VĂRȘAND. “La Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un cetăţean român în vârstă de 27 de ani, conducând un autoturism marca Mercedes S-Class. La controlul de frontieră a fost sesizat faptul că seria poansonată pe șasiul autoturismului nu corespunde cu cea din certificatul de înmatriculare. În urma verificării seriei poansonate cu datele existente în bazele de date s-a constatat faptul că autoturismul este declarat furat din Marea Britanie. Autoturismul, în valoare de 16.200 de euro, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun”, au declarat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
Autoturism furat din Marea Britanie, descoperit la frontiera Vărșand
Autoturism furat din Marea Britanie, descoperit la frontiera Vărșand
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vărșand au descoperit un autoturism furat marca Mercedes S-Class, în valoare de 16.200 de euro. La volanul mașinii se afla un tânăr de 27 de ani.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Fermierii vor putea achiziționa motorină la preț redus, fără accize și TVA, pentru lucrările agricole mecanizate din sectorul vegetal, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență lansat vineri în dezbatere publică de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Mapamond
Kremlinul a admis vineri că un oligarh, cel puțin, s-a oferit să finanțeze războiul din Ucraina, la o reuniune cu ușile închise cu președintele rus, Vladimir Putin, care, conform presei independente, ar fi cerut donații pentru a putea continua campania militară, în contextul creșterii deficitului bugetului public, relatează agenția EFE.
Local
În cadrul activităților organizate în Săptămâna Altfel, preșcolarii de la Grădinița Little Star au „gustat” viața de școlari.
Local
Evenimentul e programat pe 1 aprilie, ora 15, în Sala Ferdinand şi online. Pot participa toţi cei interesaţi.
1
Mapamond
Gardienii Revoluției din Iran au anunțat vineri că au forțat trei nave portcontainer să se întoarcă din drum în strâmtoarea Ormuz, declarând că această cale navigabilă strategică este de acum închisă navelor care vin dinspre sau se îndreaptă spre porturi având legătură cu „inamicul”, relatează AFP și Reuters.
2
România
Premierul Robert Fico a cerut, vineri, sprijinul României pentru candidatura Slovaciei la un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU pentru perioada 2027-2028.
2
România
Relaţia dintre România şi Slovacia este una solidă, bazată pe legături istorice, culturale şi economice puternice, a afirmat prim-ministrul Ilie Bolojan în cadrul declaraţiilor comune susţinute vineri alături de premierul slovac, Robert Fico.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!