Zădăreni – Nici nu a început oficial campania electorală şi la Zădăreni a izbucnit un scandal în toată legea. Primarul Doina Petri îl acuză pe Cosmin Lezeu, candidatul PDL pentru Primărie că a împărţit în mod ilegal cadori prin sat, încălcând astfel prevederile Legii 67/2001 şi Hotărârea Biroului Electoral Central care stabilesc obiectele ce pot fi date de candidaţi alegătorilor.
„În sâmbăta mare, Cosmin Lezeu a împărţit pachete locuitorilor din Zădăreni, spunând că sunt din partea viitorului primar al comunei. Mai multe maşini s-au plimbat pe toate străzile din comună. În pachet era câte un cozonac şi o felicitare cu PDL-ul.
Cetăţenii s-au simţit umiliţi, iar unii chiar indignaţi de gestul făcut, pentru că, în preajma unui praznic atât de important oamenii erau pregătiţi cu de toate. Nu a fost un gest creştinesc din partea lui, ci unul pur electoral. În condiţiile în care articolul 109, aliniatul 1 din Legea 67/2001 interzice astfel de practici, care sunt considerate infracţiuni, voi sesiza Biroul Electoral de Circumscripţie, Biroul Electoral Judeţean (BEJ) şi mă gândesc foarte serios să fac şi o plângere penală la Parchet”, a declarat Doina Petri.
Prevederi exprese
De menţionat că, recent, Biroul Electoral Central a publicat lista cadourilor electorale interzise, stabilind că, în cursul campaniei electorale, candidaţii pot oferi alegătorilor doar afişe, pliante, cărţi poştale, ilustrate, brichete, chibrituri, calendare, căni, găleţi, caiete, pixuri, şepci, tricouri, eşarfe, fulare, insigne, fanioane, steguleţe, obiecte care au o valoare simbolică.
Este însă interzisă expres „oferirea de cadouri care au o valoare economică semnificativă, precum şi a mărfurilor cu utilitate alimentară sau nealimentară”. „Biroul Electoral Central nu a făcut decât să interpreteze prevederile legii 67/2001. Trebuie să ştiţi că oferirea de bunuri cu o valoare economică semnificativă sau de alimente constituie infracţiune.
Dacă la Zădăreni s-a întâmplat aşa ceva, se poate face o contestaţie la Biroul Electoral Judeţean, pe care o vom cerceta, sau se poate sesiza Parchetul”, a declarat judecătorul Cristian Devreni, preşedintele BEJ.
Atenţie
Pe de altă parte, Cosmin Lezeu, recunoaşte că a împărţit cadouri sătenilor, dar spune că nu a încălcat sub nicio formă legea.
„Am făcut un gest normal. Am împărţit cadouri la toate casele din Zădăreni şi din Bodrogu Nou, iar acţiunea mea nu a avut nicio conotaţie electorală, fiind vorba doar despre o atenţie pentru oamenii din comună. Legea interzice acordarea de cadouri în campania electorală, iar campania începe pe 2 mai, astfel încât nu am făcut nicio ilegalitate. Mai mult, cadourile nici măcar nu erau în pungi cu însemnele PDL-ului”, susţine Lezeu.
L.Ş.
Trimite articolul
Xera gest normal daca facea cadouri si acu 3 ani. dar cum le-a facut numai acum este clar mita electorala
si la felnac e la fel !!!
si la secusigiu, e la fel unde sunt primari de la pld !!! CA DOAR AU PRIMIT SARCINA DE LA PARTID !!!
cand tot felul de impuberi fara certificat de nastere sunt lasati sa candideze in comune primitive.cine este acest individ,de i-si permite sa atenteze la bucuriile pricinuite de sarbatoarea pascala?ar fi trebuit condamnat pt. violarea saptamanii mari si de abia dupa aia pt .mita preelectorala.
Ce a facut a facut bine.de ce nu a facut si primarita la fel? Cate acte de caritate a facut primarita de cand este in functie? D-na primar mai bine sar interesa de dosarele penale pe care le are cu cetateni din Zadareni decat sa faca procese de intentie unui candidat indiferent de la ce partid ar fi acesta.oricum de comportamentul primaritei personal imi este rusine si ar trebui sai fie si ei.
De … neinceperea dosarelor are ” grija ” … nasul .
Pentru mine e clar ce fel de persoana esti, imi ajunge sa citesc felul in care scrii, felul in care te exprimi si asta zice tot despre tine, tie ar trebui sa-ti fie rusine, nu d-nei primar. Toata lumea este de partea ei, dar din pacate mai sunt oameni de foarte slaba calitate umana, la fel cum esti tu, care ne faceti societatea de rusine. In locul tau nu as urla in gura mare ca esti prost si analfabet. Stai acasa!
primarul UDMR din Misca cheama opozitorii la sediu si ii ameninta ca i va distruge activitatile economice sau ca ii va f-te toata viata daca nu refuza sa sustina partidul contracandidat. Inclusiv de la inalti functionari UDMR din Ministerul Invatamantului s-au primit amenintari ca daca nu se retrage lista partidului maghiar antagonist, va destitui diectorul Scolii din Satu Nou, sotul candidatei. Asta e deja grav de tot.
buna poama a fost la viata ei primarita noastra .nu i-ar ajunge degetele de la o mina de cite ori a fost maritata .
Faze de genul acesta se intimpla oriunde in lume ,asa este politica.Dar avind in vedere faptul ca era saptamina mare,gestul pe care la facut PDL nu a fost la locul lui,multe familii s-au simtit jignite, era de ajuns o felicitare sau daca au dat cozonaci trebuia sa dea la toti,ca doar au dat din suflet pentru paste.Familia mea nu a primit nimic DE CE OARE ,pentru ca nu voi vota cu PDL-ul ?
Astia lui LEZEU cred ca pot cumpara voturi cu un COZONAC.
Am auzit ca la alegeri vor da un milion la cine face dovada ca a votat cu Lezeu.
Personal rog toti ceteteni comunei sa citeasca listele de consilieri,sa vada toata lumea cine vor ei sa ne reprezinte in consiliu.
Eu cred ca toata lumea are un respect de sine,dar cu asemenea consilieri ne ducem dracului,ne facem de ris daca ajung ei la conducere.
exceptie face dupa parerea mea lista PNL unde totusi sint niste persoane acolo care au ceva de spus pe plan intelectual si moral.
Sa-ti fie rusine Cosmine Lezeu ,spui ca iti pasa de oameni din comuna dar ai fute si pe alcolista de mata doar sa ajungi primar,spui la ziare ca vei face una sau alta ,da ce naiba esti DROGAT nu vezi ca deja este facut de actuala administratie sau ai remas cu memoria blocata in urma cu citiva ani cind ai fost dat afara din facultate pentru consum si posesie de DROGURI.
personal doresc succes PNL-ului ,merita a facut multe lucruri bune in comuna ,dar din pacate multa lume uita acest lucru.si sint ferm convins ca daca cistiga Petri alegerile in comuna se vor mai face multe.
“ATENTIE CETATENI NU VA LASATI DUSI DE NAS DE UNUL CA LEZEU SAU ILIE SORIN”
Ma bucur ca se face taraboi pe tema cozonacilor. Asta inseamna ca doamnei petri ii este frica de domnul LEZEU, ca daca nu i-ar fi fost n-ar fi facut scandal, iar daca ar fi fost o persoana onesta ar fi dat ea cozonaci in anii precedenti. Iar apropo de mita electorala am auzit ca voi PNL-isti face mare chef in 3 mai pentru a da mici si bere electoratului. Dati-le, ca oricum in cap cadeti dupa alegeri.
Grabiti-va PNL-isti lingai sa-i urati doamnei primar La Multi BANI, pentru ca este sloganul ei favorit, avand in vedere ca astazi este ziua ei si este ultima in calitate de primar, pentru ca dupa alegeri s-a terminat cu cele 26 de case si zecile de terenuri cumparate de frate-su
Azi e ziua de nastere a primaritei . La multi ani .
Stai linistit ca in 3 mai este campanie electorala si nu pot da ei mici si bere gratis, pentru ca asta ar insemna inca un dosar penal cele cateva zeci care le are primarita
Azi e ziua primaritei . La multi ani .
Poama , La multi ani !
Daca cozonacii lui Lezeu n-au fost campanie, balul de Paste tinut de PNL Zadareni, a fost clar campanie, dar problema lor este ca la intrebarea CINE ESTE LIBERAL SA RIDICE MANA SUS lansata putin dupa ora 02.00 la microfonul Caminului Cultural condus de Ghita si compania PNL, au ridicat mana sub 10 persoane. Concluzia: JOS cu voi PNL
Eu am auzit ca Petri Doina vrea sa dea 100 euro pentru fiecare vot, daca se poate face dovada acestuia. Lucru care ar fi relativ simplu ca exista destule telefoane mobile cu camera. Ce nu stie nici Petri, nici Lezeu este ca oamenii ii pot vota pe oricare dintre ei, pot face poza buletinului de vot, iar ulterior sa-l anuleze punand inca o stampila pe buletinul de vot. Deci votati cinstit si lasati magariile. LA MULTI BANI ordinaro
parasuta de aproape 50 de ani
Lezeu e baiat bun, votati-l!
Ingramadirea la CIOLAN….. !!!!! unii se zbat….sa il apuce ,iar alta se zbate sa nu il piarda,odata uns pe buze ..ar dori multi sa isi inmoaie si degetele in untura …iar alta pluteste in untura ,deeee cine imparte ..parte-si faceeeeeeeeee !!!!! singulul care nu-i uns si are caracter si omenie este sorin ilie….este din zadarenii si ar vrea sa faca ceva pentru zadarenii ,pentru oamenii de acolo,care il cunosc ca unu dintre ei, pe care ii respecta cu onestitatea lui si cu siguranta le va asculta si doleatele si nu va intoarce spatele problemelor cu care se va infrunta !!!! mult suces sorine ,il meriti pe deplin ,ramii asa cum esti :cinstit si onest asa cum te cunosc . de departe se gindeste la tine si iti doreste suces !!!!! Mos-Ion-Roata
Oameni buni……
….mancati, beti, votati cu cine vreti!
