Vasile Dan, de un sfert de secol cu…„Arca”. O vârstă neatinsă vreodată de o altă publicație de cultură arădeană. Cum s-a născut „Arca”?
Vasile Dan: Să vedem mai întâi ce se găsea sau mai exact invers, ce lipsea până în 1989 în Arad. Literar și nu numai literar vorbind. Aradul nu avea: un post local de radio, nici unul de televiziune, o editură, o filială a uniunii scriitorilor, o revistă de cultură. Mai ales absenţa ultimei era dureroasă. Fiindcă noi, românii, avem o cultură literaturo-centristă, iar o revistă puternică, autentică, stabilă califică un oraș dintr-unul marginal, second-hand, cum se spune astăzi, într-unul mare, cu putere culturală efectivă. În absența ei, a revistei, Aradul cerșea note de trecere culturală la vecinii mai apropiați sau mai îndepărați, sau la centru: la „Orizont” din Timișoara, la „Familia” din Oradea, la „Tribuna” din Cluj ori la „România literară” din București. În reviste se valida și încă se validează valoarea culturală, teatrală, muzicală, plastică a unui oraş. Atunci, ca și acuma. Mult mai dramatic era destinul unor talente literare excepţionale născute la Arad. Să vă dau câteva exemple. În deceniul 1980-1990 Aradul „a exportat” cei mai mulţi şi cei mai valoroşi scriitori din vestita generaţie optzecistă: Ioan Buduca, Mircea Mihăieş, Ioan T. Morar, Radu Călin Cristea, Eugen Suciu, Daniel Vighi, Carolina Ilica. Ce era să facă la Arad? Au fugit cât au văzut cu ochii. Cei rămaşi, să fim serioşi, nu aveau prea multe alternative: dispăreau într-un anonimat meschin profesional, sucombau în boemă şi frustrare, în servituţi umilitoare pe lângă satrapi locali, în alcool, în condiţia, cel mult, de barzi judeţeni, cenaclişti. Un fel de artă naivă. Nimic mai mult! Aşa că pentru mine revoluţia din decembrie 1989 a fost ocazia de neratat de a o rupe în Arad cu toate acestea. Fiind săltat de revoluţionari în CPUN în zilele de Ajun de Crăciun ale lui 1989 ca şef nesperat peste cultura judeţului, am forţat, împreună cu Gh. Schwartz fondarea unei reviste de cultură la Arad. Atenţie: nu ca până atunci, ca un surogat orfan pe lângă o altă instituţie, ci ca una de sine stătătoare, bugetară, cu organigramă proprie de funcţiuni, cont la bancă, buget propriu de venituri şi cheltuieli etc. etc. Aşa cum ştiam eu bine că e la „Familia” din Oradea sau „Orizont” din Timişoara sau, mai ales, „Vatra” din Tg. Mureş, de unde am căpătat experienţă ca redactor între 1980-1981. Aprobările de la Bucureşti, de la Ministerul Muncii, privind înfiinţarea unei noi instituţii bugetare au sosit cam într-o lună. Aşa că în februarie 1990 a şi apărut primul număr al „Arcăi”. Acum 25 de ani.
Cum ai ajuns la numele ei? La „Arca”?
Vasile Dan: Am ezitat în alegerea numelui. Sigur, aş fi vrut şi eu să leg numele noii reviste de o tradiţie revuistică locală. Cea mai celebră trimitea la „Tribuna” şi „Românul”, marile publicaţii arădene de dinainte de Unirea din 1918. În „Tribuna” (1910) a debutat Lucian Blaga însuşi cu poemul „Pe ţărm”, pe care l-am şi reluat pe prima pagină a primului număr din „Arca”. Dar amândouă numele erau ocupate, se impuseseră una la Cluj („Tribuna”), cealaltă la Bucureşti ca ziar politic naţionalist. Aşa că am ales „Arca”, ca pe un pseudonium al speranţei, al viului, al valorii selectate. Dar puţini ştiu asta, că e şi un acronim: Artişti Români în Credinţă şi Adevăr. N-am insistat însă pe el. Prima semnificaţie mi se părea mai importantă.
