Ionel Ciupe spune că nici măcar liderii de vârf ai fostului PNL Arad nu apar în conferinţele de presă, nu sunt lăsaţi să-şi exprime opiniile pe subiecte de actualitate. „Din an în Paşte, mai apare şi senatorul Neluţu Cristina la o conferinţă de presă, alături de Falcă, spune două-trei vorbe pe un subiect naţional nesemnificativ, dar nu este lăsat să vorbească altceva. Aceasta, deoarece Cristina, cunoscut ca om cu accese spontane de sinceritate, să nu scape, din cine stie ce motive, vreun porumbel cu referire la ce se întâmplă cu adevărat în noul PNL Arad. Mai exact, ar putea recunoaşte că în judeţ sunt foarte mulţi liberali care nu au acceptat şi nu vor accepta să fie la cheremul liderilor PDL, mai ales dacă este vorba despre oameni care doresc să candideze la alegerile locale din 2016. Sunt semnale clare că ex-peneleştii nu vor accepta oamenii impuşi de PDL, pretextând rezultatele unor aşa zise sondaje. De asemenea, un semnal privind nefuncţionarea noului PNL poate fi considerat şi felul în care s-a derulat campania de strângere de semnături pentru celebra moţiune populară de demitere a premierului Ponta. După ce PNL Arad s-a lăudat că va aduna 35.000 de semnături, după aproape două luni a anunţat că a redus target-ul la 25.000. Or, Fostul PDL Arad aduna 35.000, de unul singur, în maximum două săptămâni, cu ajutorul maşinăriei sale politice din comune. Ce arată acest eşec? Simplu, arată că maşinăria, după fuziune, în loc să funcţioneze mai bine, s-a gripat, inclusiv primari ai PDL, prieteni ai lui Ioţcu, refuzând să mai îndeplinească sarcinile pe linie de partid. Asta, ca să nu mai vorbim de primarii PNL sau preşedinţii de organizaţii PNL, care nu sunt dispuşi să scadă numărul de consilieri proprii la jumătate, ca să lase loc pe liste PDL-iştilor lui Falcă, Ioţcu & CO. Una peste alta, după părerea mea, noul PNL nu va obţine la localele din 2016 nici măcar scorul pe care fostul PDL îl obţinea de unul singur ”, a mai afirmat consilierul municipal.
Ciupe: PNL Arad nu este ceea ce pare
Liderul municipal ALDE crede că fuziunea PNL-PDL Arad nu funcţionează chiar atât de bine pe cât pretind şefii PNL.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Deputatul Geanina Pistru anunță că, printr-un amendament, a atras 3,8 milioane de lei pentru Spitalul Județean Arad.
Local
IMM Arad atrage atenţia că atât creșterea costurilor cât și criza combustibilului afectează economia locală.
UT Arad
ARAD. După a treia înfrângere stagională cu FCSB, antrenorul Adrian Mihalcea a apărut extrem de supărat la declaraţii.
Ştiri sportive
Arbitrul francez Francois Letexier va conduce meciul dintre echipele naționale de fotbal ale României și Turciei, care va avea loc joi, de la ora 19:00, pe stadionul Beșiktaș Park din Istanbul, în semifinalele barajului pentru calificarea la Cupa Mondială 2026, potrivit site-ului UEFA.
Local
Comerţul ambulant cu flori în zona cimitirelor, se desfăşoară în perioada 17 – 19 aprilie. Cererile se depun până în 27 martie.
Mapamond
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, a apărat marţi guvernul premierului ungar, Viktor Orban, în contextul unor presupuse scurgeri de informaţii referitoare la conversaţii telefonice care l-au implicat pe ministrul de externe de la Budapesta, Peter Szijjarto, acuzat că ar fi furnizat informaţii Rusiei, informează EFE.
2
Local
Complexul Muzeal Arad anunță deschiderea expoziției și a atelierelor demonstrative „Rânduiala Paștelui în Satul Maramureșean”, organizate în parteneriat cu Muzeul Maramureșan din Sighet.
Citiți principiile noastre de moderare aici!