….. ca la noi asa e cel mai bine!
……. sa vada lumea ca suntem “comuna europeana”…..
….. stim face orce cu banii din fondurile europene, nu conteaza cine va fi primar.
Nu uitati sloganul: “votati cu cine vreti!”
…. ca oricum iese cine poate!
Dupa o viata de militian (lezeu tatal) necinstit si pungas a ingropat mai multi morti decit gaga iar acum tine mortis ca ,,bebelusul “sau sa ajunga primar.il plimba ca pe URS in tot satul el fiind necunoscut satenilor si rupt de realitatille lor.JOS CU URSUL DROGAT!!!!!!!!!
lezeu cosmin JOS CU URSUL ALCOOLICEI lezeu mama ursului drogat!!!!!
CLANUL OBREJAN.(ilie de la scularie-care la ultima licitatie de locuri case a CERUT MITA inainte de ajunge la functia rivnita. HALAL PRIMAR!!!!!! LASO BALTA ILIE! p(c)acat detine ca teai inhaitat cu CLANUL HALAT=RAHAT!
tatal HOTILOR CAREA SUPT 20ANI locuitorii ZADARENI .presedinte CAP IAR ACUM VREA TOT ZADARENI pentru interese LUI!!!!
primaria zadareni parca ar fi o oala plina cu ciorba de fasole iar in mijlocul ei un singur ciolan preparata de doamna primar pt ca este”gospodina si stie sa se descurce mai bine ca un barbat”(sustine dansa) iar pt acest ciolan si-ar scoate ochii unii altora,primarita o dat de gustul lui(a ciolanului) iar ceilalti in special Cosmin Lezeu&company care sunt influentati de fostul mancator de ciolan(d-l Cornel Tuplea)care-i zice ca tare bun a fost i-a deschis apetitul de ciolan lui Costica ca drogurile pe care le-a consumat si comercializat cand era la facultate(de la care a fost exmatriculat)nu-i mai plac (sustine dansul) cu toate acestea a scapat basma curata ca doar….batranu-sau tata era sef la postul de politie,iar acum dupa ce sa dus pe apa sambetei afacerea cu droguri isi doreste sa nu stea degeaba (ar dori sa obtina poate imunitate politica) ci ar vrea sa ia ciolanul de la d-na Petri(primarita) care de cand a dat de gustul lui il tine cu dintii si nu l-ar lasa nici moarta(cu toate ca si dansa cand a venit la primarie nu o cunostea nimeni ea fiind doar nascuta in Zadareni dar nelocuind aici la fel ca si Constantin Lezeu) este normal pentru ea deoarece…nu o ros tot cat se putea roade in Zadareni au mai ramas ici si colo cate ceva ca doar nu a terminat de luat gradinile oamenilor din comuna (doar cele pe care se poate construi)spre a le vinde la o licitatie “masluita”la fel ca si locurile de case(va dati seama ca nu avea habar decat fratele ei de ea)iar la tineri lea dat posibilitatea sa isi faca un wc daruindu-le din partea primariei 250 mp si au mai ramas terenuri de vandut iar fratele ei e cam nesatul si ar mai vrea ca doar in ce sa investesti mai bine banul in ziua de azi decat in imobiliare?!…ii multumeste frumos si o sustine ca intodeauna facandui propaganda foarte insistent deoarece cu ajutorul surori lui dragi a cumparat mai bine de jumatate arealul comunei Zadareni si cum sa nu profiti cand sora lui are ciolanul? primeste si el ca doara este de unde doara comuna Zadareni este bogata.Eu zic ca a furat destul sa se multumeasca cu atat si sa mai lase si pe altii sa stranga avere la fel ii spun si lui Lezeu&Tuplea.nu imi place ravna lor INAINTE de alegeri,mi-ar place dupa aceea.nu sunt adeptul nimanui doresc doar ca cel mai cinstit dintre ei sa castige(exclusi fiind Lezeu si Doina Petri) nu vreau sa para propaganda ceea ce spun pt. SORIN ILIE care din cate stie tot satul este un om foarte bun si cel mai important este cel mai cinstit pe care eu nu il cunosc personal dar am auzit de la majoritatea bastinasilor spunandu-se despre el,iar daca ca va fi primar…cu toate ca are sanse mici cred eu..deoarece mafia e mare(seful mafiei in zadareni fiind primarita actuala si dragul ei fratior care conduce din umbra)dar prin absurd daca o sa ajunga in fotoliul de la primarie sa nu uite cine este sa ramana la fel de CINSTIT si sa mai dea cate un os si altora sa nu tina ciolanul cu dintii doar pt el(ca in cazul primaritei actuale)
Asa afemeiatilor si curvarilor, scrieti la comanda .Va plateste candicacata … in natura ?
il conosc foarte bine pe Cosmin si nu este drogat si nici nu s-a ocupat niciodata de droguri. In schimb domnu Titi, fratele primaritei a fost expulzat din Australia pentru droguri, dupa ce a facut inchisoare acolo, iar madam primarita are interdictie in Austria dupa ce l-a secat de bani pe fostul sot. Asa ca dupa cum spune proverbul “Hotul striga Hotul”.
Este interzisa prin lege fotografierea buletinului de vot. Asa ca va fi cam greu cu pozatul, mai ales ca se face parnaie. Deci: SA CASTIGE CEL MAI BUN
IN PRIMUL RAND, LA MULTI ANI!!
CU D-NA DOINA NU VA PUTETI PUNE VOI, CARE SUNTETI NISTE GONOAIE, DANSA II O FEMEIE DEOSEBITA IN TREBURILE DE LA PRIMARIE, CAT SI CASNICE, LA FEL SI SOTUL DANSEI(D-L PETRI)!
NU ARE ROST SA VA STRESATI CA D-NA DOINA O SA RAMANA SIGUR INCA UN MANDAT!!!
LA MULTI ANI
Cine sapa gropa … altcuiva , cade in ea . In propria -i groapa . Dna primar , ex… Rosu , ex…, ex …, ex … , actualmente Petri , a … sapat si a zgindarit … rahatul . N- are ce face … sapa si … zgindare. In loc sa-si vada de trecut , de propriile greseli si … pacate , chema presa , face poze , incepe … murdaria electorala si crede ca este … imaculata ca … Alba ca Zapada si curata ca … lacrima .
Ia uitati-va la filmuletul de pe aceasta pagina sa vedeti cum isi plange singura de mila si-si freaca nelinistita mainile. Femeia asta este o incapabila. Filmul spune tot. Si poate ma lamureste si pe mine cineva cum a putut femeia asta sa castige in 2004?
Te lamuresc eu. A castigat asa cum va castiga si cine va castiga actuala cursa pt primarie. si anume; relatii, influente politice de sus, mita electorala, promisiuni fara acoperire samd samd. Nu mergeti la vot, este cea mai buna varianta de a va demonstra dispretul fata de o camarila mafiota si decazuta moral.
Gunoaie sinteti voi impreuna cu mamicile domnie voastre,aveti la baza aceleasi material ca”simpatizanta ,nesimtire ,incultura ,prostie si hotie !!!!! uitati-va in oglinda …… dar aveti grije sa nu se sparga de atita josnicie si prefacatorie !!! s-au vizionati interviul nelinistitei ,sau adormitei de la Zada……….. jos mafia alungati lipitorile…… ne-am saturat sa tot fiim supti pina la os !!!! (ciolan)
Imi pare rau ca citesc atitea pareri ,,jignitoare la adresa candidatilor pentru primaria Zadareni,pareri care nu au ce cauta intr-o campanie elactorala la nivelul unei comune mici unde toata lumea cunoaste pe toata lumea.Oricum ceea ce scrie pe aceasta pagina nu va schimba parerea nimanui,fiecare persoana stie cu cine va vota si sint convins ca un cozonac,o bere sau un cirnacior nu va schimba cu nimic opinia de vot a electoratului.
Ce nu inteleg eu este ca toti cei care si-au scris opiniile nu si-au dat numele ,de ce oare? le este rusine sa recunoasca pe cine sustin ei ?
Eu personal o sustin pe Doina Petri ,un primar care si-a facut pe deplin datoria fata de comunitate cum a putut mai bine ,pe plan profesional este cea mai capabila dintre toti candidati si are si o echipa buna,aceastai parerea mea,
iar pe plan moral si personal nimeni nu ar trebui sa o judece si mai ales anonimi,care ar trebui sa se uite la ei in ograda sa-si vada de familia lor,eu cunosc familia Petri si sint niste oameni de la care ar trebui sa luam exemplu cu toti .
Cu toti mai gresim si mai pacatuim dupa cum a spus si Isus Hristos :cine e fara de pacat sa arunce primul cu piatra in cazul Mariei Magdalena.
De ce sa dam pasarea din mina pentru cea de pe gard este un proverb vechi de care ar trebui sa tinem cont.
de bine de rau Doina a realzat multe lucruri necesare pentru comuna noastra, le stim cu toti si sigur se vor mai realiza si altelle daca va fi realesa,noi cei din Zadareni ar trebui sa ne mindrim ca avem in fruntea noastra pe cineva ca Doina,nu sa o atacam cu vorbe urite la adres ei si mai ales la adresa familiei dinsei,si daca o faceti aveti macar simtul raspunderi si dat-va numele real cum o fac si eu.
Nu stiu ce abilitati de conducere au ceilalti candidati,dar stiu ca PD a fost la conducere 4 ani si ce au realizat ei in 4 ani in frunte cu primarul din Zadareni Tuplea Cornel ?.
In acei 4 ani s-au vindut cele mai importante terenuri intravilane din comuna la niste preturi derizorii , in timp ce noi cei din comuna nu aveam noaptea nici lumina pe strada,iar gropile de pe strazi erau de invidiat.
Daca vret sa o schimbati mergeti la vot,nu umblati cu minciuni si vorbe murdare de care sar putea sa va para rau mai tirziu,oricum Doina nu are nimic de pierdut daca nu cistiga alegerile,cei care vom pierde sintem tot noi cetateni pentru ca ne vom alege cu un primar care nici macar nu stie unde este prefectura si pe care n-ul cunoaste nimeni.
