Arad. Încă un pas trist, dar important, pentru familia Apostol în procesul în care Adrian Buleu este acuzat de uciderea omului de afaceri arădean. Tribunalul Arad l-a declarat pe Abel Apostol, la mijlocul lui decembrie 2013, la cererea familiei, mort (prin hotărâre judecătorească). Decizia este importantă în procesul care se judecă acum la Caraş Severin, pentru că, dacă Abel este declarat mort, alta ar putea fi sentinţa finală în această speţă. Declararea judecătorească a morţii este, fără doar şi poate, în detrimentul lui Adrian Buleu, acuzat de uciderea lui Abel Apostol. Declararea judecătorească a morţii, pronunţată de Tribunalul Arad pe 11 decembrie, nu a fost încă luată în calcule de judecătorii de la Caraş Severin pentru că hotărârea şi motivarea ei nu au ajuns încă la această instanţă.
Abel este mort!
Tribunalul Arad a acceptat, la cererea familiei, să-l declare mort pe Abel Apostol, decizia putând conta mult în sentinţa finală din procesul în care Adrian Buleu este acuzat de uciderea omului de afaceri.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
România își asumă o responsabilitate strategică în calitate de cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană și are misiunea de a crește producția pentru a scădea prețurile acasă și a contribui la protejarea regiunii împotriva utilizării prețurilor la energie ca armă de șantaj politic, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu.
Ştiri sportive
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a câștigat turneul Transylvania Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari și găzduit de BTarena din Cluj-Napoca, după ce a învins-o pe britanica Emma Răducanu cu 6-0, 6-2, în finala desfășurată sâmbătă.
UT Arad
La conferința de presă de după înfrângerea cu FK Csikszereda, antrenorul UTA-ei a surprins.
5
UT Arad
UTA s-a poticnit acolo unde ne așteptam mai puțin. A. Roman și Odada au îngropat speranțele noastre, după greșeli copilărești cu FK Csikszereda.
3
Local
Un bărbat care, după ce și-a lovit victima, plecat cu telefonul acesteia și cu portofelul în care se aflau 100 de lei, a fost arestat preventiv.
Local
IPJ Arad anunță organizarea unui concurs pentru dobândirea calității de detectiv particular.
Citiți principiile noastre de moderare aici!