Evenimentul a fost organizat de această instituie în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, Parohia Şega I Arad, Complexul Muzeal Arad şi Centrul Ghiocelul al D.G.A.S.P.C. Arad. Toţi copiii au făcut mici lucrări tematice cu care au realizat o expoziţie, spre încântarea celor care le-au achiziţionat creaţiile pentru a-şi împodobi casa de sărbători. Copiii cu dizabilităţi, împreună cu personalul care-i susţin, au fost înconjuraţi cu multă căldură şi s-au bucurat de programul artistic dat în cinstea invitaţilor. „Mulţumim pe această cale d-nei Florea Margareta, primitorului colectiv pe care-l conduce şi părinţilor care au contribuit cu multă dăruire la acest eveniment”, a spus Nicoleta Barbu, şef Centru Ghiocelul. Astfel de parteneriate au mai ales rolul de a creşte calitatea vieii şi integrarea în societate a copiilor cu nevoi speciale.
Arta si daruire de sarbatori
ARAD. Părinţi, bunici şi copii s-au reunit, de curând, pentru a participa la Expoziţia interjudeţeană de creaţie, cu vânzare „Artă şi dăruire de Sfintele Sărbători de Paşti”, desfăşurată la Grădiniţa PP 17 „Palatul Fermecat” Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Bunicul minorului de 15 ani ucis în luna ianuarie în comuna Ceneia fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, de către Judecătoria Timișoara, după ce ar fi lovit-o cu palma peste față pe mama unuia dintre cei doi inculpați.
România
Legea bugetului de stat și cea a asigurărilor sociale de stat pe acest an au fost publicate vineri seara în Monitorul Oficial.
Mapamond
Secretarul de stat Marco Rubio a declarat vineri că Statele Unite își pot atinge obiectivele în Iran fără utilizarea de trupe terestre și se așteaptă ca operațiunea lor să se încheie în câteva săptămâni, în ciuda desfășurărilor recente de forțe suplimentare în regiune, relatează Reuters.
Evenimente
Orașul nostru găzduiește un târg dedicat celor care iubesc machetele, jucăriile și întregul univers al hobby-urilor.
România
Curtea Constituțională a României a publicat, vineri, motivările deciziilor prin care a stabilit că legile bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale pentru acest an sunt constituționale.
Local
Potrivit informațiilor obținute, polițistul s-ar fi sinucis cu arma din dotare, un pistol Beretta, în care se afla un singur glonț.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. Secţia de tenis de masă de la CS Municipal Arad, coordonată de Cristian Dodean, a obţinut o medalie la Campionatul Naţional de seniori.
România
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat vineri legea bugetului de stat pe anul 2026 şi pe cea a asigurărilor sociale de stat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!