Cam atit am de spus, cine are neclaritati sa ma contacteze prin E-mail,si va raspund la orce fel de intrebare atita timp cit va semnati.
Cu stima
Siclovan Ghita
Bafta Doina , Bafta echipa PNL
Ghita in cap te duci si tu si tota sleahta voastra. Ieri a fost primul semn ca va bate Dumnezeu si stii la ce ma refer, chiar daca a inceput cu cine nu trebuie, dar nu e treaba mea sa judec lucrurile Domnului.
Esti primul care are curaj sa zica ce gandeste, esti primul care nu se ascunde dupa “anonimat” (oricum se poate afla foarte usor sursa, se identifica IP-ul). Doar niste oameni de doi bani sunt in stare sa faca propaganda murdara si sa arunce cu noroi peste oricine. Oricum, nu cred ca aceste minciuni isi vor atinge scopul dorit, dimpotriva, totul se va intoarce impotriva celor care se ocupa de asa ceva.
Luati exemplul lui Ghita daca va simtiti in stare, nu va ascundeti…, sa va este rusine???
Doamna primar, nu puneti la suflet tote prostiile si minciunile scrise de niste nemernici orgoliosi si invidiosi, ei nu sunt reprezentativi pentru comuna noastra, noi suntem oameni crestini si gospodari si stim cu cine avem de-a face.
La Multi Ani si mult succes!
ghita ai nume de sluga sau de porc !!! alege !!! ai grije ca ai s-ai produci un orgasmus necontrolatus lui doina !!! si tu””” A “”” CARE AI CURAJUL sa iti dai numele “”complect””” ai grije ca iti curg balele la fundutul lui tanti doina !!!!! sa va fie rusine mafioti nespalatii si imputiti !!!! va doresc o zi fututa in continuare !!!!!!!
Gretoasi lachei si-a mobilizat cucoana Petri pe forumul asta! Ca cum ar veni, ce se-aseamana, se-aduna!!! Oricum, la primarie le-ar fi mai de folos zadarlacanilor un tanar care a reusit sa se descurce cu succes in afaceri in domenii de mare actualitate, ca informatica sau investitiile pe piata de valori mobiliare (bursa), decat o hoasca batrana, inconjurata de o gasca de looseri care n-au altceva in cap decat afacerile cu bunuri publice, de care se agata ca disperatii, cu tone de tupeu si de grosolanie! Zadareniul are nevoie de un primar de viitor, care sa nu depinda de afacerile publice si care sa stie sa le faca prospere, asa cum a demonstrat si in viata privata! Altfel, vor ramane cu Doina Petri si cu turma ei de lipitori, agatati de trecut pana se vor intoarce la statutul de sat, adica de periferie, ori a Felnacului, ori – in cel mai fericit caz! – a Aradului! Atuncea or videa ii cum o fi si-or trece musai de la Doina Petri la Doina de Jale, fara nicio campanie si fara nicio votare!
nici popii nici calugarii nu te vreau primarita …
draga spionule ,esti un om de nimic ,nu ai simtul raspunderi ,daca il sustii pe Lezeu da-ti numele ,sau asa va place voua sa umblati pe la spate,ghita a fost sincer si tu il faci sluga si porc,si el a plecat mai de jos decit Lezeu si acum este cineva,are propria lui afacere si este director de firma,macar nu este un gunoi ca tine MIRULE cere sigur esti un cioban si o pula de om la fel ca Lezeu si Tuplea,si daca vrei sa-mi aflii IP po-ti so sugi ca iti spun direct cine sint spune si tu cine esti daca ai singe in penis dar eu cred ca esti poponar,si daca va luati de Ghita o sa-i sugeti,este prea puternic pentru uni ca voi taranilor
Oameni buni, lasati pe baba de primarita in pace sa iasa la pensie. Votati si voi pe cineva tanar, care cu entuziamul dat de varsta cu siguranta vafi mai deschis la nevoile oamenilor si va face mai multe lucruri decat acesti obositi care ne conduc acum. Uitati-va unde este acum clasa politica cu fosti comunisti inca la putere. Ganditi oameni buni inainte de a alege.
Si Doina a plecat de jos. Mai precis de pe spate. Sper ca te duce capul destul cat sa-mi intelegi cuvintele. Si inca ceva de care cei mai batrani (cei care au in jur de 50-55 ani acum) isi amintesc cu siguranta: candva era coada la “posta”.
Poza din imadine ma speria .aceasta este doamna primar. s-a schimbat 180 de grade din 2004 , doar acum este draguta cu cetatenii , doar acum si-a amintit de locuitorii zadarenului , doar acum face pomana la biserica , nu mai are nici Dumnezeu , intrebati-va de ce sunt mai multe pareri contra d-ei primar decit pro , sunt zilele cele de pe urma doina , tie iti este frica de ce va urma daca pierzi decit de nereusita , au dreptate cei care au scris de dosare stopate de palcu , de controale aranjate prin telefoane , de stilul mafiot pe care il aplici in campanie , de santaj si manupulare la candidatii pentru consilieri din partidele rivale , de barbatii pe care i-ai avut ( multi de altfel , aici ai un merit , ai facut fata ) , de singele rece care iti trece prin vene , tai in carne vie ca sa-ti atingi scopul , de cum te folosesti de d-nul viceprimar ca si cum ar fi sluga ta si de fratele lui , sunt buni de gura daca nu ar fi ei nu ai avea nici o sansa , ai multe pacate dar cel mai mare este TUTU , pentru el o sa te bata Dumnezeu l-ai folosit in toate felurile si la o adica l-ai arunca ca pe o masea stricata , dar poate se v-a trezi si el si ghita , oricum nu ai o parere buna despre nici unul , eu te cunosc foarte bine si am auzit multe comentarii referitor la adresa celor doi frati , va intrebati cum a cistigat alegerile , simplu , prin smecherii , intrebati sleata ei , mai ales pe lucica micoroi , a indepartat toti oamenii care au ajutat-o in 2004 , aceasta este Doina.Se pune bine cu Gaga , dar uita cit dispret are visavi de dinsul pacat ca parintele se lasa manipulat si cumparat asa usor.Ea vorbeste de pomana , doar o data la patru ani si-a amintit de locuitorii Zadarenului , ea ce a facut cind a facut serbare cu copii , s-a folosit de acestia facindu-si intrarea in viitoarea campanie cu muzica si alcool , ce a facut cu balul de Paste , o sa te bata Dumnezeu ca te folosesti de asa o sarbatoare mare ca sa-ti faci campanie , de ce nu ai facut si pina acum baluri si serbari , de unde ai tu banii pnetru articole in ziare , din salarul de primar sau din salarul sotului tau care dormea in statiile petrom si care cerea procent din orice tranzactie ce se facea pe vremea ceea , sau din cota parte ce o luai din primele fetelor din primarie , tu aia corecta si care aplici doar legea.ASA SA-TI AJUTE DUMNEZEU.SE VA DECOPERI IN LUNA MAI CINE ESTI TU CU ADEVARAT.VISE PLACUTE.
draga ghita te intrebi de ce nu-si da nimeni numele , este simplu , doina a instaurat frica si teama in Zadareni , ei nu-i spune nimeni adevarata parere despre ea, pentru ca o cunoaste ca o femeie razbunatoare si cu relatii mari , dar d-na primar ar trebui sa se gindeasca ca are un copil de cresecut, fara nici o vina si toate blestemele se vor lasa pe aceaa copila nevinovata , dar cum ea nu a purtat-o in pintece nu are cum nici de acum in 10 vieti sa simta ce simte o mama adevarata , s-a laudat cu proiectele ei , dar oare in afara de a pune stampila si a ada o semnatura ce a facut d-na primar , nimic oameni buni , treziti-va odata si nu va mai lasati manipulati , stiti cu torii ca sunt proiecte guvernamentale pentru care bursa de marfuri a luat bani grei , de ce nu scrii ghita adevarata ta parere despre carutele de pompieri , despre locurile de case , cum s-au dat si acine s-au dat , despre cum a aconstrins consilierii sa renunte la candidatura , despre cum rezolva ea toate probleme in stil mafiot , au murit degeaba in 1989 eroii , ca sa avem iar la conducere o dictatoare , daca ti-ar pasa (de fapt iti pasa de fratele tau ) nu l-ai mai lasa sliga la doina , as vrea sa fii o musca mica si auzi adevarata parere ce o are doina despre tine si tutu si despre sotiile voastre , etc .Atunci , asa nebun cum esti tu sigur ti-ai schimba parerea.
Eu din cite stiu Tutu este viceprimar,nu sluga,cum spui tu anonimo,pentru ca munceste mult nui nimic ,nu-si face decit datoria de viceprimar pentru asta a fost ales in functie,Doina sta la birou, semneaza si da telefoane spui tu ?face ceea ce trebuie sa faca un primar adevarat sa nu uitam ca semnaturile dinsei au facut multe pentru comuna si a riscat mult pentru oameni din comuna sa nu uitam ca sa-u obtinut pentru comuna in ultimi 3 ani peste 250 miliarde ,si asta si datorita faptului ca a dat Doina telefoane si a semnat,probabil viitorii candidati nici macar nu au pe cine sa sune sau vreun act sa-l semneze.
Iar in legatura cu parerea ei despre mine,Tutu si familia mea nu are rost sa-mi spui ,nu pun botu la orce vrajala ,parerea ei despre mine o stiu ,o simt in suflet si de aceea am ramas alaturi de ea,pentru ca am caracter si ma duce capul,la fel cum ma duce capul si in cazul anonimatului tau care nu esti alta decit &L-A&.Daca aveti dovezi ca Doina a facut ceva necurat iesiti afara cu dovezile,nu umblati cu lucruri usoare,cit mai aveti timp,exvlus fiind chestie cu carutele si mai stiu eu ce care sint niste aberatii nejustificate din partea contracandidatilor.
