Lucrările au stârnit și întrebări și nemulțumiri, unele chiar pertinente. Arădenii au sunat la redacție și au sugerat o variantă mai ieftină pentru pista din Alfa „De ce nu au tras o linie pur și simplu și să delimiteze cu culoare pista? De ce să tai un drum turnat și bun pentru ca mai apoi să îl ciopârțești. După ce ai tăiat și ai umplut o gaură nu va mai fi niciodată ca înainte”. Tardive însă. Lucrările se vor face conform proiectului și dacă va fi cu noroc, vom avea piste pentru biciclete în tot municipiul, mai exact 122 de kilometri. Și se pare, după cum spun autoritățile că vom fi orașul cu cei mai mulți kilometri de piste pentru bicicliști din România. Vom vedea la final dacă va trece și testul bicicletelor.
Bicicliști din Alfa: vine pista prin cartier!
ARAD. Agitație pe strada Condurașilor din Alfa: muncitori, utilaje, asfalt decupat. Au început lucrările la pista de biciclete de pe partea dreaptă, dinspre Pomenirea spre Biserica Sârbească.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Autoritățile columbiene au anunțat luni cel puțin 48 de răniți după prăbușirea unui avion militar cu 125 de persoane la bord în sudul țării, conform unui prim bilanț, relatează AFP.
România
România se află în prezent printre statele Uniunii Europene cu cele mai ridicate accize și prețuri la motorină, nivel care generează riscuri imediate pentru transportul de marfă și pentru cel al elevilor navetiști, în condițiile în care operatorii nu își mai pot acoperi costurile, a declarat, luni, președintele Federației Operatorilor Români de Transport (FORT), Beniamin Lucescu.
România
Ministerul Energiei a publicat luni seara proiectul de ordonanță de urgență care prevede declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere și limitarea adaosului comercial practicat de operatorii economici care produc, importă, distribuie și/sau comercializează benzină, motorină și materiile prime utilizate pentru obținerea acestora.
ARADON Sport local
ARAD. Profitând de faptul că echipa din Turnu a stat, Viitorul Fântânele a trecut pe primul loc în ultimul eşalon valoric al sportului rege judeţean, Liga 6.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a declarat luni că o „schimbare de regim” este curs în Iran, amenințând în același timp că „va continua cu bucurie bombardamentele” dacă negocierile care au loc în prezent cu un grup de lideri iranieni eșuează, relatează AFP.
1
România
Dacian Cioloș, fost comisar european, este candidatul României pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei.
Local
36 de copii veniți din judeţele Arad, Timiș, Gorj, Sibiu, Dolj ş.a. s-au întrecut la faza naţională a concursului.
ARADON Sport local
ARAD. Start de retur în al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5.
Citiți principiile noastre de moderare aici!