În presa locală a apărut, în mod eronat – după cum explică deputatul Flavius Măduţa, informaţia că autostrada va fi gata în 5 ani. „Autostrada va fi gata, dacă totul merge conform datelor stabilite la licitaţie, într-un an. Durata garanţiei este de 1.460 de zile, de aici probabil şi eroarea de informare. Pentru Arad, este foarte important faptul că Guvernul Ponta a stabilit ca prioritate culoarul IV pan-european. Vinovaţii pentru deturnarea de fonduri de pe tronsonul Arad – Nădlac trebuie să răspundă, iar investiţia trebuie realizată cât mai repede. Sunt convins că în anul 2014, vom inaugura autostrada Nădlac – Arad, o investiţie importantă pentru judeţul nostru. Reamintesc că se lucrează pe tronsoanele Timişoara – Deva, la finalul lucrărilor traficul greu şi traficul internaţional ies de pe Valea Mureşului, o veste foarte bună pentru mulţi arădeni. DN 7, pe Valea Mureşului, este un drum foarte aglomerat şi, din păcate, plin de gropi deşi recent a fost reabilitat în stilul caracteristic al guvernării PDL: lucrări scumpe şi de proastă calitate. Realizarea autostrăzii Nădlac – Bucureşti este obiectivul numărul 1 pentru Guvernul Ponta, enunţat în campania electorală. Investiţiile în acest obiectiv demonstrează stabilirea corectă a priorităţilor şi responsabilităţilor: rolul Guvernului este acela de a se ocupa de marile proiecte de investiţii de relevanţă naţională, nu acela de prelua sarcinile administraţiei locale”, a spus deputatul Flavius Măduţa.
Autostrada Nadlac – Arad, gata intr-un an!
Reactualizat la:
ARAD. A fost reluată licitaţia pentru unul din cele două tronsoane ale autostrăzii Nădlac – Arad, tronson pe care lucrările au fost oprite din cauza unor suspiciuni de corupţie depistate de către Comisia Europeană în contractul cu firma lui Nelu Iordache – apropiat al PDL.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Cotația barilului de petrol Brent din Marea Nordului a urcat luni dimineață cu aproape 19%, la aproape 111 dolari, după ce crescuse deja cu aproximativ 28% săptămâna trecută, pe fondul temerilor investitorilor că prelungirea războiului din Orientul Mijlociu ar putea perturba sever piețele energetice și afecta creșterea economiei mondiale, transmit DPA și Reuters.
România
Sfinții 40 de Mucenici și-au dat sufletele în mâinile Domnului în timpul împăratului Liciniu (308-324), în ziua în care sunt sărbătoriți de Biserică, la 9 martie.
Local
Un tânăr de 23 de ani, din județul Timiș, a fost prins la aproape o lună după ce a furat o mașină de pe raza comunei Șimand
Local
Siguranța în mediul școlar, precum și drumul elevilor spre școală rămân o preocupare permanentă a polițiștilor, în ultimele două săptămâni oamenii legii organizând activități educative in șase școli din județ.
România
O femeie a fost ucisă de propriul fiu într-un apartament de pe strada Gheorghe Ranetti. După crimă, bărbatul a ieșit în fața blocului și a avariat două mașini cu bolovani, iar vecinii au sunat la 112. Suspectul, rănit la mâini, a fost dus la Spitalul Județean, iar poliția a deschis o anchetă.
Mapamond
Președintele francez, Emmanuel Macron, a discutat duminică cu omologii săi american, Donald Trump, și iranian, Masoud Pezeshkian, înaintea unei vizite luni în Cipru, având ca scop consolidarea securității în jurul acestui stat membru al UE și în estul Mediteranei în fața escaladării regionale provocate de războiul din Iran, relatează AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!