Eu cred ca in campanie ar trebui ca fiecare partid sa-si faca propaganda conform platformei electorale pe care si-au propuso,nu sa aruncam cu noroi si varbe grele uni in ceilalti,sa convingem electoratul sa ne voteze in functie de ceea ce sintem noi si ce vom face pentru comuna,nu pentru ceea ce nu pot sau nu sint in stare ceilalti.
Va rog bagati la cap ceea ce v-am scris si facei o campanie curata ,fara mizerii caci toti sintem consateni si nu are rost sa avem pe constiinta unele lucruri de care nu vom putea fi mindri vreodata.
Pentru o campanie civilizata,Cu stima Ghita S.
Bafta Zadareni-Cinste tie PNL-Noroc Doina Petri
bai vomitatura, daca ai stii cu cine iti schimbi amabilitatile te-ai caca intre izene si itari ,dar nu iti i-au speranta sa ma cunosti cind voi veni in concediu .am sa iti fac placerea sa vezi si sa simti cit singe am in organul meu ciobanesc !!! daca ai fi citit (daca poti s-au stii) toate comentarile mele de pe forum ai fi dedus ca nu am un anume preferat ,ca nu fac parte din nici o mafie(partid) din zada….. si numai am enumerat anumite calitatii a lui sorin ilie ,care mi-se pare singurul care nu este uns !!! spion sau spioana era pe vremea lui nicu iubita ta primarita (trebuie numai sa o intrebi )ce norma avea la secu,intreaga sau numai 50% in privinta ta “mai spematoid facut in palma si aruncat nioasca in loc de toaleta ,mi-am memorat numele si am sa-ti fac onoarea sa vezi cu ce gunoi vei avea corespondenta !!! sper sa ai curajul de a ma contacta in vitorul apropiat !!! jos mafia din zadareni ,vrem schimbare, vrem onestitate ,vrem sa avem un viitor ,ca ne-am saturat de intunericul oferit de actuala primarita !!!!! votatii cu cinstea si omenia !!! desteaptate zadarene ,lumineaza-ti mintea !!! Mos-Ion-Roata !!!
INTELEG MULTE LUCRURI IN LUMEA ACEASTA, DAR ATI AJUNS SA VA LUATI DE FAMILIA MEA DE FETITA MEA , PE CARE O IUBESC CEL MAI MULT PE LUME.
AVETI SI VOI COPII SI AR TREBUI SA VA GADITI DACA ESTE BINE SA RECURGETI LA ASEMENEA FAPTE. DACA DOINA A GRESIT VA PLATI SI NU ESTE DE COMPETENTA VOASTRA SA O ARATATI CU DEGETUL,PTR. CA DIN CATE STIU EU NUMAI VA AJUTAT. DAR CU FETITA CE AVETI? ESTE O FIINTA NEVINOVATA SI AVETI NESIMTIREA SA O AMESTECATI IN ACEASTA MIZERIE FARA MARGINI.(PE MASURA SUFLETELOR VOASTRE}
STIU , SI O SA VA DEMONSTREZ NEGRU PE ALB CA VATI LEGAT DE VIATA MEA PRIN TOATE MIJLOACELE , DORINDUMI RAUL..
“CU PARERE DE RAU ”
NU O SA AVETI SATISFATIA SA VA ATINGETI SCOPUL.ATUNCI STAU SI MA INTREB: INTELEG SA FIE DOINA ATACATA DIN TOATE PARTILE DEOARECE TOTI VRETI SA AJUNGETI IN FOTOLIU DE PRIMAR, DESI MA INDOIESC DE CAPACITEA VOASTRA VAZAND CE ATI PUTUT SCRIE PE ANONIME.
ASTA SANT EU SI ASA VAD LUCRURILE.
VOI ATI AJUNS PANA ACOLO CA SA CALCATI PE CADAVRE PTR. ATINGERA SCOPURILOR. SI ATUNCI CUM CREDETI CA CINEVA VA MAI POATE SALUTA PE STRADA?
DACA EU ERAM CA SI VOI LIPSIT DE CARACTER VA PUTEAM “AJUTA” SA VA FIE BINE.
SPER CA FIECARE SASI PRIMESCA CEEA CE MERITA DE LA VIATA.
ASA SA AJUTE DUMNEZEU PE TOATA LUMEA DUPA CUM MERITA.
HORIA
mama , ( soacra ) , … poama rurala .
tata , (socru) , … betiv notoriu .
fata , nevasta , ca mama … ( soacra ) , … urbana si … austro-ungara .
traiasca … nasii … soacra … socru si … nevasta , la toata lumea .
Mai albanezule , parca asa le zice la cei veniti din Alba , daca iubita ta soata era cu adevarat o doamna , daca avea cap si … era cu … minte , la propriu dar si la …figurat , daca isi vedea de treaba ei , fara presa , fara poze , fara scandal si tam – tam si mai ales fara sa … acuze , daca … tacea si facea … cuminte era .
Nu i se intimpla absolut nimic , nu stirnea atitea orgolili , nemultumiri , nu era acuzata de prezent dar nici de … trecut si nu era pusa ea si familia in aceasta situatie penibila , jenanta .
Daca , avea … cap si daca era cu … minte .
Daca si cu parca .
De departe se vede ce fel de oameni sunt opozantii doamnei primar, dar cea ce se scrie depaseste orice limite, nu stiu cum se poate ajunge aici, ce fel de oameni sunt astia???
Amenintari, miciuni, atac la intreaga familie si cunostinte…, astia sunt adevaratii oameni care vor sa ajunga la conducerea administratiei locale, acestia sunt acei oameni “potriviti” pentru localitate?
Oameni buni, terminati cu lucrurile astea ca ati ajuns prea departe, credeti-ma ca acest forum nu este facut pentru asa ceva, daca aveti sa va reprosati ceva adresati-va instantelor competente, desi in viziunea voastra (a celor care au scris atatea cuvinte sub demnitatea umana) sunt convins ca toata lumea este corupta si ca doar voi sunteti nedrepatiti. Daca ar fi dupa mine as pedepsi foarte aspru persoanele care se ocupa cu asa ceva.
Fiti oameni, nu va aratati fata de gunoaie, chiar daca asta va reprezinta. Sunteti penibili!
La limbajul murdar pe care il folositi se vede foarte clar din ce categorie faceti parte,la fel si calitatea voastra morala.Asa stind lucrurile nici nu ma mir ca faceti pe lupii moralisti.Neavind nici-o calitate cu care sa iesiti in fata ,la mintea voastra de imberbi considerati ca improscind cu noroi si injurii veti fi “cei alesi”?.Se sperie lumea de voi si de ce sunteti in stare
Doamna Primar poate vi ciuda ca nu vo dat si dumneavoastra sa sau ca o avud o idee mai buna ca tine …….. ti ciuda ca o dat o bucata de cozonac la oamnenii saraci din zadareni.
Titi si cu tine are nustiucate terenuri acolo la licitatie si cate casi si terenuri prin zadareni ma tu esti o tirana ….mai ajuta si oamenii saraci ………
Bai penalilor din PDL in frunte cu Lezeu,ati venit la mine cu ginduri bune si am vrut sa va votam,ca sa aflu acum ca ati dat din mila pentru saraci,gunoaielor ma urinez pe voi toti,mine nu-mi trebuie nimic de la voi am destul, oricum mai mult decit PISATUL de LEZEU COMUNISTUL pisam-as in gura lui,sa dea colaci la cimitir duminca cind va avea din partea mea o mare dezamagire,o sa te fac sa te simti mai prost decit esti acum,cistigi tu pula alegerile vat-ti dat arama pe fata gunoaielor.Mai Cosmine daca tu gindesti putin nu te mai lua dupa taticul tau , sau dupa cadavrul de Tuplea .Avati pe linga voi oameni ,printre care oricum nu m-am simtit bine.
M-ati dat peste cap nici nu mai stiu cu cine sa votez,pina la urma cred ca-mi bag pula in el vot sau votez cu actuala primatita cara cred ca are dreptate ca o acuzati pe degeaba.
femeia asta nu are scrupule si nici remuscari .
nu tine cont de nimeni si de nimic .
isi urmareste doar propriul ei interes .
in privinta barbatilor :
unii au … divortat , altii au … renuntat , altul in … streang s-a agatat .
ultimul …
DACA TOATA LUMEA II ASA SUPARATA PE DOINA
VA INVID SA DISCUTAM PE UN BLOG
http://www.antidoina.blogest.ro
SI SA VAD ACOLO CINE ARE CURAJ SA LASA COMENTARI
DEJA AM DAT DRUMUL LA O DEJBATERE
OAMENI BUNI DACA VRETI SA DATI UN COMENTARIU SI VA APARE SA BAGATI E-MAIL-UL NU VA SPERIATI CA BLOGUL E FACUT SPECIAL SA NU ARATE DE LA CINE VINE COMENTARIUL
INCA O DATA PT CEI SANGE
http://www.antidoina.blogest.ro
(si daca nu va convine numele lasati un comentariu ca il schimbam)
http://www.antidoina.blogest.ro
HAI PNL!!!!
sunt regatean, din capitala, si de mai bine de 5 ani ma mandresc, repet , este o mandrie pentru mine si familia mea, sa cunosc oameni din zadareni, oameni pe care eu ii numesc prieteni, asa cum sunt familia halaţ, familia petri, familia micoroi, părintele gaga, nea silvius, dna.ivona, buni, nea nicu, dl nicki şi alţii
În aceşti ani am vizitat Zădăreniul de multe ori, m-am întâlnit cu toţi cei menţionaţi şi cu alţii, şi întotdeauna am simţit aproape şi de suflet pe toţi.
Şi. cu oarecare invidie, am comentat asupra felului special în care sunteţi şi trăiţi, altfel decât aici în regat.
Nu vă ascund că urmăresc de ceva vreme frământările pe care le aduce , o dată la 4 ani, campania electorală.
Credeţi-mă, mă aşteptam la dezbateri pe teme care privesc obştea, binele ei, interesul comun.
Cu părere de rău, am constatat că articolul doamnei primar, referitor la nu ştiu ce mită electorală, a generat reacţii care mai degrabă vă poziţionează la noi în sectorul 5, al lui Vanghelie , decât într-un loc de legendă, drag Domnului, unde, cu adevărat, bănăţenii-s fruntea.
