ARAD. În ceea ce privește acest subiect, reprezentanții IPJ Arad au precizat pentru www.aradon.ro că: „Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz, desfășoară activități de cercetare și verificare într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de ucidere de culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luării măsurilor legale care se impun”.
Bucățile de oase, despre care se presupun că ar fi umane, vor fi supuse unei expertize medico-legale.
În 4 octombrie, un bărbat în vârstă de 65 de ani, a dispărut de pe raza satului Groșeni. Bărbatul a fost dat dispărut, iar polițiștii au demarat căutările, însă nu a fost găsit. Deocamdată nu se poate face o legătură directă între dispariția acestuia și rămășițele găsite.
Bucăți dintr-un cadavru, găsit în pădure, în zona Groșeni
Bucăți dintr-un cadavru, găsit în pădure, în zona Groșeni
Mai multe bucăți din ceea ce pare a fi un cadavru uman au fost descoperite, la sfârșitul săptămânii trecute, în pădure, în zona satului Groșeni, comuna Archiș. Polițiștii se află la fața locului și efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
ANAF a anunţat că va lansa o platformă digitală pentru vânzarea bunurilor sechestrate.
ARADON Sport local
Cu rezultate remarcabile în competiții, Jessica Culda este o promisiune pentru atletismul arădean.
Local
Care sunt condiţiile şi modalitatea prin care pot beneficia de concediu medical persoanele care însoţesc la tratament bolnavii oncologici.
Local
Se pare că Anamaria Nyeki ia în calcul o candidatură la alegerile pentru Primăria Arad, din anul 2028.
5
România
Premierul Ilie Bolojan declară că România ar putea participa la misiuni de deminare în vederea deblocării Strâmtorii Ormuz, dar numai după ce se va ajunge la un armistiţiu în Orientul Mijlociu.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți, că este evident că PSD a escaladat o zonă de conflict, încălcând protocolul coaliției, menționând că i s-a părut normal ca PNL să-i avertizeze pe social-democrați că își asumă o răspundere pentru o dinamitare a unui guvern, fără motive.
Mapamond
Statele Unite negociază „în acest moment” cu Iranul o încetare a focului în războiul dintre cele două țări, a declarat marți președintele Donald Trump, relatează AFP.
2
Mapamond
Pentagonul ar urma să trimită mii de militari din Divizia 82 Aeropurtată în Orientul Mijlociu, au declarat marți pentru Reuters două persoane familiarizate cu situația.
Citiți principiile noastre de moderare aici!