aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Arădenii care şi-au ales primari penali

Arădenii care şi-au ales primari penali

la 9 June 2016 08:08

Arădenii care şi-au ales primari penali

9 June 2016 08:08
Chiar dacă au probleme mari cu legea, cinci primari din judeţul Arad au fost aleşi de consătenii lor.
Scris de Alin Gherasim - Chiar dacă au probleme mari cu legea, cinci primari din judeţul Arad au fost aleşi de consătenii lor.

Trimite articolul

X

Indiferent că sunt acuzaţi de luare de mită, abuz în serviciu sau neglijenţă în serviciu, ori că au fost deja condamnaţi, cinci primari din judeţul Arad au fost realeşi în funcţie de către locuitorii comunelor în care au candidat. Nici anchetele aflate în derulare, nici faptul că sunt trimişi în judecată şi nici măcar faptul că unul dintre ei are deja o condamnare definitivă nu i-a interesat pe alegători. Cei mai mulţi au pus ştampila pe numele acestora. Despre cine vorbim? Despre Teodor Avram, care a câştigat din nou alegerile din Almaş, deşi este acuzat de DNA de luare de mită. În aceeaşi situaţie se află şi Traian Gheorghe Balint, reales primar în comuna Covăsînţ, cu toate că şi el este acuzat de luare de mită. Atât Balint, cât şi Avram au fost reţinuţi cu numai câteva zile înainte de alegeri de DNA, ulterior fiind puşi sub control judiciar. Cei doi sunt acuzaţi că au cerut un procent de 10 la sută din facturile plătite unei societăţi care a asfaltat mai multe drumuri în cele două comune conduse de Balint şi de Avram.

Tot pe lista aleşilor penali se înscrie şi Ioan Marinel Urs, reales primar al comunei Igneşti, chiar dacă şi-a petrecut vreo doi ani pe holurile Tribunalului Arad şi, ulterior, ale Curţii de Apel Timişoara. Acesta a fost trimis în judecată de DNA pentru neglijenţă în serviciu. În perioada 2010-2012, când era angajat al APIA, a întocmit mai multe cereri de plată depuse de o persoană, chiar dacă la cererile respective nu au fost anexate toate documentele necesare. La finalizarea procesului, la Tribunalul Arad, judecătorii au decis să nu îl condamne, dar i-au aplicat un avertisment. Asta înseamnă că instanţa a reţinut faptul că Urs a fost vinovat, dar a decis să nu îl condamne, mai ales că primarul de Igneşti nu avea antecedente penale. Sentinţa în ceea ce îl priveşte pe Urs a rămas neschimbată şi la Curtea de Apel Timişoara.

Următorul pe lista primarilor penali este Florin Liviu Dema, care a fost ales şef peste comuna Şimand. Povestea lui Dema este una savuroasă. Pe vremea când era primar în Şimand, Dema a fost acuzat de conflict de interese. Judecătorii de la Judecătoria Chişineu Criş au decis acest lucru după ce Dema l-a angajat ca avocat într-un proces personal pe Vasile Dan Ungureanu, ulterior angajându-l şi în procesele pe care primăria Şimand le avea pe rol. Dema şi-a recunoscut vinovăţia, spunând că a greşit că a ales acelaşi avocat şi pentru el, şi pentru instituţie, dar a ţinut să precizeze că nu a ştiut că încalcă legea dacă face acest lucru. Florin Dema a fost condamnat cu sentinţă definitivă la şase luni de închisoare cu suspendare, după care Prefectura Arad l-a demis din funcţie. Chiar dacă a fost demis, Dema şi-a luat inima în dinţi, şi-a depus dosarul de candidatură (într-un fel sau altul Biroul Electoral Judeţean i-a acceptat candidatura, chiar dacă avea o sentinţă definitivă) şi chiar a câştigat alegerile.

Ultimul pe lista aleşilor care au probleme cu legea este Marian Toader, fostul şi actualul primar din Zăbrani. Acesta a fost reales în funcţie, cu toate că DNA l-a trimis în judecată pentru abuz în serviciu. Procurorii susţin că Toader a dat cu titlu gratuit teren al comunei Zăbrani unor personaje care au creat un grup infracţional organizat şi au fraudat fonduri europene.

