„Fă ceea ce-ţi place cu adevărat şi nu vei mai munci nici o zi din viaţa ta”, spunea filozoful chinez Confucius, în urmă cu aproximativ 2.500 de ani. Sintagma este la fel de actuală, iar Ciprian Nicu Gherasim, un arădean în vârstă de 37 de ani, care a luat contact cu paraşutismul în liceu, ne confirmă acest lucru. Iar de atunci, din liceu, nu s-a mai despărţit niciodată de acest sport. „Eram în liceu şi, împreună cu câţiva colegi de clasă, am hotărât să ne înscriem la paraşutism. Mie îmi era frică de înălţime, dar am cedat la presiunea de grup. Încercam să mă eschivez la fiecare pas până am ajuns la analizele medicale, moment în care colegii mei au renunţat, fapt care mi-a dat şi mie prilejul să renunţ. M-am bucurat că totul s-a terminat şi speram ca aventura de a deveni paraşutist să nu se mai menţioneze niciodată. În următorul an a apărut iar pe uşile liceului posterul cu <Înscrieri la paraşutism>, iar împreună cu aceiaşi colegi am hotărât să mai încercăm încă o dată, convins fiind că povestea se va repeta şi vom abandona pe drum. Dar, după câteva luni în care am trecut prin antrenamente fizice, teorie, practica de la sol, analizele medicale, un examen teoretic şi unul fizic, m-am trezit în avion (AN2) la înălţime, cu paraşuta în spate, un cord automat în mână, uşa deschisă, gălăgie mare şi un instructor care striga cu o voce serioasă: <SALT>… Trei secunde a durat de la desprinderea de avion până s-a întins cordul automat care îmi deschidea paraşuta. Cele trei secunde au durat o veşnicie, dar, după ce s-a deschis paraşuta, am fost prins, am ştiut că nu va fi ultima dată. Primul salt era în 29 mai 2005. În acel an am făcut şapte salturi de la 1.200 de metri şi un tandem de la 4.000 de metri. Acela pot zice că a fost momentul în care am zis: <asta mi-aş dori să fac în viaţă>. Următorul an m-am licenţiat, după care am intrat în lotul judeţean de paraşutism şi a urmat să reprezint oraşul în concursuri judeţene şi naţionale”, ne spune Ciprian Nicu Gherasim despre începuturile lui în paraşutism.

Iar de la acest moment până la transformarea pasiunii sale într-un stil de viaţă, într-un job, au trecut ani de zile. Chiar dacă arădeanul s-a îndrăgostit instant de saltul în gol. „Gândul de a transforma paraşutismul într-un stil de viaţă îl aveam de când am făcut primul tandem. Trecuseră şase ani de la primele salturi şi vedeam colegi mai vechi care plecau în străinătate şi nu se mai întorceau. În 2011, împreună cu un alt coleg, am hotărât să plecăm şi noi. După câteva CV-uri trimise în Europa, în urma răspunsurilor primite am hotărât să plecăm în Berlin, unde am fost ajutat şi îndrumat să cresc profesional. Aici mi-am petrecut peste 10 sezoane, am adăugat calificare după calificare, încercând să adun cât mai multă experienţă şi am reuşit să ajung până în poziţii de management”, ne spune instructorul de paraşutism.

Licenţiat pe tot globul

Cele 10 sezoane de salturi de la Berlin au fost doar începutul în ceea ce urma să devină obţinerea de licenţe şi certificări în diferite ţări, pe diferite continente. Potrivit lui Ciprian Nicu Gherasim, cerinţele de licenţiere pentru instructor de paraşutism diferă de la o ţară la alta: „Pentru fiecare dintre licenţele de paraşutism sunt anumite cerinţe de îndeplinit care pot fi de la ani petrecuţi în acest sport până la număr de salturi, ore de cădere liberă la care se adaugă examene teoretice, practice. Deţin în prezent următoarele licenţe: licenţa de paraşutism, care îmi permite să sar cu paraşuta oriunde în lume fără să fiu asistat de un instructor; licenţa coach, care este primul pas oficial în care începi să înveţi mai în detaliu studenţi sau paraşutişti; licenţa AFF, care îţi dă posibilitatea de a preda partea teoretică a cursului, partea practică care include toate salturile şi examinarea pentru licenţa de paraşutism a oricărei persoane dornice să practice acest sport; licenţa Tandem, care îmi dă posibilitatea de a ataşa de mine persoane dornice de a trece prin experienţa de cădere liberă cu minimum de instruire. La licenţele de tandem se mai adaugă licenţele de fabricant, care dau un plus de încredere angajatorului că eşti atestat de fabricant despre faptul că cunoşti o paraşută specifică în detaliu; licenţa PRO sau Display PRO, care îmi dă posibilitatea de a ateriza în locuri restrânse, cum ar fi stadioane, parcuri, plaje; licenţa Rigging (Tehnician Parasute) îmi dă posibilitatea de a plia rezerve, operaţiune care poate dura câteva ore. La final, paraşuta se sigilează şi se pune un termen de valabilitate pe ea. Tot cu această licenţă am voie să fac reparaţii sau să înlocuiesc componente ale paraşutei de rezervă; licenţa S&TA este o licenţă mai specială pentru care trebuie să fii nominalizat şi acceptat de directorul regional. Această licenţă îmi dă foarte multă responsabilitate, deoarece sunt direct responsabil cu siguranţa şi securitatea unui aerodrom, sunt persoana de contact dintre federaţia aeronautică şi aerodrom; licenţa radio îmi permite să comunic pe canalele radio sol-aeronavă sol-turn de control. Pe parcursul anilor am fost licenţiat în şapte ţări: România, Germania, Grecia, Spania, Noua Zeelandă, Australia şi Statele Unite ale Americii”.

