Primăria Municipiului Arad informează că, în perioada 17 – 19 aprilie 2026, va fi permis comerțul ambulant cu flori pe domeniul public din zona cimitirelor din Arad. În acest scop, au fost stabilite amplasamente în proximitatea principalelor cimitire din municipiu, fiind disponibile peste 100 de locuri de vânzare. Fiecare amplasament are o suprafață de 2 mp, iar comercianții pot ocupa un singur loc dintre cele puse la dispoziție:
1. Cimitir Eternitatea – str. Poetului nr. 2-4:
– poarta I (str. Poetului intersecţia cu str. Câmpul Liniștii): 6 locuri;
– poarta II: 6 locuri.
2. Cimitir Pomenirea – Calea Bodrogului nr. 1:
– poartă: 20 locuri.
3. Cimitir cartier Grădiște – Calea Zimandului:
– poarta I: 5 locuri;
– poarta II: 5 locuri.
4. Cimitir cartier Gai – str. Toth Arpad:
– poartă: 10 locuri.
5. Cimitir cartier Bujac – str. Dimitrie Țichindeal:
– poarta I: 8 locuri;
– poarta II: 8 locuri.
6. Cimitir cartier Micălaca – str. Mioriței:
– poarta I: 8 locuri;
– poarta II: 8 locuri.
7. Cimitir cartier Aradul Nou – str. Merișor:
– poartă: 8 locuri.
8. Cimitir cartier Sânicolaul Mic – str. Ioan Fătu nr. 76:
– poartă: 8 locuri.
Locurile de vânzare se atribuie în limita stabilită, în ordinea numerelor de înregistrare a cererilor, pentru producători (cu atestat de producător) având sediul social în județul Arad. Locurile rămase libere după repartizarea către beneficiarii menționați pot fi alocate comercianților care dețin coduri CAEN pentru comerț ambulant, având sediul social în județul Arad.
Cererile de ocupare a domeniului public, împreună cu documentația, se depun direct/personal de către solicitant sau prin împuternicit, în condițiile legii (procură/împuternicire notarială), la sediul Primăriei Municipiului Arad, Serviciul Relaţii cu Publicul şi Asociaţii de Proprietari (camera 5 din Palatul Cenad) sau on-line, la oricare dintre adresele de e-mail ale instituţiei, respectiv registratura@primariaarad.ro sau pma@primariaarad.ro, până la 27 martie 2026.
Comerţul ambulant cu flori, în zona cimitirelor, se desfăşoară în perioada 17 – 19.04.2026, dar nu înainte de achitarea taxei pentru ocuparea domeniului public la Direcţia Venituri din cadrul Primăriei Municipiului Arad.
Dosarul
Documentaţia pentru obţinerea acordului va cuprinde:
•cererea tip pentru obţinerea acordului de ocuparea domeniului public, care se găseşte pe site-ul Primăriei Municipiului Arad, http://www.primariaarad.ro/ şi la Serviciul Relaţii cu Publicul şi Asociaţii de Proprietari (camera 5 din Palatul Cenad) din cadrul Primăriei Municipiului Arad;
•copie buletin de identitate sau carte de identitate a reprezentantului legal al SC/PFA/II/IF;
•copie Atestat de producător agricol de flori, vizat la zi (producătorii agricoli sunt persoane fizice deţinătoare a unui atestat de producător şi a unui carnet de comercializare, conform Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, cu modificările şi completările ulterioare);
•certificat de meșteșugar/artizan/meșter popular;
•acte firmă (copie certificat de înregistrare, emis de Oficiul Registrului Comerțului – SC/PFA/II/IF), conform Legii nr. 265/2022 privind registrul comerţului şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative cu incidenţă asupra înregistrării în registrul comerţului, cu modificările şi completările ulterioare + actul constitutiv al societății sau actul emis pentru desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale care să conțină codul CAEN 4789);
•procură/împuternicire notarială – în cazul în care solicitantul este diferit de persoana care depune cererea.
Condiţii
Între condiţiile de desfăşurare a comerţului ambulant cu flori în zona cimitirelor, amintim: •orarul de funcţionare – în intervalul orar 07:00-20:00; •marfa va fi expusă doar în perimetrul locaţiei stabilite; •este permisă doar comercializarea cu flori; •activitatea desfăşurată nu va afecta circulaţia pietonală și auto şi nici activitatea specifică zonei (circulația pe pistele de biciclete etc.); •pe timpul amplasarii este obligatorie luarea măsurilor privind gestionarea riscurilor provocate de fenomenele meteo extreme; •nu se va accepta montarea/amplasarea de corturi și alte construcții provizorii; •fiecare comerciant, la finalul programului, va elibera domeniul public ocupat și îl va aduce la starea inițială; •activitatea desfăşurată nu va afecta circulaţia pietonală și auto, alveolele pentru pomi și nici activitatea specifică zonei; •se va respecta curăţenia domeniului public ocupat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!