„Senatorul Fifor este imaginea reprezentativă a PSD: adună funcţii degeaba, cu zero rezultate. Plimbarea aceluiaşi om pe la trei ministere, la care se adaugă şi o funcţie de vicepremier în doar câţiva ani este un semn al indeciziei, incompetenţei şi ineficienţei PSD. Este evident că domnul Fifor nu poate fi pregătit pentru toate aceste domenii, de fapt nu este pregătit pentru niciunul dintre ele. Cu câteva săptămâni în urmă, administraţia locală din Arad a transmis o serie de priorităţi ale administraţiei locale domnului Fifor, numit atunci vicepremier. Nu a schiţat niciun gest din care să aflăm măcar că a luat la cunoştinţă de solicitările noastre şi a şi plecat din funcţie, spre alt scaun de ministru. Constatăm că domnul Fifor este un colecţionar de funcţii exercitate degeaba, fără niciun folos pentru Arad sau pentru români. Guvernarea PSD se scufundă zi de zi în submediocritate, PSD pierde tot mai mult încrederea românilor, dar domnul Fifor reuşeşte să adune noi funcţii, să aibă de unde pleca. Singura poziţie pe care a reuşit să o păstreze miraculos este cea de linguşitor pe lângă liderul PSD, indiferent dacă acesta s-a numit Ponta, Dragnea sau Dăncilă. Postat zi de zi în spatele doamnei Dăncilă, Fifor a preluat Ministerul de Interne pentru a-l folosi în campania electorală a şefei sale de partid. Parazitarea funcţiilor de ministru în această manieră este o jignire pentru toţi românii şi unul dintre motivele pentru care PSD trebuie înlăturat de la guvernare”, a declarat Sergiu Bîlcea, într-un comunicat de presă.
Bîlcea îl acuză pe Fifor: „colecţionar de funcţii cu zero rezultate!”
Bîlcea îl acuză pe Fifor: „colecţionar de funcţii cu zero rezultate!”
ARAD. Președintele PNL Municipiul Arad, Sergiu Bîlcea, consideră că propunerea lui Mihai Fifor ca Ministru de Interne este o nouă „nominalizare inutilă, după ce a trecut pe la Ministerul Economiei, Ministerul Apărării şi vicepremier pe parteneriate strategice”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Nume de rezonanță al învățământului arădean, prof. Teofil Mateș a îndrumat zeci de generații, iar pentru unii dintre foștii elevi, ucenici ai disciplinei, a marcat o profesie și un destin.
Local
Tinerii din programul Rotary Youth Exchange au descoperit Aradul, în cadrul unui tur al României.
Local
Senatul Universitar a aprobat noua conducere a universității, respectiv cei trei prorectori care vor face parte din echipă.
Local
Președinții PNL Arad și PSD Arad au intrat într-un clinci pe rețelele de socializare.
Local
Cartea despre prezentul și viitorul omenirii a fost publicată de Antoniu Martin la editura Universității de Vest „Vasile Goldiș”.
România
ANAF a anunţat că va lansa o platformă digitală pentru vânzarea bunurilor sechestrate.
ARADON Sport local
Cu rezultate remarcabile în competiții, Jessica Culda este o promisiune pentru atletismul arădean.
Local
Care sunt condiţiile şi modalitatea prin care pot beneficia de concediu medical persoanele care însoţesc la tratament bolnavii oncologici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!