Trimite articolul

X
Taguri:
aradeni ,
penali ,
primari ,
si-au ales
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Aradul, parte a conferinței Food Summit?
    2
    Comunicat de presă
    3
    Ministrul de externe iranian: Iranul vrea să „reziste”, şi nu să „negocieze”
    4
    Probă de rezistență, speranță a presei scrise
    5
    Primăria, iluminată în portocaliu, de Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului
    6
    Cu roțile în sus, pe autostradă
    7
    Oana Blaghi, consiliera primarului Călin Bibarț, a pășit spre eternitate
    8
    Penelistul arădean Ion Ulici, în stenogramele șpăgii de la București
    9
    Calificare pierdută dramatic
    10
    Cum vede Adrian Mihalcea lupta pentru play-off?

    Mapamond

    Ministrul de externe iranian: Iranul vrea să „reziste”, şi nu să „negocieze”
    Iranul nu are „intenţia de a negocia”, ci de a „continua să reziste”, a afirmat miercuri seară la televiziunea de stat ministrul de externe Abbas Araghchi, respingând la rândul său afirmaţiile preşedintelui american Donald Trump privind existenţa unor tratative, notează AFP.

    România

    Mirabela Grădinaru a discutat cu Marta Nawrocka despre educaţia copiilor în era inteligenţei artificiale
    Mirabela Grădinaru, partenera de viaţă a preşedintelui Nicuşor Dan, s-a întâlnit, la Washington, cu Marta Nawrocka, soţia preşedintelui Poloniei, Karol Nawrocki, informează, miercuri, Administraţia Prezidenţială.

    Mapamond

    VIDEO
    Stephen Colbert va colabora la scrierea scenariului unui nou film din franciza „Stăpânul inelelor”
    Comedianul Stephen Colbert a anunțat, într-o înregistrare publicată marți, că din luna mai, după ce nu va mai fi gazda emisiunii „The Late Show” de la CBS, va colabora la scenariul și la dezvoltarea unui nou film din franciza „Lord of the Rings” („Stăpânul inelelor”), informează Reuters.

    Mapamond

    Casa Albă dă asigurări că „discuțiile continuă” cu Iranul, dar că Trump este pregătit să „dezlănțuie infernul”
    Casa Albă a dat asigurări miercuri că discuțiile cu Iranul continuă pentru a se pune capăt războiului, după ce televiziunea de stat iraniană a transmis că Teheranul a respins un plan de pace propus de SUA, relatează AFP.

    România

    Motorina ar putea scădea sub 9,50 lei/l: efectul măsurilor de criză anunțate de Guvern
    Guvernul a anunțat că în perioada următoare va fi declarată stare de urgență pe piața țițeiului și a produselor petroliere, urmând să stabilească măsurile necesare pentru reducerea prețului la pompă. 1

    Mapamond

    Media: Iranul va deschide „un nou front” în Bab el-Mandeb în cazul unei invazii terestre americane
    Iranul va deschide „un nou front”, în cazul unei invazii terestre americane, în Bab el-Mandeb, o strâmtoare crucială pentru traficul maritim mondial, legând Marea Roşie de Golful Aden, a avertizat miercuri o sursă militară citată de agenţia iraniană Tasnim, potrivit AFP. 1

    Mapamond

    Iranul examinează totuși propunerea americană de plan de pace, în pofida răspunsului inițial negativ, afirmă un oficial
    Iranul încă analizează o propunere de plan de pace primită din partea SUA prin intermediul Pakistanului pentru a pune capăt războiului declanșat de SUA și Israel, în pofida unui răspuns inițial negativ, a declarat miercuri agenției Reuters un oficial iranian de rang înalt, care a dat de înțeles că, cel puțin până în prezent, Teheranul nu a respins categoric propunerea în toate elementele acesteia.

    Mapamond

    Cine sunt cei patru astronauți care vor porni într-o călătorie în jurul Lunii
    Americanii Reid Wiseman, Victor Glover și Christina Koch, împreună cu omologul lor canadian Jeremy Hansen, se pregătesc să se îmbarce pe 1 aprilie pentru o călătorie de aproximativ zece zile care îi va purta în jurul Lunii, fără aselenizare, în cadrul misiunii Artemis 2, conform unui material de prezentare a echipajului publicat miercuri de AFP.

    Mapamond

    Planul american în 15 puncte a fost transmis Iranului prin intermediul Pakistanului, afirmă oficiali pakistanezi
    Un plan în 15 puncte, care conține propuneri ale SUA pentru a pune capăt războiului din Orientul Mijlociu, a fost transmis Teheranului prin intermediul unor mediatori pakistanezi, au declarat miercuri pentru AFP doi înalți oficiali de la Islamabad. 2
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.