redus, fiind ulterior numit sublocotenent în rezervă, iar la Budapesta, după studii, a fost numit candidat de profesor la liceul model al statului. A fost chemat apoi la Caransebeș, la școala normală română, de către episcopul Ioan Popasu, unde a stat 3 ani. În anul școlar 1889-1890 a fost invitat fără concurs la liceul românesc din Brașov, unde a ocupat 12 ani catedra de istorie și limbă latină.

În 1901 a fost ales secretar al eparhiei ortodoxe române a Aradului, devenind factorul principal al luptei naționale românești, în Arad. Intră apoi în viața politică, ajungâmd deputat de Radna în Parlamentul de la Budapesta, cerând drepturi politice pentru români. Rămâne o voce importantă a românilor din aceste ținuturi, iar în perioada de dinainte de 1918 joacă un rol esențial în înfăptuirea unirii din decembrie. Pe 1 decembrie 1918, Goldiș a rostit la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia un discurs în care a relevat inevitabilitatea dezmembrării monarhiei austro-ungare și necesitatea unirii Transilvaniei cu România. A fost numit ministru al Instrucțiunii Publice în Consiliul Dirigent de la Sibiu, funcție pe care a exercitat-o până pe 17 decembrie 1918, când a fost numit ministru fără portofoliu în guvernul central de la București.

În mai 1926, convoacă congresul Partidului Național Român, la Sibiu, unde este ales președinte și declară că rupe relațiile cu Iuliu Maniu, care dorea fuziunea partidului cu cel Țărănesc din Regat. Biorafia lui Goldiș, publicată pe site-ul universității care îi poartă numele, arată că după acest moment, mâhnit de nedreptățile sociale, de corupția și de ambițiile oamenilor politici, se retrage, la scurt timp, din viața politică și se dedică activităților culturale.

Pentru un om care a jucat atât de multe roluri importante în viața politică, socială și culturală a românilor din aceste părți, statul a organizat funeralii naționale. Ziarul „Ecoul” nota, în ediția de pe 13 februarie 1934 – la o zi după funeralii – că „Granița arădană și bănățeană și-a manifestat ieri într-un chip emoționant durerea pentru marea pierdere suferită prin moartea celui care a fost Vasile Goldiș, luptătorul național depe vremea ungurească, raportorul Unirii în Adunarea dela Alba-Iulia, președintele Astrei, ministrul de culte și secretarul din trei decenii și mai bine al consistorului epariah al Aradului, omul prin fibrele căruia a pulsat toată dorința de libertate, și sbuciumul acestei granițe etnice”.

Sicriul cu trupul omului de stat a fost depus încă din ziua morții în foaierul Palatului Cultural, zeci de mii de oameni aducându-și ultimul omagiu la catafalcul său. Ceremonia funerară a fost oficiată în foaierul Palatului Cultural de „un mare sobor de preoți, în frunte cu ÎPS Sa Nicolae, mitropolutl Ardealului, PS Sa Grigorie Comșa, episcopul Aradului și PS Sa Andrei Crișanul, vicarul Orăzii”, după cum notează „Ecoul”. La ceremonie, pe lângă miile de locuitori ai acestor zone și pe lângă reprezentanții autorităților locale, au luat parte comandorul Fundățianu, trimisul regelui, ministrul Alexandru Lapedatu, trimisul Guvernului, Iuliu Maniu, Vasile Octavian Goga, Ion Agârbiceanu, generali de armată, episcopi, jurnaliști. Au cuvântat, la catafalcul lui Goldiș, mitropolitul Ardealului, episcopul Aradului, ministrul Lapedatu, Octavian Goga, dr. Ioan Lupaș – reprezentant al Academiei Române, dar și dr. Preda de la Sibiu, în numele asociației „Astra”, senatorul arădean Mihai Mărcuș, în numele PNL, Gheorghe Crișan, în numele PNȚ, dr. Bogdan, în numele Banatului, Victor Stanciu, în numele Universității, Eparhiei și Frăției Ortodoxe din Cluj, dar și reprezentanți ai Sindicatului Presei Române din Ardeal și Banat, ai profesorilor secundari și ai învățătorilor.

După ceremonia de la Palatul Cultural, cortegiul cu trupul neînsuflețit al lui Goldiș a plecat spre Cimitirul Eternitatea. „În frunte: un detașament de gardieni publici, urmat de patru care cu coroane; cele două coruri, înaltul cler, trei ofițeri superiori însoțiți de câte doi căpitani, purtând pernițele roșii cu decorațiile defunctului, apoi sicriul așezat pe un tun tras de șase cai și gardat de șase ofițeri superiori. Cordoanele au fost ținute de d.d.: colonel Șerb, consilier eparhiat Muscan, prefectul județului, primarul municipiului, dr. Ioan Ursu, dr. Preda, vicepreședintele asoc. Astra și dr. Bogdan, avocat din Timișoara. președ. org. partidului agrar, din Timiș-Torontal”, notează „Ecoul”. În spatele sicriului s-au aflat familia lui Goldiș, ministrul Lapedatu, Iuliu Maniu, Octavian Goga, Sever Bocu și alți apropiați ai defunctului.

De la Palatul Cultural, cortegiul a plecat pe Bulevardul Regina Maria (Revoluției astăzi), strada Mețianu, Piața Catedralei – unde a oprit în fața catedralei, pe Episcopiei – oprind în fața sediului Episcopiei, mai apoi pe Mărășești, Calea Victoriei și până la Cimitirul Eternitatea. La cimitir nu au mai fost ținute cuvântări, iar în momentul coborârii sicriului în groapă, trupele au dat onorul, iar plutonul a tras trei salve de pușcă, arată ziarul „Ecoul”.

Vasile Goldiș a fost înhumat la intrarea în Cimitirul Eternitatea, pe un loc donat de primărie. Monumentul funerar a fost conceput de arhitectul Silvestru Rafiroiu, fiind realizat din marmură albă. Cu o cruce și o placă de mormânt decorate cu motive neo-brâncovenești, ansamblul monumental cuprinde două banchiete, două cărți deschise și suporturi de flori montate în 1994, când monumentul a fost restaurat. Lângă Vasile Goldiș a fost înmormântată și Elena Goldiș, soția acestuia, trecută în neființă în 1963, la vârsta de 81 de ani.

Ziarul „Ecoul” arăta, în numărul în care a scris despre funerariile lui Goldiș, că „A fost impresionantă trecerea pe str. Consistorului (Episocopiei astăzi – n.r.). Ca să nu se audă marșurile funebre până la casa venerabilului Ștefan Cicio-Pop, a cărui boală de câteva zile s-a agravat din nou, muzicele militare și corurile au încetat să mai cânte pe acea porțiune”. La doar patru zile după înmormântarea lui Goldiș, Ștefan Cicio-Pop, un alt corifeu al Marii Uniri, murea. „Ecoul” A arătat că la înmormântarea lui Cicio-Pop, care a avut loc pe 19 februarie 1934, au participat „Peste 50 de mii de oameni din toate părțile Crișanei, Banatului și vechiului Regat”. Fost președinte al Camerei Deputaților, Cicio-Pop a fost condus pe ultimul drum, printre alții, de episcopul Lugojului, Alexandru Niculescu, prim-ministrul Gheorghe Tătărescu, președintele Adunării Deputaților, N.N. Săveanu, dar și oameni politici precum Ion Mihalache, Iuliu Maniu sau Sever Bocu.