Paulicienii bulgari (o sectă eretică din Armenia secolului IX, răspândită în întregul Imperiu Bizantin, adusă în Bulgaria de împăratul Imperiului Roman de Răsărit, Ioan Tzimiskes), aveau o mare venerațiune pentru apostolul Pavel, ai cărui urmași se considerau. Aceștia preconizau suprimarea ierarhiei bisericești, simplificarea cultului, abolirea cultului icoanelor etc. Ca urmare a căderii Constantinopolului (Bizanțul-1453), paulicienii (descendenții ilirilor), începând cu secolul al XVI-lea, au trecut definitiv la catolicism.
După eșecul unei răscoale în 1688, bulgarii paulicieni au trecut Dunărea în căutarea unui trai mai decent, în afara Imperiului Otoman. Au ajuns în Transilvania și Banat, unde au întemeiat localități. Printre familiile stabilite aici s-au aflat și Tomyan și Bibics.
În 1722, Jakob Bibics a cumpărat titlul de baron – „Graf Jakob Bibich de Deva”, așa că i-au fost deschise porțile către administrația habsburgică. După anul 1737, familia Bibics a venit în Banat, baronul Bibics a dobândit mai întâi proprietăți în Zărand, unde și-a construit și reședința.

Familia Tomyan
Născută Tomyan în anul 1709, Margareta provine dintr-o familie nobiliară, tatăl acesteia fiind înnobilat de către Împăratul Carol al VI-lea al Ungariei, datorită averii pe care o poseda.
Familia Tomyan a venit în Transilvania de la sud de Dunăre, din localitatea Ciprovţi (Ciprăuți), în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, stabilindu-se la Vinţul de Jos, dobândind acolo o avere însemnată, care i-a asigurat intrarea în rândul nobililor. Pentru a beneficia de anumite privilegii, familia, iniţial ortodoxă, s-a convertit la catolicism. Despre originea familiei se spune în general că este bulgară, iar unele surse spun că tatăl Margaretei era de origine armeană.
În „Foaia Diecezană”, nr. 34-35, din anul 1918 apare scris că „Scriitorii unguri spun, că atât Bibicienii, cât şi Tomejanii ar fi de obârşie bulgară. Tomejanii au emigrat din Serbia, iară Bibicii au venit din Bulgaria”. Vinţul de Jos a fost scena în care s-a desfăşurat prima parte a vieţii Margaretei, în această localitate tatăl ei, Toma Tomyan, fiind diriginte de oficiu poştal. De asemenea, aici s-a căsătorit pentru prima dată, cu Marko Kacsamov, un judecător bulgar.
Acesta moare subit, iar văduva se mută la Arad, acolo unde îl cunoaşte pe nobilul Iakob Bibics, se căsătoreşte cu acesta în anul 1730, fiind a doua soţie a sa şi locuind în castelul din Zarand de unde stăpâneau ţinuturile din zonă.

Familia Bibics
Iakob Bibics provine dintr-o veche familie bulgărească, înnobilată prin anul 1340, recunoscută din nou în 1722 de către austrieci, şi a fost consilier regal şi vicecomite (subprefect) al Aradului între anii 1735-1746, stăpân pe moşii de pe întreg teritoriul comitatului, cu legături și afaceri în localități din Banat.
În 1745, cumpără Olariul, Comlăuşul (de la nobilul Comlăuşului, Sigismund Edelspacher din Jula, un german proaspăt maghiarizat, nobil al imperiului), Zarandul şi patru puste din zonă, printre care şi localitatea Nyek (dispărută astăzi) din zona Sântanei.
Doi cercetători din Sântana ai perioadei respective, Iacob Hübner şi Andreas Oster arată că, între anii 1736-1753, familia Bibics aduce la Sântana familii de şvabi din Kraigau, Alsacia-Lorena Bavaria, Baden-Württenberg, Westfalia, Turingia, Tirol, Schwartzwald, Bayern, Elsas, Oberpfalz, iar Margareta trimite duhovnicul ei personal pentru îngrijirea religioasă a noilor colonişti.
Aceștia și următoarele trei generații au depus eforturi deosebite pentru defrișarea pădurilor din zonă, pentru desecarea mlaștinilor pentru ca Sântana să fie un loc construibil pentru urmași. Coloniştii călătoreau pe Dunăre, până la Viena, acolo erau înregistraţi, li se da paşapoarte. Se pare că de la Budapesta veneau pe jos, urmând vechiul drum de poştă până în Comlăuş.