Oameni buni, trăiţi pe acelaşi loc, vă vedeţi pe stradă, nu deschideţi uşa vrajbei şi urii, acum, ca şi când, de cel puţin 4 ani încoace, nici usturoi nu aţi mâncat şi nici gura nu vă miroase
Şi, mai presus de orice, respectaţi-vă pe voi şi familiile voastre. Destul este că aici avem noi grijă de toate neamurile oponenţilor.
Cat despre candidaţii la primărie, ar trebui să-îi chemaţi pe toţi la o dezbatere publică, să-şi prezinte cu argumente şi ce vor, ce au făcut şi ce pot, cu calm şi demnitate, aşa ca bănăţenii, nu cu ţigănii de genul celor postate pe site, că de astea suntem noi specialişti.
În rest, nu doresc decât să vin înapoi în Zădăreni după 15 iunie, să merg pe stradă şi să salut cu acelaşi respect ca şi azi, pe familia halaţ, familia petri, familia micoroi, părintele gaga, nea silvius, dna.ivona, buni, nea nicu, dl nicki şi alţii
Cu deosebit respect şi consideraţie
daniel
Daca a-ti avea putin cereier nu v-ati lega de viata personala si familia D-nei Primar ca nici voi nu sinteti mai buni,dimpotriva sinteti mai josnici daca cu asta fa faceti voi campania.nu a mincat la masa voastra si nu va cerut mita sa nu va liciteza gradina.sinteti disperati sa ajungeti la ciolanul din primarie pe care, spre deosebire de Doina sperati sa il roadeti de ce a mai ramas de Dnul Tuplea.Nu o mai acuzati atiat ca ea o sa o duca mai bine ca voi chiar daca nu o sa mai fie la primarie pt ca ce are Horia in cap voi nu o sa aveti niciodata si nici nu o sa ii scoateti cu campania voastra murdara.
Nu vroiam sa fac nici acest comentariu dar il voi face pentru a clarifica anumite lucruri. COZONACII NU S-AU DAT DIN MILA, CI S-AU DAT CA UN SIMBOL AL PASTELUI LA ROMANI. Din cunostintele mele cozonacii, ouale rosii si mielul sunt traditionale la romani. Daca s-ar fi dat din mila sau de pomana s-ar fi dat oamenilor saraci si nu tuturor cetatenilor din Zadareni. Eu am inceput cu cozonacii, iar doamna Petri putea sa dea mielul ca are de unde. Si ca sa fie si mai clar nu am cerut nimanui sa voteze cu mine in momentul in care am dat cozonacii si NICI NU AM SPUS CA SUNT DE POMANA. Nu am evitat nici o casa cu exceptia celor care aveau poarta inchisa sau nu era nimeni acasa. Iar celor care au comentarii rautacioase la adresa mea va spun un lucru cunoscut de altfel de o mare parte din Zadareni. Am refuzat 50.000 euro, care mi-au fost oferiti pentru a nu candida. Cred ca acest lucru spune multe despre caracterul meu. O campanie fericita tuturor.
Nimeni nu spune ca ai facut pomana cu cozonacii, dar este total interzis sa acorzi oamenilor orice inseamna aliment pe periaoda camopaniei electorale, ceea ce zice d-na primar este perfect adevarat si legal, asta zice legea.
Referitor la suma de 50000 euro pe care i-ai pomenit, sa-ti fie rusine! Nu stiu cum poti sa scrii asa ceva… in locul d-nei primar te-as da in judecata pentru declaratii calomnioase. Nu asa se castiga respectul oamenilor.
Gestul tau de prezenta la campania PNL de la stadion a fost unul plin de tupeu, nesimtire si nu vreau sa comentez acest subiect, este imaginea ta in joc, iar eu nu ma ocup cu barfe, minciuni cum fac “simpatizantii” tai.
Deci, inca odata: te faci de RUSINE !
Nu fi naiv.daca Dna Primar daca ar fi vrut sa te scoata din campanie ar fi acceptat oferta P-DLului si candida din partea lor,nu sa iti dea tie 50.000 de euro.sa fim seriosi(adica nu mai fabula).
“Nimeni nu spune ca ai facut pomana cu cozonacii, dar este total interzis sa acorzi oamenilor orice inseamna aliment pe periaoda camopaniei electorale, ceea ce zice d-na primar este perfect adevarat si legal, asta zice legea.”
… ai dreptate, dar pentru cunostinta ta generala, campania electorala a inceput in 2 Mai … Partea cu “iar eu nu ma ocup cu barfe, minciuni ” pica pentru ca mi se pare ca tu chiar asta faci …
Numai bine …
mai Lezeu ar trebui sa te faci reporter la un ziar de scandal,ai fi bun de paparazzi nu de primar , am vazut de te pricepi si la camere de luat vederi ai facuto simbata la stadion unde te-ai facut de ris la toata lumea te-ai prezentat cu o trupa de comedie ( doi cu dunga rosie pe buletin,un comunist la pensie,o alcolica notorie,citiva copii nevinovati,si cu Adelus care suge p… bine de tot, probabil ti-o smotoceste si tie)
parerea mea -retregete pina nu te feci de ris cu totul,esti un pitic,mic,mic de tot.
PNL in Zadareni este prea puternic pentru uni ca voi ,ce sa intimplat simbata la teren voi nu veti putea face niciodata ,nu va duce capul,si pe cine duce capul este alaturi de DOINA.
Nu pot sa cred ca o campanie electorala se desfasoara in asemenea conditii. Va amintiti de Caragiale?Va scriu de
pe pozitii neutre. Referitor la doamna Petri, mentionez ca provine dintr-o familie de oameni cinstiti, modesti. O admir pentru acest ingeras pe care-l creste. Nu este posibil sa va legati de copil ,ganditi-va la Dumnezeu. A realizat multe lucruri bune in comuna, poate are si greseli,dar toti suntem oameni. Nu va legati de trecut,o apreciez ca fiind femeie a dat dovada de mult curaj in aceasta lume. Degeaba primesti bani da la Guvern ,daca nu realizezi proiecte , trebuie sa-i restitui.
Donmul Lezeu este un tanar respectos ,cu cariera.
Am discutat de cateva ori cu dansul si mi-a produs o buna impresie. Faptul ca a participat la evenimentul din 3 mai ,consider ca e o expresie a democratiei. Cand a oferit cozonaci s-a comportat bine politicos cu oamenii, a oferit un dar de PASTE.
Trebuie sa-l respectam si pe domnul Tuplea pentru realizate efectuate in comuna, in perioada anterioara. Multa sanatate si putere de munca!
Oameni buni sa ne unim eforturile pentru binele urbei. Viata este scurta ,dar trebuie sa ne-o facem frumoasa.
Sa terminam cu jignirile ,sa ne respectam .
In situatia actuala indepartati oamenii sa vina la vot.
Cuceriti-i prin respect, cel bun va invinge,votul este secret.
Din stima fata de parintii doamnei primar trebuie sa spun ca domnul Titi a avut posibilitatea sa lucreze in strainate. E firesc, a realizat bani multi si este firesc sa-i investeasca in afaceri imobiliare. L-am revazut dupa 20 ani,e politicos ,cu bun simt,m-a ajutat ,dezinteresat. A ajutat multi oameni necajiti si i-l stimez.
N u sunt un om las dar prefer sa fiu anonim. Sunt un om modest,ma bucur de viata, iubesc cartile ,oamenii, florile. Urmati-mi exemplul. Succes viitorilor candidati!
eu nu zic ca doamna primar nu o facut si lucruri bune si lucruri rele,dar cred k fiecar isi urmareste propriile interese nu cred ca daca ar fi domnul Lezeu primar nu ar face acelasi lucru bine inteles condus de tatal sau.Sa fim sobrii si sa nu ne mai legam de Ghita ca el nu are nici o treaba cu lucrurile astea ii si el o victima
oameni buni haideti sa fim sinceri .oricine ar ajunge in fotoliu de primar si-ar pune ceva deoparte ca sa zic asa sa ne gindim bine fiecare trage la oala lui iniferent ca este lezeu sorin ilie sau doina petri pentru mine personal conteaza foarte mult si admir asta lucrurile care s-au facut pentru comuna aceasta este realitatea nimeni nu poate sa spuna ca nu sa facut nimic ca si pe vremea lui tuplea ,,,,viitor vice primar,,,,,,,atentie,,,,,,,
NU ESTI BINE INFORMAT LA NOI SITUATIA NU SE POATE COMPARA NICI CU CEA DE LA ZADARENI NICI CU CEA DE LA SECUSIGIU.NOI AM AVUT SI VOM AVEA PRIMAR NU STIFTURI. LA NOI PRIMArul A FOST SI VA FI ALES PT CEEA CE A FACUT PT NOI NU PT CA ESTE MEMBRU PD-L.
Sunt acelasi anonim. Am fost placut surprinsa cand l-am revazut pe domnul Siclovan Tutu .Mi-a impus respect si am observat devotamentul dansului pt localitate,e permanent in mijlocul comunei. Cinste parintilor ca au crescut asemenea copii. Am scris aceste cuvinte de admiratie pentru ca in aceasta societate conteaza banul,
oamenii sunt apreciati din acest punct de vedare. Ce placere este sa vezi niste fosti copii ,pe care i-ai cunoscut candva, ca au ajuns oameni cu studii,de caracter. Felicitari mamei!
PN-L egal Partidul nesatuilor lingai PD-L egal Partidul destepzilor liberi . Ba sintezi Porci voi chiar nu vedeti ce se intimpla eu sint neutru dar ce se intimpla la voi in zadareni nu se intimpla in nici un sat sinteti plini de hoti de futingai si de lingai si pupatori in fund ca neamul lu strinfu .
ba irlandezule satai in morti mati acolo unde esti,de ce pizda mati ai plecat din tara,ce te bagi,futeo-ai pe mata in cur si sn gura,esti un tradator si o sluga i irlanda te fut aia in cur tu vorbesti poponarule,sa ne sugi pula si mie si la Lazau
Ba pula pe mata futeo tu ca ai cu ce eu nu am cu ce si de supt poti sa leo sugi tu la toti irlandezi pina iti face gura cit sapa si poti sa io sugi si la lazau daca iti da voie ca sa nuti fie ciuda si sa nu se supereprimarita dai si ei o limba bagateas la mata in pizda de lingau
frumos dialog. Va caracterizeaza !
