Chiar dacă am intrat deja în anul 2019, iar parlamentarii se gândesc la bugetul pentru anul în curs, Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, continuă să aducă în discuţie faptul că majoritatea PSD-ALDE a privat, anul trecut, judeţul nostru de aproximativ 45 de milioane de euro. „La începutul anului 2018, județul Arad pierdea aproximativ 45 de milioane de euro, prin votul parlamentarilor arădeni ai puterii, deși cu câteva zile înaintea votului aceștia promiteau că Aradul nu va pierde nimic. Cele mai consistente sume au fost confiscate de Guvern de la Primăria Arad (16 milioane de euro) și Consiliul Județean Arad (11 milioane de euro). Anul trecut le-am cerut parlamentarilor să ajute Aradul. Ce s-a întâmplat? Pe de o parte, s-au dus la primari și le-au spus că nimeni nu va avea de suferit, pe de altă parte au contribuit chiar ei la confiscarea banilor arădenilor. Așa ceva nu trebuie să se mai întâmple! Ei, în loc să lupte pentru arădeni, au dat tot anul trecut sfaturi, au fost mai ocupați cu comunicatele de presă decât cu proiectele județului”, spune Iustin Cionca.
Acesta a mai precizat şi faptul că, la rectificările bugetare de anul trecut, Aradul a primit mărunţiş, cu toate că a contribuit cu milioane de euro la bugetul de stat. „Consiliul Județean și Primăria Municipiului Arad au câștigat în anul 2018 proiecte europene în valoare de aproximativ 200 de milioane de euro. Asta, însă, nu înseamnă că Guvernul își poate băga în continuare mâna în buzunarul arădenilor și se poate opune proiectelor de dezvoltare a localităților din județ. Parlamentarii PSD au acum posibilitatea să demonstreze că (deși niciun arădean nu crede asta) au totuși forță la București și că se luptă pentru județ. Le solicit din nou, public, să aibă în vedere că trebuie să cofinanțăm proiectele europene pe care le-am câștigat, că avem investiții în curs, că pentru nevoile persoanelor asistate social ne trebuie bani. Le solicit să nu blocheze dezvoltarea județului și să nu uite că reprezintă arădenii”, a mai precizat Cionca.
Citiți principiile noastre de moderare aici!