A bătut lumea în lung şi-n lat

Paraşutismul este un sport apreciat şi practicat pe tot globul pământesc. Iar instructorii au posibilitatea de a sări din avioane care zboară peste ţări din lumea-ntreagă. La fel este şi cazul arădeanului Ciprian Nicu Gherasim, care a sărit cu paraşuta pe trei continente ale mapamondului. „În 18 ani de paraşutism am sărit din 14 aeronave în 23 de locaţii, în 10 ţări de pe 3 continente. Printre ţările în care am sărit se află, bineînţeles, România, dar şi Ungaria, Germania, Grecia, Italia, Spania, Portugalia, Noua Zeelandă, Australia şi Statele Unite ale Americii. Ca şi amintiri, toate locaţiile au farmecul şi frumuseţile lor. Dar, din locurile care m-au impresionat cel mai mult ca peisaj, se află Queenstown, din Noua Zeelandă, unde aterizam între Munţii Remarkables şi lacul glaciar Wakatipu. Pe aceeaşi listă se află şi Perth, din Australia, unde aterizam în Parcul Langley, care se află la marginea oraşului, cu vedere la ocean, dar şi insula Gran Canaria, din Spania, unde aterizam pe dunele de nisip”, ne-a mărturisit arădeanul.

Acesta a vorbit şi despre ce înseamnă să fii instructor în acest sport extrem. „Să fii instructor în paraşutism înseamnă să lucrezi cu omul şi, în special, să lucrezi cu sentimentele şi emoţiile lui. Ca şi instructor, întâlneşti două mari grupe de oameni: cei care vin pentru a face cursul şi vor să ajungă licenţiaţi în paraşutism şi cei care şi-au dorit să trăiască această experienţă, dar nu doresc să sară singuri. Preferaţii mei sunt pasagerii de tandem, care vin cu informaţii eronate sau care nu le-au înţeles după ce au citit pe Google. Ei sunt oamenii cu cele mai haioase întrebări şi cei mai nepregătiţi pentru ce urmează să se întâmple. Înainte de salt am aproximativ zece minute în care încerc să îl cunosc cât mai bine pe omul din faţa mea: Ce caută acolo? Cum a luat decizia? Ce vrea să obţină din experienţă? Care sunt aşteptările? Dar cel mai important lucru pentru mine este să aflu nivelul de stres, frica, anxietatea. În funcţie de fiecare persoană, încerc să o aduc la un nivel mediu de frică. La decolare, de obicei, toată lumea e pompată de adrenalină, dar după aproximativ 5 minute de zbor se lasă liniştea şi se vede cum toată lumea cade pe gânduri, parcă îi vezi cum se întreabă pe ei <cum am reuşit să iau decizia să sar din avion?>, după care momentul maxim de adrenalină, stres, frică este momentul în care se deschide uşa avionului şi deplasarea către uşă, iar după părăsirea avionului se vede momentul în care se trece de la starea de panică la starea de bucurie. Oricât de mult aş încerca să explic toate senzaţiile şi sentimentele prin care treci, este foarte greu şi fără termen de comparaţie”, ne-a explicat paraşutistul.

Un sport costisitor

Paraşutismul nu este, însă, un sport la îndemână pentru toată lumea. Investiţia iniţială într-un echipament performant costă cam cât o maşină nouă. Dar, ca peste tot, şi aici există varianta second-hand. „Ca şi echipament personal, costurile pot să înceapă de la 2.000-3.000 de euro second hand şi pot să ajungă până la 15.000 de euro, aici fiind incluse o paraşută principală, o paraşută de rezervă, un container în care se împachetează cele două paraşute şi un sistem de siguranţă care deschide paraşuta de rezervă. Tot din echipament face parte altimetrul, care îţi indică înălţimea vizual, un diter, care îţi indică înălţimea auditiv, căşti de protecţie şi combinezoane de salt”, ne explică Ciprian Nicu Gherasim. Acesta ne-a dat şi câteva sume care sunt percepute de la cei care vor să zboare cu paraşusta: „un salt în tadem costă undeva între 200 şi 300 de euro, depinde de locaţia în care sari şi înălţimea de la care sari. Pe lângă salt, se pot oferi pachete foto-video. Dacă doreşti să începi cursul pentru a lua licenţa de paraşutist, ai nevoie de aproximativ 24 de salturi, în funcţie de ţară, iar costul este în jur de 1.500 – 2.000 de euro. În acest preţ ai totul asigurat: echipamentul, salturile, două zile de teorie plus ore de pliaj al paraşutei. Cu aceasta licenţă ai voie să sari de unul singur”. Din păcate, tarifele nu sunt unele accesibile în ţara noastră. În schimb, în alte ţări, 200-300 de euro nu este o sumă atât de mare. Tocmai de aceea, paraşutismul este un sport extrem, dar destul de comun în Occident. „Totul are de a face cu nivelul de trai pe care îl au doritorii. Este mult mai uşor pentru nemţi să aibă această cheltuială. Pe când în România, pentru o mare parte din populaţie, este poate chiar jumătate din venitul lunar”, ne spune arădeanul.

Cifre impresionante

În final, l-am rugat pe Ciprian Nicu Gherasim să ne ofere câteva cifre referitoare la activitatea lui în paraşutism. Iar numerele sunt de-a dreptul impresionante. „În 18 ani de paraşutism şi 7.000 de salturi, ca şi recorduri personale pot fi menţionate: 24 de salturi într-o zi; 1.124 de salturi într-un an; 17.800 de kilometri în cădere liberă; 97 de ore de cădere liberă; înalţimea maximă de lansare de 7.000 de metri; record naţional din punct de vedere al ţărilor în care am fost licenţiat”, ne-a prezentat paraşutistul recordurile sale personale.