Invitați au fost Adrian Todor, dublu campion balcanic și medaliat la Campionatele Europene la tir sportiv, actualmente deputat, Bianca Crișan, multiplă medaliată la Campionatele Naționale, dar și la Campionatele Europene și Balcanice de tenis de masă, și cunoscutul olimpic Adrian Jigău, multiplu medaliat la Campionatele Europene si Campionatele Mondiale de haltere și participant la Jocurile Olimpice din 2000 și 2004, actualmente antrenor de haltere la CSM Arad.
„Obiectivul programului este creșterea gradului de participare activă și sistematică a copiilor și tinerilor la activități sportive, promovarea valorilor sportului ca mijloc de îmbunătățire a stării de sănătate, a condiției fizice și psihice, dezvoltarea comportamentelor sociale și cooptarea marilor sportivi în promovarea beneficiilor sportului”, se arată în comunicatul MTS, de aceea nu ar fi rău ca organizatorii să se preocupe și de partea cu „participarea activă” a elevilor – schimbul de mingi cu o campioană națională la tenis de masă fiind binevenit – care ar putea avea loc în săli de sport , nu doar de întâlniri în săli festive…

Citiți principiile noastre de moderare aici!