„Orice am fi făcut noi, era decis să plece şi a forţat tot mai insistent excluderea. Ar fi continuat, la organizaţia aia a lui să ne bălăcărească în toate felurile, iar în interiorul partidului ar fi menţinut scandalul. Poate că acum, că poate să meargă unde vrea, se mai potoleşte. Oricum am întoarce-o, este clar că toţi cei care s-au dus la aşa zisa Iniţiativă România Liberală se situează singuri înafara partidului şi fac jocurile lui Băsescu”, spune Calimente. Andrei Chiliman face parte din „Iniţiativa România Liberală”, ca membru fondator, alături de deputatul Diana Tuşa, care a fost, desemenea, propusă spre excludere şi poartă deja discuţii cu preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu şi cu liderul Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, în scopul declarat al reconstrucţiei dreptei. Cel mai probabil, Delegaţia Permanentă de luni va aproba excluderea celor doi.
Calimente : excluderea lui Chiliman, inevitabila
Reactualizat la:
ARAD. Deputatul Mihai Calimente este de acord că PNL, excluzându-l pe Chiliman din partid, i-a făcut jocul, deoarece aşa poate să îşi păstreze postul de primar, însă, spune el, nu se mai putea continua în acest fel.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
ARADON Sport local
Cu rezultate remarcabile în competiții, Jessica Culda este o promisiune pentru atletismul arădean.
Local
Care sunt condiţiile şi modalitatea prin care pot beneficia de concediu medical persoanele care însoţesc la tratament bolnavii oncologici.
România
Premierul Ilie Bolojan declară că România ar putea participa la misiuni de deminare în vederea deblocării Strâmtorii Ormuz, dar numai după ce se va ajunge la un armistiţiu în Orientul Mijlociu.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți, că este evident că PSD a escaladat o zonă de conflict, încălcând protocolul coaliției, menționând că i s-a părut normal ca PNL să-i avertizeze pe social-democrați că își asumă o răspundere pentru o dinamitare a unui guvern, fără motive.
Mapamond
Pentagonul ar urma să trimită mii de militari din Divizia 82 Aeropurtată în Orientul Mijlociu, au declarat marți pentru Reuters două persoane familiarizate cu situația.
România
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața carburanților ar urma să fie adoptată de către Guvern miercuri după amiaza sau în cursul zilei de joi.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!