ARAD. Medicul Adrian Wiener, senator al USR Arad, s-a adresat ministrului Sănătăţii, interpelându-l pe acesta pe problema discriminării rezidenţilor, mai precis a etnicilor români din afara ţării, care nu primesc aceleaşi salarii ca şi cei din ţară. Wiener a venit cu un exemplu concret: un etnic român din Serbia, care a promovat un concurs, obţinând punctajul necesar pentru alegerea specializării dorite, nu primeşte salariul, ci doar o bursă de aproximativ 80 de euro pe lună. „Ceea ce am constatat reprezintă un caz clasic de discriminare. Un medic prestează aceeași activitate, are aceeași calificare precum colegii săi români, însă o face aproape gratuit, fiind nevoit să se întrețină cu ajutorul familiei sale, care îi asigură cele necesare traiului zilnic. Asta în condițiile în care în România se înregistrează o lipsă acută de medici, foarte mulți fiind plecați peste hotare. Vorbim de etnici români, care au absolvit facultăți de medicină din România, au accesat posturile de rezidenți prin concurs și nu sunt plătiți pentru munca depusă. În loc să le creeze condiții pentru a rămâne și a practica medicina aici, statul român îi discriminează și îi exploatează, proliferând astfel o formă de sclavie a secolului XXI. Din păcate, răspunsul primit de la minister nu prevede și o soluție pentru aceste situații inacceptabile. Voi continua să fac presiuni, pentru ca cei responsabili să își asume măsuri concrete prin care să fie remediată această inechitate”, a anunţat senatorul USR Adrian Wiener.
Adrian Wiener acuză discriminarea din Sănătate
Adrian Wiener acuză discriminarea din Sănătate
Senatorul USR Arad, Adrian Wiener, spune că medicii rezidenţi sunt trataţi discriminatoriu.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Poliția israeliană l-a împiedicat pe cardinalul Pierbattista Pizzaballa, conducătorul Bisericii Catolice din Țara Sfântă, să intre în Biserica Sfântului Mormânt din Orașul Vechi al Ierusalimului pentru a celebra liturghia din Duminica Floriilor, a relatat Patriarhia Latină a Ierusalimului, transmite duminică EFE.
Mapamond
Guvernul iranian a fost de acord să permită trecerea a 20 de nave comerciale sub pavilion pakistanez prin Strâmtoarea Ormuz, o concesie anunțată duminică dimineață de Islamabad ca „un pas către pace” în contextul eforturilor sale de mediere în conflictul din Orientul Mijlociu, informează EFE.
România
Selecționerul echipei naționale de fotbal, Mircea Lucescu, va rămâne internat pentru monitorizare și tratament de specialitate la Spitalul Universitar de Urgență București, unde a fost adus duminică în urma unei tulburări „majore” de ritm cardiac, a anunțat unitatea sanitară.
Ştiri sportive
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a fost internat de urgență într-un spital din Capitală, duminică, după ce i s-a făcut rău în timpul ședinței tehnice premergătoare unui antrenament, a anunțat Federația Română de Fotbal într-un comunicat.
ARADON Sport local
TG. JIU. Trei dintre cei cinci arbitrii arădeni incluşi în programul „Cavalerii Viitorului 7” au debutat în Liga 3-a, suv privirile unuia dintre componenţii Comisiei Centrale a Arbitrilor, vâlceanul Adrian Comănescu.
ARADON Sport local
Trupa lui Giovanni Catanzariti a reuşit accederea, în premieră, în play-off-ul Ligii a 3-a.
Local
ARAD. Recent, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Arad a avut loc lansarea cărţii ,,Poeme de buzunar”, scrisă de Vladimir Belity la vârsta de 88 de ani.
UT Arad
ARAD. La finalul jocului amical cu divizionara secundă, CS Dumbrăviţa, câştigat cu 2-0, graţie reuşitelor semnate de Roman şi Ciubăncan, tehnicianul roş-albilor, Adrian Mihalcea, a vorbit despre acest test, dar şi despre jocul care urmează în play-out.
Citiți principiile noastre de moderare aici!