FELICITARI !!!!!!!!
ar fi cazul sa te uiti la cat rau a facut primarul comunei zadareni la oamenii din sat luandule gradinile si casele si tu cu pocaiti tai teai asezat pe scaunul batjocoritorilor.tu si toti pocaiti vati atasat de ea si ati facut rau oamenilor sarmani care poate nau avut posibilitate sa si le intabule gradinile iati dat ocazia sa le ieie alegando din nou.ar fi cazul sa te retragi si sati vezi de oile tale care incep so ia razna .VA MULTUMESC
ptr.toti cei care citesc dedicatie …..lezeu capul sus vei fii in fruntea cui tea pus,lezeu ,tea ales dumnezeu ,ca sa conduci satul tau sa scapi lumea de la rau…..sa faci bine la cei ce tin cu tine iar cei care nu te vor sa dea dracu de capul LOR
colo sus in cimitir,stau mormintele in sir,daca faci misto de mine ,fac un loc si pentru tine.de la irlandezu
esti un lup in blana de oaie tu si turma ta.ai ridicat pe casa un chip omenesc in loc sa te inchini lui isus te inchini la chip omenesc.tu cu cat ai platit gradina ta ca pentru sotii Vinter ai ridicat mana in sedinta ca cica nui scump 5euro m2.tiai cerut iertare de la ei sa te poti cumineca.acesta este numai un caz si cate mai sunt.sunteti niste escroci si afaceristi toti pocaitii ati intrat in grupuri de interese sa ne luati casele si gradinile VOTATIO MAI DEPARTE TOTI POCAITII [SA VA JUDECE DUMNEZEU POPA NOSTRU NU FACE ASA CEVA]
eu am crezut ca tu esti mai credincios decat fratele tau gigi dar toti pocaitii sunteti niste escroci numa dupa afaceri umblati si lucruri omenesti tea CUMPARAT primarita cu 15 000 000 ca sati faci wc te poti compara cu iuda cand la vandut pe isus pe 30 de arginti.mai bine teai lua cu gigi de mana si sa fiti angajati in primarie.nu te gandesti cat rau a facut primarita omenilor din sat votatio mai departe sa ne cumpere cu totu cum va mai cumiinecati dumnezeu se va judeca cu voi ca dati dreptate hotilor POPA nost nu sa implicat in politica.
felicitari care o avut curaj sa scrie despre pocaiti ca sint niste pui de napirci cine o alge pe doina dintre pocaiti sai bage limba si la gigi sa steie capra toate surorile si care vreau si care nu vreau dumnezau sa va ajute sa puteti sta capre si la matei parasutelor
Bai liberali de 3 parale ce sunteti. Cum puteti sa-i injurati exact pe oamenii care va voteaza? Ce aveti bai gunoaielor cu pocaitii? Am fost convins ca voi ati scris mesajele din ziua cand le-am vazut, dar a trebuit sa treaca aproape o saptamana ca sa ma conving ca sunt scrise chiar de voi, dar era clar pana la urma ca veti recunoaste.
ba iesti prost dute si fa facultatea sa te inteleaga tot prostu din zadareni ca nici nu sti sa te exprimi dupa ce ai terminat cu facultatea scrieti parerea
la toti pn-listi sa va traga doina floci printre dinti si la pn-liste sa va bata Titi cu coaiele pe la gura mult noroc si sanatate si-o pula de cal pe spate si in gura cit va-n cape
PSD, PDL, PNG si PRM sa sugeti toata pula liderilor vostri, ca s-au aliat degeaba, oricum Doina castiga.
Alianta voastra e ca un pisat contra vantului. Ma cac pe creierele voastre mici de gaina. Voi nu realizati ca Uniunea pensionarilor ne vrea pe noi, iar tinerii tot pe noi ne vor, ca doar avem cea mai tare organizatie de PNL din judet. Cine pula mea va mai voteaza pe voi rahati cu ochi?
bufnita-s pulan git de handicapat ce iesti doina nu o sa cistige eventual expierenta si atunci o sa stati toti pn-listi si o sa va lingeti pe coaie si ii o sai plingeti la doina de mila ca i so terminat afacerile mai bine viati deschide ochii sau vio promis ca va face si case pe pamintul ce vi le-o dat
Sinteti micuti fratilor aveti alaturi de voi doar gunoaiele si pleava societati binenteles cu mici exceptii,scrieti pe pagina numai mizerii ,de fapt asta va caracterizeaza,sa nu credeti ca in Zadareni toti oameni sint prosti ca voi,de fapt tot ceeia ce scriei si faceti murdar o sa se intoarca impotriva voastra,lumea nu o sa va uite,pentru gesturile voastre o sa platiti scump in viitorul apropiat,Dumnezeu este sus si vegheaza,nu doarme,osa raspundeti in fata lui.
sint convins ca PRM si PNG respectiv Ilarie si Gaboran,nu o sa se coboare la nivelul vostru de nesimtire ,sint niste oamei simpli dar cu caracter si bun simt au dovedi-to in actuala campanie.
Dupa toate parerile exprimate pe aceasta pagina imi dau seama ca Lezeu ed compani sint niste oameni rai la suflet si nu le pasa decit de dinsi,pe restu iar calca in picioare.
Dar sa nu uite d-nul Lezeu ca nu mai sintem pe timpul comunistilor cind seful de post ere REGELE si facea ce vroia el, sintem in 2008 si fiecare are voie sa se exprime liber.
Eu le doresc bafta candidatilor PNL_PNG_PRM
Nu votati PSDsi PDL sint niste nesimtiti in special candidati.
Este penibil ce cuvinte vulgare se folosesc. De asemenea se fac si multe greseli de ortografie. Pacat ca se intampla asemenea lucruri.In Zadareni sunt oameni cinstiti,cu bun simt. Multi nu -si pun acasa pozele viitorilor candidati,dar vor vota pentru cel mai bun .candidat. Consider ca este nevoie de constiinta ,votez pe cel bun ,nu am nevoie de foloase materiale(loc de casa,etc). Realizarile din comuna constituie o expresie concludenta( Ca minul cultural ,et.)
Sa fim mandri ca suntem locuitori din Zadareni,trebuie sa dam dovada de oameni civilizati. Fostii nostri concetateni-nemtii- si-au pus amprenta asupra localitatii noastre. Si Petre Roman a fost la noi,la Zadareni. Suntem onorati. Trebuie sa ne intelegem cu totii,sa nu fie dusmanie,omul conteaza ,nu politica. Sa respectam pe fiecare cetatean,ce conteaza ca este ortodox sau pocait.
I-am detestat pe vremuri pe pocaiti,dar,dupa ce i-am cunoscut i-am indragit pe cei ce sunt de caracter. Sa stim ca si tinerii reprezinta un mare potential,sa-i sprijinim.
ma tu ai dovedit ca esti un gunoi pt ca lai implicat si pe Dumnezeu in mizeria voastra auzi mai la el mancatias bai fratele meu pai daca ai avea cap de sticla ti sar vedea tot cacatul in loc de creier ce creier bai frate ca nai deloc de esti PNL_ISTULE penal ce esti .VOTATI FRATII MEI PE CINE VRETI CA VOTU E LIBER CEL PUTIN ASA STIU EU
Te crezi un profesor,un cadru didactic,ne faci sa ne simtim de rusine pe toata lumea!Pentru prima data de cand m-am nascut imi e rusine ca sunt din comuna asta!!!!!!!!!!!Am crezut ca tineretul are mai mult bun simt!AM UN SFAT PENTRU TINE:NU ITI FA CAMPANIE ELECTORALA PE SPATELE ALTORA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!………… …DAK ESTI capabil LAUDATE K CE AI FACUT TU!!!REVIZUIESTETI CAMPANIA ELECTORALA…..SI NU UITA:dupa alegeri tot cu oamenii acestia esti in sat!
Nene ma faci sa ma simt penibil!!!!!!!!!Jur………in viatza mea nu prea lunga am vazut oameni prosti dar tu esti in top1!ma bukur k nu am drept de vot pentru ca mi-e scarba sa te vad pe liste k un “posibi” primar!Daca cineva te voteaza e cea mai prosta cunostiinta a mea!scuze k ma esprim asa urat la adresa TA dar knd am ajuns azi akasa si am vazut k ai impartit averea d-l Titi prin comuna am realizat k dak ai mai mult de 2 voturi(tu&tuplea) inseamna ca locuiesc intr-o comuna de oameni “orbi&surzi”!tin sa mentionez k NU FAC PARTE DIN NICI O GRUPARE POLITICA=pt cunostiintza oamenilor!(de a ta nu-s curios:)))))))))) )
Am o intrebare pentru tine:PENTRU CULTURA MEA GENERALA,DE CE TE INTERESEAZA AVEREA DOMNULUI TODERITZA?!TI-AI DORII SA O MOSTENESTI?!ESTI MAI RAU CA O AMANTA!!!!!!!!!!!!CINSTE LUI CA SI-A FACUT!!!TU CU CE TE LAUZI?!
ma gunoi inca ceva pina acuma cicatul putea acuma vorbeste
votati pe doamna primar si o sa aveti de toate 4 ani nu o sa mai munciti o sa va dea pe gratis de toate .o voteaza cine se lasa cumparat ;o bere,un mic si o muzica platita din bani cui.
