„O viață dedicată artei s-a stins. La 87 de ani, Ion Văran, actor și fost director al teatrului arădean, părăsește această lume, lăsând în urma lui tristețe în sufletele spectatorilor, colegilor și familiei, dar și aminitiri neprețuite. Gânduri despre respect, dedicare și dragoste necondiționată pentru scenă. Drum lin!” – a transmis, sâmbătă, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, pe pagina sa de facebook.
Ion Văran a fost actor al teatrului arădean în perioada 1963 – 2004, iar între anii 1999 – 2004 a deţinut şi funcţia de director al instituţiei. El este cel care, în 2003, a propus ca Teatrul de Stat din Arad – cum se numea la acea vreme – să se numească Teatrul „Ioan Slavici”.
Ion Văran a fost, de asemenea, consilier local municipal şi preşedinte al Comisiei de cultură a CLM Arad, timp de două mandate, între anii 1992-2000.
Citiți principiile noastre de moderare aici!