Cine "otraveste" apa minerala?

LIPOVA. Cine nu cunoaşte apa minerală Lipova? Cea la sticlă de un litru. O apă perfectă de băut, de calitate. Cât timp va mai ieşi pe piaţă apa minerală produsă de Lipomin şi cât timp o vom mai găsi pe la tarabele din piaţă? Greu de spus. Acum, linia de producţie apă minerală la sticlă funcţionează o zi, două pe săptămână, cu personal împrumutat de la cealaltă linie de producţie a aceleiaşi fabrici de îmbuteliat apă, cea la PET. 11 oameni mai îmbuteliază efectiv apa minerală Lipomin, căci despre această fabrică e vorba. 36 sunt de toţi în fabrică, cu tot cu şefi şi personal administrativ. Şi tot cei 36 de oameni, autorităţile din Lipova şi oamenii de rând aşteaptă o salvare. Care dacă citeşti documentele – 16 dosare la număr – care vorbesc cu toate, la Tribunalul Arad – despre procedura de insolvenţă cerută chiar de Lipomin – pare greu de crezut că mai vine. Dacă porţile fabricii se vor închide, după cei trei ani de încercări de reorganizare a societăţii, sau după o perioadă mai scurtă, de eşecuri, judeţul va rămâne fără vreun producător de apă minerală, iar bogăţia solului arădean va rămâne îngropată pe veci. Arădenii vor cumpăra altă apă, din vecini.

Salvarea, ca de fiecare dată când vine vorba de fabrici, stă într-un posibil investitor privat, care să vină cu o infuzie de capital. Dar cine să-şi asume riscul când fabrica are peste 125 de milioane de lei (!) creanţe şi zeci de creditori pe urme. Bucureştenii care se ocupă acum de salvarea companiei speră.

Speranţele mor ultimele. E şi cazul speranţelor angajaţilor de la Lipomin, dar şi a celor două mari bănci creditoare ale societăţii, a celor 47 de creditori acceptaţi deja în tabloul definitiv rectificat al creanţelor, a firmei de insolvenţă care pe mii de euro pe lună speră să dea de capătul problemelor şi să aducă societatea pe linia de plutire. Speranţe legate de redresarea societăţii, de reîntoarcerea vremurilor de altădată. Şi nu a unor vremuri de mult apuse, ci a anilor 2007 – 2008, când societatea părea că o duce bine. Cine bănuia atunci că dezastru va consta tocmai în investiţia pe care principalii acţionari ai societăţii, o firmă din Cipru, o făcea pentru bunul mers al societăţii. În 2006, Lipomin cumpăra 92% din acţiunile Carpatina (altă fabrică de îmbuteliere apă, din Piatra Neamţ), de la Petrom. Primii doi ani nu păreau a anunţa neapărat dezastrul pe care Carpatina îl aduce în societate. În 2008, însă, cheltuielile au devenit, pentru prima dată, mai mari decât veniturile societăţii şi de atunci societatea din Arad s-a dus tot în cap. În 2011 nu mai era nimic de făcut pentru unitatea de producţie arădeană decât lacătul pe uşi sau insolvenţa. S-a optat pentru insolvenţă, cu un plan de redresare întins pe trei ani.

Dependenţa de rău

Dar cifrele, toate, sunt de speriat. În plus, societatea nu pare să vrea să scape sau să poată scăpa exact de firma care „i-a adus moartea în casă”: Carpatina. A luat credite pentru ea, pe care le plăteşte şi acum, 40% din distribuţie se efectuează tot prin Carpatina, deşi contractul e în detrimentul societăţii din Arad iar pe rafturile marilor retaileri, apa de la Lipova, din cauza „bunelor” negocieri purtate în ultimii ani, e cel mult ascunsă în spatele altor ape.

Cu toate acestea, din producţia naţională de ape, Lipova şi Carpatina au o cotă de piaţă de 7%. O cifră pe care firma de insolvenţă s-a bazat probabil când a decis să nu se dea bătută şi să nu închidă încă porţile fabricii pentru ca marii creditori ai societăţii să o vândă pe bucăţi.

Realitatea care i-a înecat

Dar cum să vinzi apa când la gât îţi sar zi de zi creditorii, iar băncile dau buzna să renegocieze toate contractele de împrumut? Cum să-ţi plăteşti distribuitorii când deficitul financiar creşte, când nimeni nu s-a gândit că marketingul te-ar putea salva, când condiţiile contractuale negociate cu clienţii cheie sunt proaste sau foarte proaste şi ai zero strategii de promovare. Un tabloul de sinucigaş, în varianta cea mai bună, sau unul al vacii bune de muls pentru deştepţii din afaceri. Va urma.

Infuzia de capital

De când a început procedura de insolvenţă (iarna lui 2011) şi până acum, s-a încercat şi s-a reuşit cât de cât echilibrarea balanţei între venituri şi cheltuieli şi s-au plătit datoriile către stat. Ce nu s-a reuşit încă e acoperirea creditelor fabuloase pe care Lipomin şi găsirea unui investitor care să aducă pe piaţă, conform calculelor bucureştenilor, o infuzie de capital. De doar 550.000 de euro.

adriana.barbu@informmedia.ro