Au stat sub vrajă, hipnotizaţi, în picioare, timp de două ore, la Cinema Arta, acolo unde gradele au crescut minut cu minut până când atmosfera s-a încins la maximum. S-a ajuns până acolo încât s-a aplaudat şi cântat în timpul filmului, imagini cu care ești mai degrabă obişnuit la teatru, la spectacolele foarte bune, nu la lung metraje proiectate în cinematografe cu iz comunist. Dar Cinematograful Arta s-a potrivit sâmbătă seara de minune cu filmul proiectat pe ecranul său şi a jucat parcă un rol esenţial în atmosfera creată. „La drum cu tata” a umplut până la refuz sala de cinema din Arad, o imagine pe care nu o vezi prin oraş nici măcar la proiecţiile gratuite.

Desigur, şi proiecţia de sâmbătă a fost tot una gratuită. Desigur, jumătate sau mai bine din distribuţia filmului a fost arădeană, aşa că în sala de cinema s-au aflat membrii familiilor actorilor şi figuranţilor din film. Dar dincolo de aceste justificări ale unei invazii masive la Arta, „La drum cu tata” i-a pus pe drum pe mulţi arădeni care nu s-au uitat nici dacă proiecţia este cu bilet sau fără, nici dacă au vreo rudă prin film. Ci au venit să vadă un film despre Arad, despre o dramă comunistă, ca zecile pe care le ştim, le-am auzit şi încă ne dor. Dar au văzut o poveste aproape autobiografică de o frumuseţe rară, pe un fond muzical care merită toate premiile, fără sărăcia atât de tipică ca haină de îmbrăcat a filmelor româneşti de după 89.

Un film despre o tristeţe povestită cu veselie, colorată şi extrem de muzicală, despre cum este să pleci  „La drum cu tata” din România comunistă, din Arad, spre o operaţie la Dresda, să ajungi în tabără – lagăr, să ţi se propună se te întorci acasă prin Occidentul la care doar visai, să ajungi să-l vezi, dar să vezi şi nefericirea celor care nu ştiu să se bucure de un disc de vinil cu Beatles, de pildă, să te întorci înapoi acasă şi înapoi la comunism, dar să te descoperi în această călătorie pe tine ca om şi aproape erou. Aceasta a fost povestea de sâmbătă seara a regizoarei cândva din Arad, Anca Miruna Lăzărescu, şi a actorilor Răzvan Enciu, Alex Mărgineanu (prezenţi la Cinema Arta pentru a se întâlni cu cinefilii arădeni), a lui Ovidiu Schumacher și Susanne Bormann.

După film, după lungile aplauze, după ce arădenii au încercat să iasă de sub vraja poveştii de pe ecran, spusă în două limbi, care se îmbrăţişau parcă pe parcursul întregului lung metraj, regizorul prezent la premiera arădeană a vorbit despre primul său lung metraj – căci „La drum cu tata” este primul său film de acest gen – despre puternicul său  accent autobiografic („Aceasta este povestea tatălui meu. Tatăl meu în 1968 avea 18 ani. În 1968 s-a dus în RDG cu familia unde au fost întâmpinați de tancurile sovietice“), despre munca cu actorii arădeni, timişeni, orădeni, pe care i-a urcat pe rând pe scenă, pentru a se bucura şi ei de aplauze, despre surprizele din sală (unul dinte personajele cheie din film se afla în sală, ca de altfel şi bunicul său), despre o muncă de opt ani, despre mulţumesc-urile spuse cu lacrimi în ochi şi despre faptul că, într-o astfel de atmosferă întrebările şi răspunsurile de după premieră, programate a avea loc şi ele, nu-şi mai au sensul. Şi nu şi l-au avut.

„La drum cu tata” a intrat în cinematografe din 3 februarie, iar la Arad va putea fi văzut, pe mai departe, dacă aţi ratat seara de sâmbătă,  la Cinema City Atrium Mall în fiecare zi de la ora 19:00. Timp de 107 minute veţi fi prinşi într-un „road movie a cărui acțiune începe în 1968 la Arad.

Mihai (Alex Mărgineanu) și Emil (Răzvan Enciu) sunt doi frați de origine româno-germană ce au un singur lucru în comun: grija pe care i-o poartă tatălui lor bolnav. Mihai, fratele mai mare, este medic şi, cu inima ușor îndoită, informator al securității. Pare să se fi împăcat cu viața sa din România ceaușistă. Emil luptă cu înfocare împotriva amprentelor staliniste, intrând astfel în situații din care numai prudența fratelui său mai mare îl mai poate salva. Cei doi, împreună cu tatăl lor (Ovidiu Schumacher), pleacă spre Dresda – cel mai apropiat loc unde acesta poate beneficia de operația care l-ar putea salva. Contextul politic destul de instabil le deturnează însă planul. Pe drum întâlnesc tancurile sovietice care se îndreptau spre Cehoslovacia și sunt forțați să ajungă într-o tabără temporară din RDG. Cu granița germano-cehoslovacă închisă, singura modalitate de a fi repatriați este să primească viză de tranzit prin Republica Federală Germană”.

Cine este regizorul?

Anca Miruna Lăzărescu locuiește în prezent în Germania și este regizor și scenarist. Multe dintre filmele la care a lucrat au fost premiate internațional. „Apele tac” este filmul ei de absolvire a Universității de Televiziune și Film din München, fiind unul dintre cele mai premiate scurtmetraje românești cu peste 80 de premii. Distins cu Art Cinema Award – Jameson Cinefast Miscolc, One Future Award Special Mention, Best Music – Munich IFF, Best Emerging Production – Bavarian Filmaward. „La drum cu tata” este primul său lungmetraj.

Rolurile principale sunt interpretate în filmul proiectat sâmbătă la Arta de Alex Mărgineanu (Poveste la Scara C, California Dreamin’, Contratimp) Răzvan Enciu, Ovidiu Schumacher (Cocoșul decapitat, Primăvara Bobocilor, De ce trag clopotele, Mitică?, Drumul Oaselor) și de actrița de origine germană Susanne Bormann (Uubbeldiekatz / Woman in Love, Liegen Lernen / Learning to Lie). Filmul a fost adus la Cinema Arta de tinerii de la Citi Zenit, în prima lor acţiune din acest an.