În planul arhitecturii, dincolo de elementele dominante specifice stilului secession, identificăm pe numeroase clădiri construite între 1870 și Primul Război Mondial, reprezentări sincretice, cu caracter ezoteric.

De la case particulare pe fațadele cărora se pot observa și în prezent scene de factură inițiatică precum evoluția spirituală a omului sub privirea Marelui Arhitect, este cazul casei de pe strada Ghiba Birta proiectată de Milan Tabacovici, sau ritualul gradului de companioni, de pe casa arhitectului Fenyves Karoly situată pe strada Octavian Goga, până la templul masonic istoric inaugurat in 1905 in stil neogrec, sau edificii ca Palatul Steiner sau Rozsnyai, ochiul avizat poate descifra o sumedenie de simboluri cu totul speciale.

Căci cum altfel am putea denumi Pomul Vieții, Meduza, Pasărea Sufletului, Păunul, Leul sau Scoica, pentru a ne referi doar la câteva.

Alături de cele enumerate mai sus, pe unele edificii din centrul orașului am identificat simbolul Dragonului în diferite ipostaze. Pe palatul Steiner din zona Boul Roșu dragonii sunt înfățisați sub formă de balauri cu capetele încrucișate. Pe clădirea unde a funcționat Societatea Szechenyi de pe strada Decebal nr.18, putem observa doi dragoni impozanți care parcă domină fațada care mai conține Leul ca simbol a puterii, rodia ca reprezentare a purității și scoica ce semnifica originea vieții.

O altă reprezentare a dragonilor, de data aceasta cu cozile încolăcite formând Caduceul, simbol al transmiterii cunoașterii zeilor către oameni, o găsim pe fațada Colegiului Național Moise Nicoară de pe bulevardul Decebal.

Cum s-a ajuns ca dragonii să fie printre cele mai reprezentate simboluri din arhitectura ezoterica arădeană? Ne găsim oare in fața unei arte cu mesaj? Dacă da, care este acesta?

Pentru a avea o perspectivă cât mai complexă să recurgem puțin la istorie. După cum se știe, în 1408 regele Ungariei Sigismund de Luxemburg a înființat Ordinul Dragonului al cărui scop declarat era de a lupta împotriva păgânilor. Aceste aspecte se cunosc destul de bine. Ce însă nu se prea știe este că ordinul, care reunea nobili catolici dar și boieri ortodocși din întreg spațiul Europei Centrale si de Est, era structurat pe mai multe niveluri de cunoaștere ca o veritabilă societate inițiatică.

Cum se poate vedea pe actul de constituire, Ordinul Dragonului, prin Cercul Interior care îl conducea, dispunea de o tradiție inițiatică cu totul deosebită pe care asuma să o transmită mai departe în timp. Astăzi se cunoaște influența templierilor retrași în această regiune a Europei în edificarea Ordinului Dragonului.

În perioada medievală dar și în epoca modernă, aproape toți exponenții nobilimii și aristocrației transilvane au făcut parte din confreria Dragonului. În cazul Aradului putem identifica unele familii nobiliare care s au implicat activ in promovarea idealurilor moștenite de generații.

Emblematic pentru modul in care s-a produs translația de la medieval la modern pe plan inițiatic, în cazul Aradului a fost cazul familiei nobiliare Bohus.

Conform unui document inedit aflat în colecția particulară a inimosului arădean Ciprian Cristea, în 1785, nobilului arădean Janos Bohus, unul dintre apropiații împărătesei Maria Tereza, i-a fost acordat privilegiul de a aduce în Transilvania o societate inițiatică elitistă a vremii denumită Cercul Teoretic al lui Solomon.

Cu alte cuvinte, Ordinul Dragonului, din care făcea parte și nobilul amintit, a fost una dintre coordonatele pe care s a plămădit iluminismul in acest spațiu. Cunoașterea, proprie doar unui cerc restrâns, trebuia acum extinsă la nivelul tuturor cetățenilor.

Nu trebuie să ne mire faptul că arunci când a fost realizat Liceul Regal de Băieți din Arad prin anii 1870, actualul Colegiu Moise Nicoară, Societatea Szechenyi a ținut să reprezinte dragonul pe edificiul respectiv.

Mesajul transmis contemporanilor dar și posterității era acela că o școală trebuie să edifice nu doar indivizi ci și comunitatea în ansamblul ei. În subsidiar elitele din acele timpuri au dorit să ne spună prin intermediul simbolurilor, că Aradul a fost si trebuie să rămână un oraș multicultural, tolerant, deschis, care, asumându-și cu mândrie trecutul, privește cu încredere spre viitor.

Antoniu Martin
istoric și jurnalist