Primul fost depistat pe strada Ady Endre din municipiu. La testarea bărbatului, de 30 de ani, a rezultat o alcoolemie de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. La Vinga, polițiștii au oprit în trafic un tânăr de 28 de ani, care conducea un autoturism, având o alcoolmie de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tot băut a fost prins și un bărbat de 50 de ani care se afla la volanul unei autoutilitare în Piața Gării. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Alcoolemii de weekend la Arad: peste unu la sută
Alcoolemii de weekend la Arad: peste unu la sută
Reactualizat la:
Trei bărbați cu vârste cuprinse între 28 și 50 de ani au fost depistați de polițiștii rutieri, la sfârșitul săptămânii trecute, sub influența băuturilor alcoolice la volan. Când au fost testatați cu aparatul etilotest, rezultatele au indicat alcoolemii de peste unu la sută în două dintre cele trei cazuri.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
3
Local
Senatul Universitar a aprobat noua conducere a universității, respectiv cei trei prorectori care vor face parte din echipă.
Local
Președinții PNL Arad și PSD Arad au intrat într-un clinci pe rețelele de socializare.
Local
Cartea despre prezentul și viitorul omenirii a fost publicată de Antoniu Martin la editura Universității de Vest „Vasile Goldiș”.
România
ANAF a anunţat că va lansa o platformă digitală pentru vânzarea bunurilor sechestrate.
ARADON Sport local
Cu rezultate remarcabile în competiții, Jessica Culda este o promisiune pentru atletismul arădean.
Local
Care sunt condiţiile şi modalitatea prin care pot beneficia de concediu medical persoanele care însoţesc la tratament bolnavii oncologici.
Local
Se pare că Anamaria Nyeki ia în calcul o candidatură la alegerile pentru Primăria Arad, din anul 2028.
16
România
Premierul Ilie Bolojan declară că România ar putea participa la misiuni de deminare în vederea deblocării Strâmtorii Ormuz, dar numai după ce se va ajunge la un armistiţiu în Orientul Mijlociu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!