Părerea ta
da votam doina petri daca aveam apa pe fiecare str cum era proiectul daca lucrarile care se fac acum asa de urgenta erau facute de echipe ale oamenilor care au firme din comuna nu unul ca si cel care lucreaza la cimitirul din bodrog daca aveam o statie de autobus daca daca dar totul afost interes familiar aveti grija cum se conduce microbuzul scoli
Adevarul va deranjeaza se pare. Pe vremea lui Ceausescu am trait in minciuna, iar acum cand un tanar are curajul sa spuna lucrurilor pe nume il faceti nesimtit. Voi tinerii ar trebui sa alegeti un primar tanar la care sa puteti merge deschis sa-i spuneti probleme voastre, in loc de o femeie care nu mai stie in ce fel sa se imbogateasca si pe ce rude sa-si mai treaca averea castigata in mod fraudulos. Si cel mai important nu uitati, traim intr-o tara libera, unde fiecare are dreptul la opinia lui. Mult succes domnule Lezeu pentru curajul de care ai dat dovada. Din familia mea ai 3 voturi, chiar daca am afisat pe geam un poster cu Doina Petri.
esti un ciulfut.daca il votezi pe lezeu de ce ai pe geam poster cu doina?pune-l domnule pe lezeu si mindrestete cu el daca ai singe in organul genital.nu fi parvenit.sau tie frica ca nu o sa ajunga primar?asa o sa fie pt ca nu are cum sa cistige cu asa sleahta dupa el.
Bravo Titi pt ce ai facut la barul lingailor,construit din banii primariei,cu primar Tuplea.fati dreptate singur ca cu astea nu merge altfel.sa nu mai umble sa te muste de cur,eventual sa te pupe.felicitari pt ce ai facut in viata pe muschii tai.nu va lasati intimidati de campania lor cu pliante si poze cu vacile lu rusu si cu liste de proprietati.mai bine pozau casa de la nr 7,barul rosu,hambarul,cumparate din banii cistigati la cascarabeta pe care plateste impozit doua sticle de suc.sint prea murdari ca sa vorbeasca de altii.
si mie mio promis primarita ca imi face casa dar eu tot pe lasau il votez cu stima Narcis
fratilor o cumparat titi si lelentul aveti grije ca o sa va bage pe toti inauntru votati daca vreti sa fiti gauriti si sa umblati cracanati
Bravo Titi teai facut de ris si pe tine si tot neamul si pe cine va voteaza dar ce mai tu iesti obisnuit sa spargi dar o sa va sara pernile mai ai timp o saptamina sa te dai in spectacol acuma ce urmeaza sa spargi sparge si caminul pina il mai aveti .Asta o dovedit ce fel de oameni sinteti cine va mai voteaza trebuie sa fie bolnavi dar asa i omul nu vede ca vis niste gunoaie.Voi credeti ca puteti cumpara pe toata lumea cu un mic si cu o bere dar omul minca si bea pe spatele vost si pe voi va Fute….. VOTATI – PSD SAU PDL JOS CU PNL
Ba Proasta ori profesor ori cadru didactic nui tot una de aveai cap de sticla ti sar vedea rahatul ca creieri pausa .Am un sfat pentru tine tineti parerea pentru tine si stai in banca ta ca ne faci de rusine SI INCA CEVAPENTRU CULTURA MEA GENERALA CU CITE CLASE TE LAUZI
mai bine la lelentu lui titi decit in hambaru lu tuplea.de unde stiti voi frate tot?ati scos iar CFurile?scoatetile si pe a lu tuplea sau lezeu ca aveti ce vedea.sint sigur.lasa sa cumpere titi daca are bani ca si tuplea a cumparat fi sigur tot cu bani din terenu de la stadionu petrolu,de la bicarie,etc.mari prosti sinteti daca credeti ca alti sint corecti.adica fraieri,ca va lasati fraieriti.
Ba desteptule o fi cumparat tuplea ce o fi cumparat dar din cite stiu tuplea nu candideaza de ce il tot muscati de cur uitativa ca conducerea asta a voastra acuma o cumparat jumate din zadareni si nu se lasa pina nu cumpara tot satu de ce i tineti parte la primarita ca vio dat la multi pamint pe ne drept facetiva casi ca dupaia o sa vi le ieie gata facute cum o luat si de la alti .Dar asa i omul nu vede numa inaintea nasului.Iar fraieri vis voi care va lasati fraieriti si cumparati cu o bere si un mic de primarita deschideti ochi si dupaia scrieti parerea
De ce popa pocaitilor i plecat toata saptamina de acasa ca i rusine de ce o facut ca so atasat de primarita el ca are 3 copii o primit 2 locuri de casa plus a lui .Rusine sa i fie ca o lamurit pocaiti sa voteze cu Doina si sa faca rau la sat.
Domnul Tuplea o bolinzit Titi anuntai pe aia de la casa de bolinzi sa vina sa il duca in camase de forta ca mai un pic si ajunge sa deie in cap la oameni din sat ori cum daca pierde o sa ajunga a mindoi la casa de nebuni .sI INCA CEVA TOATE CASILE CARE LEATI FACUT PE NEDREPT SA SE INBURDE PE VOI :
Nu numa ca o sa deie in cap la oameni dar o sa umble in pielea goala pe strada si o sa strige in gura mare CINE FACE CA MINE CA MINE SA PATEASCA PT TITI SI CLANUL LUI
Bravo Cosmine Dumnezeu e cu tine tineo tot asa de la mine din casa ai 7 voturi tu o sa cistigi jos cu Mafioti iar pentru Duminica TOI;TOI;TOI si sa auzim de bine Jos cu PNL
scorpie dute la sapa daca vrei bani, nu-i manca pe a oamenilor din sat!!!
daca esti destept nu folosi expresiile lu altii.afla ca nu am baut
nici o bere de la primarita si nici nu am nincat pe banii ei, nu mia dat pamint,ca am destul si bine a facut ca lea luat la cei care nu au fost instare in 2 ani sa isi toarne o fundatie.ce ati vrea?sa va construiasca vile la toti?o sa va faca lazau.daca titi o sa umble dezbracat pe strada e ca sa ii puteti voi suge pula.
Lezeu si ilie s-au luat de cine nu trebuia,daca au ceva cu Doina au cu ea,nu trebuia sa vorbeasca urit de Titi si Ghita,
si-au gasit nanasi o sa vada ei dupa alegeri,indiferent cine cistiga, atit Cosmin cit si Sorin o sa aibe niste polite de platit la cei doi.Parerea mea este ca Titi si Ghita sint tari in Zadareni si nu numai,sint baieti faini si respectati de mai toti ,in special de tineri ,ei nu fac altceva decit sa-si apera frati si familia ,nu stiu de ce PD_L si PSD ia-u implicat si pe ei .Cei doi vor ramine la fel si daca nu va cistiga Doina alegerile in special Titi care este printre cei mai puternici oameni din Arad.
ba tu nu ar trebiu sa ameninti pe nimeni ca din cite stiu cosmin si sorin nu or facut la nimeni rau si de ce o sa plateasca ca au curaj sa candideze cinste lor .Ofi titi printer cei mai tari dar ieste si alti mai tari ca el si un Dumnezeu sus care da la fiecare dupa cum face
bai gunoaielor,gunoaie ati fost gunoaie ramaneti
As vrea sa imi cer public scuze fata de domnul Lezeu pentru jignirile adresate la adresa dumnealui!Recunosk k am gresit atunci cand am scris acele lucruri NEADEVARATE despre dumneavoastra si v-am jignit!Imi pare rau pentru cele spuse si as dorii prin acest intermediu sa imi cer iertare dumneavoastra!Va rog frumos sa ma iertati pentru cele intamplate!?Imi cer ink o data iertare de la dumneavoastra!
asa incet cred ca se desteapta lumea ar fi bine daca sar destepta si popa pocaitilor si ar luauo pe Maica sfinta jos dupa casa eu inteleg fiecare are un idol dar el si lo ales pe cel mai bun nici la casa nu mai face nimic sa nu-si deranjeze idolul
Nu inteleg si nu stiu daca voi intelege vreodata de ce pana in anul acesta in nicio campanie electorala nu s-au folosit atatea jigniri,cuvinte vulgare si tot fel de chestii josnice care nu ar trebui sa ne caracterizeze, doar ptentru a ajunge un primar sau un consilier asta da dovada ca nu sunteti demni de a ajunge intr-o functie publica pentru ca tot asa veti vorbi si dupa alegeri pentru ca un slogan spune”Lupu isi schimba parul dar naravul ba!”
AR TREBUII SA FIM MAI ATENTI LA MODUL IN CARE ADRESAM CUVINTE LA ADRESA CUIVA!!!!!!!!!
PNG=PNL
toti sunteti gunoaie si sugaci si prosti si raiosi oricum tot doina si titi vor castiga si apoi ii sugeti pula la lazau si tuplea impreuna cu Ani H odata ce o pus astia mana pe zadareni vor pierde la alegeri cand sunt satui ha ha ha ca au cu ce au bani si ii doare in pula da defapt nici acolo bravo lor ca au cap nu le trebe faculta asa ca nu va mai zbateti ca oricum ei o sa castige si apoi parca vad ca ii lingeti in cur dar titi o sa va dea muie muie muie
nu mai jigniti pe nimeni fiecare voteaza cu cine vrea
frumoase cuvinte te caracterizeasa de scris ai scris fara nici un inteles cum vine asta o data ce or pus ei mina pe zadareni vor pierde la alegeri citeste ce ai scris si sa nu spui la nimeni ca iesti destept .
va cintat tinu,vati distrat,bucurativa ca mai aveti 4 zile.dupa aia o sa amutiti.pina atunci mai trezitiva ca mai aveti timp si intrebatil pe tuplea citi bani a luat de la sandu ion pe terenurile pe carei i lea vindut din zadareni si pe lezeu de ce a fost exmatriculat de la ghiba birta in anul scolar 1995-1996.va spun eu:pt trafic de droguri.interesativa ca e simplu de aflat.sa musamalizat ca la scos tata militianu.uitativa pe cine votati.lasatil pe titi ca nu candideaza pe nici o lista si vedetiva de gunoaiele de pe lista pdl:un drogat,un doctor nebun,un cioban fara oi,un alcoolic care bea la cabana lu perca,nu la tuplea cum ar trebui,un sugaci care a supt zadareniul,un om gospodar,bledea si alte exemplare pe care vreti sa ii votati. mari prosti mai sinteti.TREZITIVA FRAIERILOR.
