ARAD - Locuitorii satului Firiteaz aparţinător
comunei Şagu sunt foarte conştiincioşi
când vine vorba de alegerea preşedintelui.
Dacă de dimineaţă s-au pornit mai greu,
în jurul orei 15 procentajul de prezenţă
era de peste 45 la sută.
Scris de IM:JURNAL_ARADEAN-
ARAD - Locuitorii satului Firiteaz aparţinător
comunei Şagu sunt foarte conştiincioşi
când vine vorba de alegerea preşedintelui.
Dacă de dimineaţă s-au pornit mai greu,
în jurul orei 15 procentajul de prezenţă
era de peste 45 la sută.
„Alegătorii noştri sunt
conştiincioşi, au venit în număr
foarte mare la vot. Dar aşa se
întâmplă de fiecare dată
când sunt alegeri”, a declarat
preşedintele secţiei de votare.
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a fost internat de urgență într-un spital din Capitală, duminică, după ce i s-a făcut rău în timpul ședinței tehnice premergătoare unui antrenament, a anunțat Federația Română de Fotbal într-un comunicat.
TG. JIU. Trei dintre cei cinci arbitrii arădeni incluşi în programul „Cavalerii Viitorului 7” au debutat în Liga 3-a, suv privirile unuia dintre componenţii Comisiei Centrale a Arbitrilor, vâlceanul Adrian Comănescu.
ARAD. Recent, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Arad a avut loc lansarea cărţii ,,Poeme de buzunar”, scrisă de Vladimir Belity la vârsta de 88 de ani.
ARAD. La finalul jocului amical cu divizionara secundă, CS Dumbrăviţa, câştigat cu 2-0, graţie reuşitelor semnate de Roman şi Ciubăncan, tehnicianul roş-albilor, Adrian Mihalcea, a vorbit despre acest test, dar şi despre jocul care urmează în play-out.
ARAD. Pauza de naţionale, i-a oferit antrenorului Adrian Mihalcea posibilitatea de a-i vedea la lucru, în antrenamente şi un joc amical, pe jucătorii care au bifat mai puţine minute în acest an, dar şi pe câţiva juniori de perspectivă din cadrul Academiei UTA.
Activitatea de transport feroviar trece la ora oficială de vară, începând cu data de 29 martie 2026, ora 03:00 devenind ora 04:00, informează marți CFR Călători.
1
Pentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă
Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.
Citiți principiile noastre de moderare aici!