O revistă de cultură este, aşa cum ai spus, „o instituţie critică sau nu este deloc”. Nu doar o simplă culegere de articole, oricât de interesante sau bine scrise, de poezii, proză, eseu etc. etc. Pentru o astfel de instituţie trebuie însă nume credibile de redactori, intransigente, ele însele cu o creaţie literară validă. Cum ai rezolvat această problemă?
Vasile Dan: Revistele de cultură, până în 1989, îşi rezolvau problemele „de cadre” exclusiv prin import. „Familia” din Oradea va reapărea în 1965 prin transferul în bloc a grupului de scriitori valoroşi, mulţi foşti deţinuţi politic, din renumitul „Cerc Literar de la Sibiu”: Ovidiu Cotruş, Radu Enescu, Ştefan Aug. Doinaş, Nicolae Balotă, Ion Negoiţescu. „Vatra” din Tg. Mureş apare în 1971 prin aducerea la ea a redactorului-şef Romulus Guga de la Oradea, a lui Mihai Sin şi Dan Culcer de la Făgăraş. Eu însumi am fost dus acolo în 1980 de la Arad. La fel proceda şi „Orizont” din Timişoara (ultima lui achiziţie a fost Mircea Mihăieş de la Arad). Eu nu puteam, în realităţile revoluţionare ale acelor zile, decembrie 1989 – ianuarie 1990, să umez acest drum. Pe de altă parte la Arad erau scriitori şi artişti plastici relativ tineri, aveau în jur de 35-40 de ani, cu o imagine valorică remarcabilă în ţară, cu un potenţial intact de evoluţie: Gh. Schwartz, Romulus Bucur, Onisim Colta, Gh. Mocuţa, Dorel Sibii, Ovidiu Pecican. Mai apoi, Ioan Matiuț. Aşa că am pornit cu ei la drum. Cu precizarea că mi-am propus explicit să deschid noua revistă unor nume puternice ale culturii române. Ştiţi cine a semnat în „Arca”, în primul său număr (februarie, 1990)? Ştefan Aug. Doinaş, Valeriu Cristea, Cornel Ungureanu, Al. Muşina, Gh. Crăciun. Iar prin „texte recuperate”, mari exilaţi: Matei Vişniec, Matei Călinescu, Gelu Ionescu. Pe ultima pagină era tradus Milan Kundera, marele exilat ceh. Mesajul transmis eventualilor colaboratori a fost foarte puternic şi imediat receptat. Mi-a fost mult mai uşor să le smulg apoi colaborările.
Ce însemnă astăzi, în peisajul revuistic al ţării, „Arca”?
Vasile Dan: Revista a câştigat de două ori titlul de „Revista de cultură a anului în România” (2004, 2011), acordat de APLER (Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România). Nu există un nume important în cultura României de astăzi să nu fi semnat măcar o dată în „Arca”. Organizăm, în 29 martie, la Arad, primul „Colocviu Naţional al Revistelor de Cultură” la care şi-a anunţat deja participarea toată floarea literaturii române, în frunte cu criticul literar Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor, ambasador UNESCO la Paris. Faptul că am avut putere şi credibilitatea organizării unui asemenea eveniment, sprijiniţi fiind, trebuie să o spun, de CJA, prin CCJA, spune totul despre ce înseamnă revista noastră astăzi.
Felicitări la aniversară! Succes la colocviu! Îl vom urmări cu interes în ziarul nostru.
Spre o nouă contraselecție?
„Observ astăzi, cu surprindere, un fenomen de contraselecţie în spaţiul valorilor culturale locale care seamnănă izbitor cu cel de dinainte de 1989, de care am crezut că am scăpat definitiv – spune poetul Vasile Dan. Un fel de Cântare a României electronice, pe face book, simultan cu ocultarea şi marginalizarea competenţelor, adevăratelor nume. Tristă amăgire, repetată, a veleitarilor!”
„«Arca» a câştigat de două ori titlul de „Revista de cultură a anului în România”
Citiți principiile noastre de moderare aici!