Domnul nostru Iisus Hristos, după întoarcerea Sa din Egipt, vieţuia în Galileea, în cetatea Sa, Nazaret, unde crescuse, tăinuindu-şi înaintea oamenilor puterea şi înţelepciunea dumnezeirii Sale, până la vârsta de treizeci de ani, pentru că nu era îngăduit cuiva dintre iudei, mai înainte de 30 de ani, să aibă rânduiala de dascăl sau de preot.

Apoi, împlinindu-se cei 30 de ani şi venind vremea dumnezeieştii Lui arătări – precum zice Evanghelia -, ca să se arate lui Israel, a fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie, trimiţându-l pe el ca să-L boteze cu apă. I-a pus un semn încredinţat după care putea să-L cunoască pe Mesia, precum singur Botezătorul întru a sa bună vestire spune: „Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: «Deasupra Căruia vei vedea Duhul pogorându-se şi rămânând peste El, Acela este cel ce botează cu Duh Sfânt»”.

Ascultând Ioan cuvântul lui Dumnezeu, a venit în părţile Iordanului, propovăduind botezul pocăinţei, întru iertarea păcatelor. Atunci a venit şi Iisus din Galileea la Iordan, după ce Ioan spusese mai înainte poporului: „Vine în urma mea Cel mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg curelele încălţămintelor Lui. Deci, eu v-am botezat pe voi cu apă, iar Acela vă va boteza cu Duhul Sfânt”.

După aceste cuvinte, a venit Iisus ca să Se boteze şi, ieşind Domnul din râu, i s-au deschis Lui cerurile, strălucind de sus o lumină în chip de fulger şi Duhul lui Dumnezeu spre Domnul s-a pogorât la vedere ca un porumbel. Şi pogorându-se Duhul Sfânt peste Iisus Histos s-a auzit un glas din cer zicând: „Acesta este Fiul Meu iubit, întru care am binevoit”.

JA-V.F.