ARAD. Are 84 de ani şi doar doi dinţi în gură. Pe vremuri, Vasile Ştiube a fost pompier la UTA. Acum e un pensionar oarecare. Soţia i-a murit în urmă cu 15 ani şi, de atunci, e singur. Nu are copii, nu are pe nimeni. Are, în schimb, o grămadă de boli şi o mulţime de neajunsuri. A venit la ziar sprijinit de-un baston, dar nu pentru a se plânge sau a cere ajutorul căci, în ciuda nedreptăţilor pe care le trăieşte, este un om demn şi onest. A venit, probabil, din cauza singurătăţii. A venit să vorbească cu cineva, să se simtă ascultat şi băgat în seamă. Ne-a povestit despre viaţa lui şi, astfel, am ajuns să-i cunoaştem drama.
„S-a întâmplat, uneori, în tramvai sau pe stradă, să nu ştiu unde mă aflu. Nici să vorbesc n-am putut în momentele acelea. Noroc cu nişte oameni care m-au însoţit până într-un loc pe care l-am recunoscut. Şi atunci am ştiut pe unde trebuie să merg ca să ajung acasă” – povesteşte cu naturaleţe Vasile Ştiube. „Acasă” înseamnă un apartament cu o cameră. Şi atât. Nu este căminul călduros pe care şi l-ar putea imagina unii. „Acasă” este locul în care nu s-a făcut curăţenie de opt luni. „Acasă” nu prea găseşti nimic de mâncare. „Acasă” trebuie plătite cheltuieli care „fură” o parte consistentă din pensie. „Acasă” sunt amintirile.
Banii, pe minus
Vasile Ştiube are o pensie de 809 lei pe care şi-o drămuieşte cu mare grijă. Niciodată, însă, nu-i iese socoteala cum trebuie. Mai mereu, cheltuielile sale sunt mai mari decât venitul. Şi atunci… „tot împrumut pe bani de la o vecină. Acum am o datorie de 320 de lei” – spune bătrânul.
Problemele sale financiare s-au acutizat din toamnă, de când Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi (din cadrul DGASPC Arad) l-a retrogradat de la „handicap accentuat” la „handicap mediu”. „Înainte primeam 234 de lei, din care 166 de lei era indemnizaţia şi 68 de lei buget complementar. De la 1 noiembrie 2014, de când m-au trecut la «handicap mediu», mai primesc doar un buget complementar de 33,50 lei. Am făcut contestaţie pentru că m-au retrogradat, dar n-am primit încă niciun răspuns, deşi au trecut cinci luni de atunci” – povesteşte, nedumerit, Vasile Ştiube.
Nevoi primare
L-am întrebat cum se descurcă. A stat un pic şi a răspuns scurt: „greu”. Am continuat să-l iscodim. Ce mâncaţi? – a fost următoarea curiozitate. „Ce apuc. Din când în când, mai merg la un fast-food din Piaţa Mică.” Cine face curăţenie în casă? „Dumnezeu ştie cine o să facă… că de opt luni nu a mai făcut nimeni”.
Până acum opt luni, Vasile Ştiube beneficia de servicii la domiciliu, inclusiv servicii de menaj, prin Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară. Acum nu mai are cine să presteze aceste servicii. „Compartimentul de asistenţă la domiciliu are cinci posturi, toate vacante. Am organizat concurs de două ori, dar nu s-a prezentat nimeni” – explică Oana Pârvulescu, director al DDAC Arad. Aşadar, lipsa de personal cu care se confruntă instituţia ce ar trebui să-i asigure asistenţă şi protecţie îi mai dă o lovitură lui Vasile Ştiube. Dar poate cele mai importante necazuri ale sale sunt legate de sănătate. De fapt, de boală. Mai exact, de bolile pe care le are.
Probleme de sănătate
Potrivit informațiilor furnizate de medicul de familie Maria Filimon, Vasile Ştiube suferă de diabet zaharat (fiind în tratament cu dietă), este hipertensiv, are reumatism cronic degenerativ exprimat la modul general (îi sunt afectate toate articulaţiile). De asemenea, bătrânul este diagnosticat cu degenerescenţă maculară, are cataractă şi glaucom, dar suferă şi de bronhopneumopatie cronică obstructivă. Este dispensarizat şi la neurologie dat fiind că prezintă accese repetitive de pierdere a cunoştinţei.
„Are toate afecţiunile specifice unui vârstnic. Însă, deşi are atâtea greutăţi şi afecţiuni, el e destul de optimist. Este un luptător. Şi are un caracter deosebit” – spune dr. Maria Filimon. După care ne-a povestit o întâmplare: „A venit odată la cabinet pentru că avea urticarie. I-am prescris un medicament. Mi-a spus că el nu poate să-şi cumpere medicamentul pentru că nu are bani. I-am dat eu, atunci, nişte bani, ca să-l ajut. Bineînţeles, nu împrumut. Dar, după câteva zile, domnul Ştiube a venit să-mi înapoieze banii” – povesteşte dr. Filimon, impresionată de gestul pacientului său.
Nu e păcat că un astfel de om are soarta pe care o are?
Semnal de alarmă!
Vasile Ştiube nu-şi dă prea bine seama câte de trist este ceea ce i se întâmplă! Din felul în care ne-a relatat, am putea trage concluzia că experienţele sale sunt fireşti, că… aşa e viaţa. Dar situaţia în care se află Vasile Ştiube este extrem de revoltătoare! Povestea sa de viaţă trebuie văzută ca un semnal de alarmă pentru autorităţi. Acestea au obligaţia de a găsi soluţii, de a identifica resurse pentru aplicarea soluţiilor în viaţa reală astfel încât „cazul Vasile Ştiube” să nu se multiplice.
Citiți principiile noastre de moderare aici!