„Din dorinta de a-mi completa studiile, timp de 5 ani am fost elev al acestui liceu, optând pentru forma de frecvență redusă ca să nu se suprapună cu activitățile pe linie de asociație. Fiind persoană cu dizabilități fizice, m-am bucurat atât de sprijinul conducerii, cât și al cadrelor didactice, în sensul că au construit o rampă de acces pentru utilizatorii de fotolii rulante, au lăsat clasa mea la parter și au acceptat-o pe soția mea să-mi ia notițele deoarece eu, având afectată întreaga forță musculară, îmi era greu să fac lucrul acesta. Am găsit o mare deschidere din partea tuturor în ceea ce privește incluziunea socială reală și doresc să-mi exprim mulțumirea pentru doza de normalitate de care am avut parte, precum și convingerea că pe viitor vor putea beneficia și alti semeni ai mei de aceeași primire călduroasă” – spune Mihai Fighir, președintele filialei arădene a Asociației Distroficilor Muscular din România.
Accesibilizare reala la „Forestier”
Reactualizat la:
ARAD. La Liceul Tehnologic „Iuliu Moldovan” (fost „Forestier”) din Arad a avut loc, la 30 mai 2013, Festivitatea de închidere a anului școlar 2012-2013 pentru elevii claselor a XII-a, respectiv a XIII-a.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Recurgerea la activele rusești înghețate în Europa pentru a finanța nevoile financiare ale Ucrainei va avea „consecințe considerabile” pentru Uniunea Europeană, a declarat vineri ambasadorul Rusiei la Berlin, Serghei Neceaiev, în contextul în care cancelarul german și premierul belgian urmau să se întâlnească pentru a discuta această problemă, relatează AFP.
Ştiri sportive
Naționala României va juca în Grupa D la Cupa Mondială de fotbal din 2026, dacă se va califica, iar adversarele sale vor fi Statele Unite, Paraguay și Australia, potrivi tragerii la sorți efectuate, vineri, la John F. Kennedy Center for the Performing Arts din Washington DC.
Mapamond
Mii de elevi din Germania au protestat vineri în mai multe orașe din țară împotriva planurilor guvernului privind un nou serviciu militar voluntar, relatează dpa.
Local
PÂNCOTA. Un tânăr de 24 de ani, din Pâncota, a ajuns în spatele gratiilor, după ce a furat un telefon mobil dintr-un parc din oraș.
Local
Polițiștii au identificat autorii unor furturi comise la o firmă din Ghioroc, de unde au dispărut 600 de litri de motorină și sute de kilograme de cupru.
UT Arad
MIERCUREA CIUC. Veste uluitoare dinspre Miercurea Ciuc. Atacantul echipei FK Csikszereda, de la Liga de Tineret, Ioo Edvin se zbate între viață moarte, după ce duminica trecută s-a accidentat grav la meciul din Cupa României cu UTA.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!