Ţările Comunităţii Economice Europene (C.E.E.) au o legislaţie comună cu privire la aditivii utilizaţi în industria alimentară. În S.U.A. organismul naţional care supraveghează utilizarea aditivilor în industria alimentară este „Federal Food and Drug Administration (F.D.A.)”.

Consumul Zilnic Admis (Doza zilnică admisă), este cantitatea estimată dintr-un aditiv alimentar, exprimată în raport cu greutatea corporală, care poate fi consumată zilnic, pe toată durata vieţii, fără riscuri pentru sănatate. Acest indice este exprimat în mg per kg corp per zi (mg/ kg corp/ zi).

Pentru eliminarea completă a oricărui risc provenit din consumul conjugat al mai multor alimente pe perioada aceleaşi zile, s-a introdus noţiunea de „Doză Maximă Admisă” care se stabileşte prin împărţirea Dozei Zilnice Admise la un factor de siguranţă – 100 – aceasta constituind o precauţie suplimentară.

Se cunosc astăzi câteva sute de astfel de substanţe care suferă modificări frecvente în ceea ce priveşte acceptarea sau interzicerea lor în alimentaţia publică, în diferite ţări, în funcţie de achiziţiile noi privind prezenţa sau absenţa toxicităţii lor pentru organism.

Pe lângă toxicitatea lor asupra organismului, unele dintre aceste substanţe se caracterizează prin producerea unor efecte negative asupra alimentelor, distrugând o serie de substanţe nutritive pe care acestea le conţin, inactivându-le sau împiedicând absorbţia lor în organism.

Aditivii alimentari mai sunt cunoscuţi sub denumirea de E – uri. În istoria alimentară a diferitelor civilizaţii nu găsim E – urile. Ele sunt invenţia secolului al XX – lea, reprezentând codificarea unor aditivi alimentari a căror utilizare este permisă şi autorizată din punct de vedere al siguranţei alimentare în ţările Uniunii Europene. La începutul anilor ’80, Uniunea Europeană a standardizat utilizarea aditivilor alimentari prin adoptarea unui sistem de codificare a acestora. Ei sunt codificaţi cu litera „E”, de la Europa, urmat de un număr alocat special fiecăruia dintre aceştia. Astfel, aditivii, pot fi recunoscuţi pe etichetele produselor, indiferent de limba în care sunt redactate.

Deşi unii asociază sintagma „E-uri” cu substanţe periculoase, trebuie să ştiţi că există şi aditivi care nu reprezintă un risc, dar nici nu este nevoie expresă de ei.

Aditivii nu sunt nici necesari organismului şi nici nu au o calitate nutriţională superioară produselor tradiţionale, naturale. Totuşi, majoritatea aditivilor alimentari sunt în general inofensivi însă consumul lor în cantităţi mari sau a celor cu proprietăţi toxice şi chiar cancerigene, poate determina alergii, stări de oboseală, greţuri, dureri de cap, palpitaţii, boli cardiovasculare şi alte afecţiuni grave.

De aceea, atunci când mergeţi la cumpărături citiţi cu atenţie etichetele alimentelor pentru a le evita pe cele care conţin E-uri periculoase sau cel puţin să limitaţi consumul lor, adaosul de aditivi trebuind să fie înscris vizibil pe eticheta fiecărui ambalaj de desfacere.

E –urile nu au fost niciodată cerute de populaţie; ele au fost oferite şi majoritatea oamenilor le consumă fără să se întrebe ce este cu ele. Din cauză că nu se întreabă, producătorii le oferă din nou. S-a născut o adevărată şi foarte rentabilă industrie mondială a E – urilor, care vinde în cantităţi enorme.

Este interzis adaosul de aditivi alimentari în scopul mascării unor alterări sau degradări ale produselor alimentare!

În funcţie de proprietăţile pe care le au, aditivii alimentari se clasifică în: coloranţi; conservanţi; antioxidanţi; emulgatori; săruri de topire; agenţi de îngroşare; agenţi de spumare; substanţe suport; gelifianţi; stabilizatori; stimulatori de arome; acidifianţi; corectori de aciditate; antiaglomeranţi; amidon modificat; îndulcitori; agenţi de afânare; antispumanţi; agenţi de glazurare; amelioratori de făină; agenţi de întărire; agenţi de umezire; agenţi de sechestrare (substanţe care formează complexe chimice cu ioni metalici); enzimele (utilizate ca aditivi); agenţi de încărcare (substanţe care măresc volumul unui produs alimentar fără a modifica valoarea sa energetică); gaze propulsoare (gaze, altele decât aerul, care au ca efect expulzarea unui produs alimentar din recipient); gaze de ambalare.

ADITIVI PERICLULOȘI

Dintre cei mai periculoși aditivi enumerăm câțiva:

În mod clar folosirea aditivilor alimentari, acele substanţe adăugate în produsele alimentare cu scopul de a le modifica sau crea anumite proprietăţi, a facilita anumite operaţii de prelucrare şi a asigura o anumită stabilitate în timp, duce la scăderea costurilor de producţie şi a preţului produsului finit, la creşterea termenului de valabilitate al alimentelor. Pe de altă parte studiile au evidenţiat efectele negative ale folosirii îndelungate ale unor aditivi prezenţi în alimente, a căror evitare în a le consuma este aproape imposibilă.

Un principiu stăvechi al medicinei spune că „nimic nu este mai periculos decât a administra o substanţă timp îndelungat, în mod repetat”. Numai alimentele pot fi administrate timp îndelungat în mod repetat. Toate celelalte substanţe, nonalimentare, adică aditivii alimentari, medicamentele chimice şi naturale nu pot fi administrate timp îndelungat, în mod repetat, căci cad sub incidenţa acestei axiome biologice şi, în cele din urmă, produc diferite sindroame în corpul omenesc.

Demascarea efectelor nocive ale E – urilor şi excluderea lor din alimente este o problemă de conştiinţă civică, este o problemă de atitudine morală, luată atât de consumatori, cât şi de cercetătorii în domeniu.

In Romania, laboratoarele nu pot detecta toţi aditivii ce sunt introduşi în alimente, iar de multe ori produsul este introdus pe piaţă doar prin datele furnizate de producător. Există astfel riscul de a nu se respecta cantitatea adaosurilor sintetice conform reglementărilor legale. Astfel posibilitatea de detectare a practicilor incorecte ale unora dintre producători, distribuitori şi comercianţi cu privire la adaosurile de aditivi alimentari interzişi prin lege sau nepermişi într-un anumit aliment este destul de redusă.

Echipa Centrul Medical RUBIO