Pentru scoaterea celor doi bărbați, unul în vârstă de 37 de ani, iar celălalt de 41, a fost nevoie de intervenția echipajului de descarcerare de la Secția de Pompieri Sebiș. Cei doi răniți au primit primul ajutor de la cadrele medicale de pe autospeciala SMURD și ambulanța Sebiș sosite la fața locului, iar apoi au fost transportați la Spitalul Județean Arad.
Polițiștii au efectuat cercetări la locul accidentului. “Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că un bărbat de 37 de ani în timp ce a condus un autoturism marca BMW, din direcția Bârsa spre Buteni, la ieșire din Bârsa nu ar fi adaptat viteza corespunzătoare într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, a părăsit partea carosabilă intrând pe contrasens unde s-a izbit de un cap de pod și ulterior a ricoșat într-un copac. În urma accidentului a fost accidentat grav conducătorul auto și un bărbat în vârstă de 41 de ani, pasager în autoturism. Polițiștii continuă cercetările”, a declarat agentul șef adjunct Ovidiu Liber, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.
Accident rutier cu două persoane încarcerate la Bârsa
Accident rutier cu două persoane încarcerate la Bârsa
Accidentul a avut loc sâmbătă seara, după ora 18:00, între Bârsa și Buteni. Mașina - înmatriculată în Spania - în care se aflau doi bărbați din județul Arad, a lovit un cap de pod, iar apoi a ajuns într-un copac.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
Mapamond
Accidentul unui avion militar care s-a prăbușit luni în sudul Columbiei a făcut cel puțin opt morți și 83 de răniți, potrivit autorităților locale, notează AFP.
România
România se află în prezent printre statele Uniunii Europene cu cele mai ridicate accize și prețuri la motorină, nivel care generează riscuri imediate pentru transportul de marfă și pentru cel al elevilor navetiști, în condițiile în care operatorii nu își mai pot acoperi costurile, a declarat, luni, președintele Federației Operatorilor Români de Transport (FORT), Beniamin Lucescu.
România
Ministerul Energiei a publicat luni seara proiectul de ordonanță de urgență care prevede declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere și limitarea adaosului comercial practicat de operatorii economici care produc, importă, distribuie și/sau comercializează benzină, motorină și materiile prime utilizate pentru obținerea acestora.
1
ARADON Sport local
ARAD. Profitând de faptul că echipa din Turnu a stat, Viitorul Fântânele a trecut pe primul loc în ultimul eşalon valoric al sportului rege judeţean, Liga 6.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a declarat luni că o „schimbare de regim” este curs în Iran, amenințând în același timp că „va continua cu bucurie bombardamentele” dacă negocierile care au loc în prezent cu un grup de lideri iranieni eșuează, relatează AFP.
2
România
Dacian Cioloș, fost comisar european, este candidatul României pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei.
Local
36 de copii veniți din judeţele Arad, Timiș, Gorj, Sibiu, Dolj ş.a. s-au întrecut la faza naţională a concursului.
1
ARADON Sport local
ARAD. Start de retur în al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5.
Citiți principiile noastre de moderare aici!