S-au întâlnit cu împărăteasa
La 26 iulie 1742, Maria Tereza (1740-1780) numeşte noua localitate de lângă Comlăuș Sfânta Ana Nouă şi instituie parohia catolică. La 11 octombrie 1749, familia Bibics merge la Szeged şi are o întrevedere cu autoritatea superioară a piariştilor pentru întemeierea unui lăcaş de cult la Sântana, iar Maria Tereza, regina Ungariei, îşi dă consimţământul pentru întemeierea ordinului piariştilor la 12 iulie 1751.

Prima biserică
În 1749, soții Bibics finanţează construirea primei biserici catolice (sfinţită în 1751) pentru familiile de şvabi existente în localitate, în 1750 donând bisericii clopotul şi potirul. Anul 1751, marchează aducerea piariştilor (Ordo Scholarium Piarium) David Biro (activează la Sântana 22 de ani, traduce pentru români Epistolele şi Evangheliile pentru Duminici şi sărbători), Iakob Kozak, Hulini Janos (rector), Fontani Edmond, Koricsansky Marko, Tuschleitner Kajetan etc. de la Szeged pentru credincioşii bisericii catolice şi pentru a-i învăţa carte pe copiii de nobili, la îndemnul episcopului de Cenad, Engel Anton Franz, conte de Wagrain. Şcoala acelor vremuri a fost pusă în slujba bisericii, conţinutul învăţământului fiind predominant religios.
În luna noiembrie, încep cursurile (la şase ani de la înfiinţarea la Arad a Gimnaziului Episcopiei romano-catolice şi la trei ani de la înfiinţarea Gimnaziului de la Blaj).
În 1751, la inaugurare, au fost înregistraţi 20 de tineri în cele trei clase gramaticale (infima, media şi suprema), iar, până în 1789, când Gimnaziul se mută la Timişoara, situaţia alumnilor şcolarizaţi a fost următoarea: un total de 1752 de absolvenţi, în 37 de ani de învăţământ, un număr destul de modest.

Averea, sechestrată
La 23 martie 1754, Iakob Bibics moare la Budapesta, neavând urmaşi, iar Comitatul Arad pune sechestru pe uriaşa sa avere într-o serie de sate (inclusiv Sântana). Cât a trăit, nobilul a cerut ajutorul universității prelaţilor, baronilor, magnaţilor şi a nobililor Comitatelor Arad și Zarand pentru a constata că moșia Niek a fost însușită pe nedrept de nobilul Sigismund Edelspacher, că boii cumpăraţi de la carele de aprovizionare au fost ucişi de frigul iernii.

Colonizarea a continuat
Colonizarea a continuat şi după moartea lui Bibics, în 1754, iar împărăteasa Maria Tereza, prin nobilii ei, între anii 1751-1766, colonizează zona Sântanei cu numeroase familii de şvabi, care completează numărul familiilor aduse de contele Harruchern şi Iakob Bibics.
Împărăteasa a ordonat autorităţilor austriece să înregistreze coloniştii în arhivele imperiale, dar numai pe aceia care erau în posesia unui act (Manumission) de eliberare de sarcini, întocmit de autoritatea de origine.
Comitele Gheorghe Fekete a vrut să răscumpere pentru sine averea lui Bibics, chiar imediat după moartea acestuia, dar văduva lui Bibics adună o mare sumă de bani şi reuşeşte să prelungească cedarea averii lor lui Fekete, donând banii pentru şcoala piariştilor.

Convictul din Sântana
În anul 1767, clădirea Gimnaziului se termină de construit cu banii soţilor Bibics. În anul 1772, Margareta donează bani pentru înfiinţarea cursului superior al Gimnaziului („Humaniora”), Gimnaziu construit de arhitectul Andreas Poller pentru suma de 25500 florini. Învăţământul gimnazial cuprindea două cicluri: cel inferior (3 ani) şi ciclul superior (2 ani). În ciclul inferior se învăţa religia, limba latină, germana, aritmetica, ştiinţele naturii, geografia, istoria, caligrafia, iar în ciclul superior se învăţa retorica şi poetica. Scopul a fost înfiinţarea claselor IV şi V gimnaziale de la Sântana, ajutorarea tinerilor cu posibilităţi materiale modeste, precum şi adăpostirea unor tineri într-o casă construită la Sântana, în care să se bucure de toate oportunităţile. Convictul a fost încredinţat piariştilor, care au primit internişti în funcţie de posibilităţile materiale disponibile pentru fiecare an.