bai gunoi ptr informatia ta ca cuitura nai cati au fost la camin aseara vor vota PDL SAU PSD dar la voi au fost au baut mancat dar tot nu va voteaza ha ha ha fraiere si inca ceva bai gunoi tu vorbesti de consilierii pdl dar uitate la PNL ce gunoaie de consilieri aveti pe care altii iau refuzat.bai gunoi si eu am bener pe casa dar cu atat ramaneti ca votul nu vil dau.sa va cumparati gilett lami fraiere sa stii si tu sa va taiati la coaie dupa votari ha ha ha gunoaie nu vedeti ca sunteti de rasul satului cu circarii vostrii de consilieri ha ha ha ha ha ha ha
bai pula invata sa scri analfabetule ca nu intelege omu nimic.tradu ce inseamna cuitura.ce sa mai astept,ca pulele nu au creier.lai intrebat pe tuplea si lezeu daca am dreptate?dami exemplu de consilir gunoi ca sa te cred.ne luam lame sa ne barberim la pula sa ne-o sugeti duminica.HA HA HA
Ba mizerie invata sa citesti si nu-ti mai oferi Pula la supt ce nu ti-o mai fost supta de mult chiar asa valoare nu are pula ta .Iar in punctul asta de vedere ai dreptate pula nu are creier dar nici tu .Si inca ceva Duminica o sa vio sugeti singuri HA HA HA :Si in legatura cu consilieri PNListi spunemi tu unul bun Fraiere
Pentru PSD si PD_L
Lazau sa o futi pe mata in cur si dupa aia sa-i dai muie la Dorel Ianos,care la rindul sau sa-i suga pula la Sorin Ilie sare sa-si page pula in gura la LIA sa nu mai simta gustul cind ii suge pula la Tuplea… etc
mai vreti ..pot sa mai scriu ..pisatilor dupa alegeri o sa va inchideti in casa de rusine,GUNOAIELOR
comuna Zadareni i comuna plingeri daca mai ramine Doina Petri :Doina petri sa nu se afiseze cu Gaga in fata gardului la cimitir sa se afiseze cu cele 200 de dosare ce le are cu oameni la Tribunal pentru gradini si casi Gaga ori cum nu are ce sai faca decit sa i bage parul pe gaura ca i obisnuit.Degeaba scrieti porcari de Tuplea si Lasau ca so vazut rezultataul citi or fast la camin. Sorin si Cosmin or avut destui nu or trebuit sa sparga la bar ca titi ca nu are oameni
minceva canceru sugava serpi si balauri loveascava trenul de opt sa va taie doctori pe maze ardavar casile la toti futava gorilile si cimpanzei toti din africa sa va trageti pe cur pina in china si daca va ginditi sa neo dati sa vio sugem sa va loveasca sancaru si slogul si viermi sa faceti la ea doamne ajutava sa puteti tine fata
ce ai apucatule?ai intrat in sevraj?uite unde duce disperarea!!!!!!!!!!!!vezi daca iati dorit lu titi sa innebuneasca ca sa intors pe voi? fraiere! intrati in panica cind vedeti ca nu aveti nici o sansa.ce sa ii faci asta ii viata! daca doresti raul cuiva si il acuzi pe nedrept se intoarce pe tine.ma bucur pt voi.sa o rogi frumos pe doina dupa alegeri sa va faca un ospiciu pt bolnavi psihici sa aveti si voi unde sa va internati sa nu mergeti pina la jebel sau mocrea.
ba disperat iesti tu si Pnlisti vostri si aveti grije sa nu inebuniti toti duminica si de sutp sa ti-o suga cine ti-o pus-o acolo si vezi ca o sa intrati voi la ospiciul ptentru bolnavi pshihici si luatio si pe doina cu voi .Si la Titi nu io dorit nimeni sa inebuneasca ca ii deja nebun inpreuna cu tine ca i ti parte
Dute-n pula mea si ia-ti zborul de pe aeroportul ce vi-l face lezeu sa vezi meciurle lu UTA pe stadion ca se muta la zadareni.IDIOTILOR,CUM PUTETI CREDE ASA CEVA?de fapt cu un lider care,datorita inteligentei lui va mareste salariile si pensiile ce sa mai astepti de la labarii care il sustin.TREZITI-VA macar in ultimul ceas.
ba fanaticule iati du zborul de pe casile lu Titi .Iar daca cistiga altu nu trebuie sa mareasca salariile si pensiile dar macar sa nu ieie de la oameni ce le apartine cum o facut doina.Cosmin pe miiine multa bafta si sper sa pice doina din prima
VA-M TRAS-O FRAIERILOR.SA NE PUPATI IN CUR DE OFTICA,SI SA II FACETI LU TITI SI LU DOINA TOT CE ATI SPUS SA LE FACEM NOI IN TOATA CAMPANIA VOASTRA DE CACAT.ATI RAMAS CA PROSTII IN PULA SI CU GURILE CASCATE.VOI CHIAR ATI CREZUT CA PUTETI CISTIGA?PUTETI ACUM SA COMENTATI ORICE CA NOI NE-AM ATINS SCOPUL.
ba fraiere eu numa un singur lucru iti spun romanul prost o fost si prost o sa moara doina o cistigat alegerile dar nu uita ca ieste un dumnezeu sus si nu bate cu bita si o sa o rasplateasca asa dupa cum face si pe voi care ati aleso o sa va futa. Umblati cu scara dupa voi cind picati in gropi sa puteti iesi ca vi-ti prosti de bubuiti.Si un lucru nu uitati cine ride la urma ride mai bine IN URMA VOASTRA FACE NUMA BUM;BUM;BUM;si intro zi o sa explodati lingailor ca daca nu va satura titi nu i alegeati
Am vazut ca si la Zadareni,la fel ca in tara ,au fost alesi oamenii,nu partidele,respectiv s-a tinut seama de realizari.
Felicitari doamna primar! Va felicit domnule Lezeu Cosmin si domnule Ilie Sorin. Sunteti tineri,va admiram,dar a fost
o competitie,o experienta pentru dumneavostra ,benefica.
O sa reusiti in viitor. Felicitari si pentru PNG!
A fost o campanie palpitanta,suntem onorati ca au fost Petre Roman,Geoana,parlamentarii PNL, PDL.
Trebuie ca noul primar si Consiliul comunal sa colaboreze,sa comunice cu cetatenii,sa nu sa tina seama de culoarea politica, suntem doar locuitori a urbei. Este tensiune intre oameni, sa facem o hora ,pe teren, o hora a prieteniei,a unitatii. Sa-l sprijinim pe primar si Consiliul comunal . Sa fim optimisti , sa nu ne mai jignim, sa fim sufletisti.
ii prea batrina pula lu titi ca sa io sugem dar poti sa io sugi tu ca tu i ti parte cite favoruri ti-o facut
bai fratilor sa stiti ca gigi a facut un legamant cu satana si oile lui au innebunit de ce ai fost exlus de la arad din biserica tiai luat pe maica sfanta jos ca acum a castigat datorita tie si pocaitilor tai mancaiat pizda si la titi sai sugeti pula aia zbarcita nu mai fa pe sfantul ca team vazut la evanghelizare cum te prefaci ca plangi la comanda voi spuneti ca va scutura duhul sfant dar nici gand pe voi va scutura dracii de ce ai obligat tinerii bisericii sa voteze cu cine ai vrut tu tate pacatele ce le are primarita caraile tu in spate.IN locul tau eu as chema pe NICOLAE GUTA si niste traseiste sa vezi ce har ati avea la voi in biserica .SA VA SCUTURE TATI DRACII: INCA CEVA TOTUSI E CALDA PRIMARITA IN PIZDA ASTA E DACA SUNTETI NISTE PERVERSI:
INTREBARE;INTREBARE:CE ARE GIGI SI TITI INTRE PICIOARE:
RASPUNS
UN TURN CU DOUA ROTI SA VA FUTA PE TOTI
Doamne rau v-a mai invrajbit politica asta.Decit sa va injuratti asa de urit pe netsi pe la ziare, mai bine ati lua viata asa cum este ea, caci si asa nu mai puteti skimba nimic.
NU INTELEG DACA TOT AVETI CIUDA PE LEZEU,ILIE,DOINA ,TITI,,TUPLEA……. DE CE NU MERGETI SA I LE SPUNETI PERSONAL TOATE INCONVENIENTELE CE LE AVETI LA ADRESA LOR, CI TOT SCRIETI CA NISTE BESMETI PE NET BA UNA BA ALTA SI POATE EI NICI NU LE CITESC, DOAR SCRIETI SI VOI ASA SA VADA O TARA INTREAGA CE INCULTI OAMENI MAI ARE SI ZADARENIUL CA DOAR E COMUNA! DACA TOT AI CEVA CU EI IA-TI FRATE INIMA IN DINTI SI DU-TE SPUNELE LOR DIRECT IN FATA CA MAI MARE EFECT ARE SI PE DEASUPRA DAI DOVADA CA ESTI UN INVINGATOR SI NU UN INVINS!!!!!!
pai ce efect are dacai spune personal ca nu vede toata lumea ce oameni prosti locuiesc in zadareniul ala al vostru ha ha
ati murit darar buba neagra in voi
ce ai ba turbatule so futzi pe DOMNICA LU PARNAI .
AM AUZIT CA DACA VREI SA MAI MERGI LA BISERICA PENTICOSTALA DIN ZADARENI TRE SA SEMNEZI UN CONTRACT CU DIAVOLUL.DAR BISERICA SE NUMESTE “ISUS LUMINA LUMII”,INSA PASTORUL BISERICII IA PUS NUMELE BISERICII”SATAN LUMINA LUMII”.CE SA MAI INTELEG TE DUCI LA BISERICA CUI SA TE ROGI LA SATAN SAU LA ISUS???TRE INTREBAT PASTORUL FRATE GIGI DE CE TOATE ASTEA???PENTRU CINE LUCREZI???TU PERSONAL LA CINE TE INCHINI???VREM UN RASPUNS!!!VREM SA NE LAMURESTI DE CE TOATE ASTEA???
satenii din zadareni il arata cu degetul pe pastorul bisericii penticostale din zadareni isus lumina lumii