Burse pentru tineri
Tinerii, în baza literelor fundaţionale, aveau dreptul la o bursă de 100 florini pentru hrană şi haine. Separat au fost prevăzuți bani pentru servitori, medicamente, cărţi, premii, îngrijirea edificiului. În funcţie de rezultatele obţinute, elevii urmau a se bucura de aceste beneficii. Examinaţii, care la două probe primeau calificativul insuficient erau exmatriculaţi și elevii aveau obligaţia ca în anumite zile să se roage pentru casa regală şi pentru răposatul Biro David.
Moartea lui Iakob Bibici, în 1754, nu a determinat regresul activităţii didactice, văduva sa, Margareta Bibics Tomyan, arătându-se la fel de preocupată de starea fundaţiei şcolare, pe care, după cumplita epidemie de ciumă din 1763, o sporeşte la 15.000 de florini. Pe baza acestei donaţii, după 1767, Gimnaziul Catolic Latin din localitate intră pe un spectaculos făgaş ascendent, elevii Gimnaziului primind burse de la familia Bibics.
Ponderea românilor care au frecventat cursurile Gimnaziului Catolic de la Sântana reiese nu atât din situaţiile claselor, cât din evidenţele alumnilor Convictului. În anii şcolari 1780, frecventau cursurile 30 de alumni (6 fiind probabil români-20%), în 1781-35 (probabil 9 români-25,7%), iar în 1782-30 (probabil 8 români-26,6%).

Fundația „Margareta Bibics”
Fundaţia „Margareta Bibics” s-a constituit în 31 decembrie 1774, averea ei, constând din proprietăţi imobiliare, fonduri băneşti şi acţiuni, a fost evaluată, atunci, la 15.000 florini, iar cu banii fundației, începe construirea Convictului de lângă biserica catolică, o locuință pentru angajații Margaretei Bibics, care putea să găzduiască între 30 si 40 de alumni, fiii nobililor din localitate şi împrejurimi, care învăţau în Gimnaziul Catolic Latin, așezământul fiind inaugurat la 1 decembrie 1778.
Trei ani mai târziu (1777), suma fundației s-a ridicat la 222.653 florini de argint. Condiţia pusă de văduva lui Iakob Bibici, atunci când a întemeiat Convictul, a fost ca în el să fie gazduiţi, cu prioritate, tineri din familii negustoreşti venite de la sud de Dunare, i-a avantajat pe bulgari, sârbi şi macedo-români.
Desigur, prioritare erau, la primirea în instituţie, familiile Tomoian şi Kacsamov, înrudite cu Margareta Tomyan, văduva lui Iakob Bibics. Din acest motiv, şi printre conducătorii Convictului („convictori”) s-au infiltrat persoane de altă etnie decât maghiară sau germană şi cu o origine socială modestă: Isecut, Gudra (1782), Vărzar, Sabacin, Arsenie (1786), Putnic (1788) etc. Între 1751-1788, printre membrii ordinului piarist din Sântana pătrund mulţi români, sârbi, macedo-români sau bulgari.

Au trecut la limba germană
Iosif al II-lea hotărăşte, în 1784, ca limba latină, oficială în Ungaria şi Transilvania, să fie înlocuită cu limba germană ca limbă oficială. În acest an, mergeau la şcoală 109 elevi. În 1784, Convictul va fi suspendat de către împărat, acesta dispunând închiderea lui şi transferarea patrimoniului său în Fondul de studii. Chiar şi în anii de restricţie din perioada lui Iosif al II-lea, şcoala beneficia de condiţii materiale relativ bune.

Școala s-a desființat
În 1788, pentru că, după răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan, clasele s-au depopulat (probabil şi datorită faptului că tinerii români nu s-au mai prezentat la cursuri), din lipsă de fonduri, şcoala se desfinţează, localul acesteia fiind rechiziţionat pentru spitalul militar al garnizoanei Timişoara, iar piariştii sunt obligaţi să se mute şi pleacă la Timișoara, capitala Banatului.
Gimnaziul Catolic Latin de la Sântana a creat, prin activitatea lui, alte aspiraţii pentru prospera şi nou-venita negustorime multietnică din zonă, din ce în ce mai interesată în a recupera handicapul social în raport cu nobilimea de tradiţie din localitate.
Eforturile de promovare vor apropia, treptat, această categorie de idealurile luptei naţionale, sarcina şcolii latine fiind întărirea moralităţii şi transmiterea unei educaţii umaniste într-un ţinut sărăcit de pe vremea ocupaţiei turceşti. În secolele XVIII-XIX, această clădire se mai numea şi Casa Urbarială în care exista o cancelarie pentru derularea afacerilor.

Testamentul Margaretei
La data de 3 decembrie 1777, Margareta Bibics a decedat la Timişoara. În preambulul testamentului scrie: „În numele Preasfintei şi Unei Treimi, a Tatălui, Fiului şi a Sfântului Spirit amin. Eu, subsemnata, văduvă lăsată în urmă a lui Iacob Bibics, fost Consilier al Preasacrei Sale Majestăţi Împărăteşti-Regeşti şi vicecomite al judeţului Arad, având în faţa ochilor nesigurele ore ale vieţii mele…dispun şi ordon şi fac cunoscut prin prezentul înscris…Trupul meu, însă, care este luat din pământ, să fie redat pământului sau înmormântat în cripta bisericii Sântanei, a părinţilor Şcolii Piariştilor…Vreau, dar, să fiu înmormântată conform rangului meu, totuşi nu cu mare risipă de lux şi pompă, pe care în timpul vieţii mele oricum nu le-am iubit.”
Dar Margareta Bibics a fost înmormântată în cripta Domului „Sf. Gheorghe” al Catedralei Romano-Catolice din Timișoara. Avea vârsta de 68 de ani. În anul 1926, cripta Domului a fost modernizată şi mormintele vechi, neidentificate, au fost închise în zid, iar mormântul Margaretei Bibics nu se mai poate vedea.
Tot în preambulul testamentului, Margareta Bibics spune că, dacă Dumnezeu a lăsat-o fără copii, este dorința ei de a „adopta” copii și tineri pe care să îi ajute să e educe, lăsându-le averea „pe care cu ajutorul atotputernicului har le-am obţinut prin modestul meu mod de viaţă şi chibzuiala mea măsurată”. Din banii fundaţiei Bibics se construieşte Gimnaziul Principal Regal Bibics Arad (azi, Colegiul Național „Moise Nicoară”).

Bibics și Sântana
În cei 24 de ani de căsnicie, Margareta şi Iakob Bibics au întemeiat Sântana, au înfinţat parohia romano-catolică, au dat localităţii de la sudul Comlăușului numele de Sfânta Ana, au ridicat-o la rangul de târg (cu ajutorul Mariei Tereza), au finanţat construirea bisericii catolice, instalarea clopotelor, potirul cu inscripţia „Donat Iac. Bibich Anno 1750”, au finanțat construirea clădirii Convictului (astăzi, azilul de bătrâni), au pus bazele Gimnaziului convent al Ordinului piariştilor, au pus piatra de temelie a învățământului din localitate, admițând la studii și tineri cu o condiție socială modestă.

Prof. Gheorghe Sinescu
redactia.jurnalaradean@informmedia.ro

Gheorghe Sinescu

Născut în februarie 1948 la Piscoiu, județul Gorj, a fost repartizat în 1972 ca profesor de franceză la Sântana, unde a rămas până la pensionare, în 2012. A publicat de-a lungul anilor monografii ale localității natale, dar și ale localității „adoptive”, Sântana, cărți despre istoria pompierilor din Sântana, bisericile din localitate, școlii de aici, dar și despre etnografia și folclorul satului gorjean Piscoiu.

---

Bibliografie

– Claudiu Călin, Greco-Catolicii din dieceza de Cenad în secolul al XVIII-lea, [în] Studia Universitatis Babeş-Bolyai, 2009

– Doru Sinaci, Sorin Bulboacă, Administrație românească arădeană Studii și comunicări din Banat-Crișana, Volumul XVII, ,,Vasile Goldiș” University Press Arad, 2022

– Remus Câmpeanu, Intelectualitatea română din Transilvania în veacul al XVIII-lea, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca,1991, 32 pagini

– Sepp Gregonovitz, Lorenz Klugesherz, Banater Dorf in Bilden, Sanktanna (Sântana, sat bănăţean cu fotografii), HOG Sântana, 1985

– Jakob Hübner, Monographie der Grosgemeinde Sanktanna (Monografia comunei mari Sântana), Nürnberg, 1985

– Ioan Józsa, Piariștii și românii până la 1918, Aiud, 1940

– Pfeiffer Antal, A kegyes tanitórendiek temesvári Társházának és a Fögymnasiumnak története, 1896

– Ţârcovnicu, Victor, Istoria învăţământului din Banat până la 1800, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1978