Județul Arad a transmis o propunere vizând cinci direcții de dezvoltare a infrastructurii turistice în Arad, pe turismul istoric-cultural, ecoturism, turism ecumenic, turism balnear și turism gastronomic (incluzând Drumul Vinului). Consiliul Județean a făcut o solicitare și în vederea includerii stațiunii Moneasa într-un proiect național al Ministerului Turismului și a detaliat intențiile referitoare la stațiunea de interes local Ghioroc. „În prezentări s-a făcut legătura dintre turism și cultură, digitalizare, schimbările globale care influențează dezvoltarea turismului chiar și în zone aparent fără potențial turistic. Turismul poate crea noi surse de venit, locuri de muncă și implicit creștere economică. De aceea, domeniul este considerat important și de Consiliul Judeţean Arad, care a alocat resurse importante pentru infrastructura turistică și reînnoirea parteneriatelor internaționale ale Aradului”, au anunţat reprezentanţii CJA.
CJA, la atelierul de lucru pentru investiţiile din turism
CJA, la atelierul de lucru pentru investiţiile din turism
Consiliul Judeţean Arad a participat la întâlnirea premierului Sorin Grindeanu, ministrului Turismul Mircea Titus Dobre, a președintelui Comitetului pentru Turism al OECD, Armando Peres, și a secretarului general al acestei Organizații, Alain Dupeyras, cu autoritățile publice locale implicate în realizarea și gestionarea proiectelor de turism la nivel județean, atelier de lucru ce a avut loc la Palatul Victoria.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
5
Local
ARAD. Primarul Călin Bibarţ a vizitat-o, marţi, pe Ana Ianchici cu ocazia aniversării a 108 ani! Edilul Aradului i-a dus sărbătoritei un buchet de trandafiri şi un tort, felicitând-o pentru împlinirea venerabilei vârste.
Local
ŞIRIA. „Astăzi este o zi cu o profundă încărcătură emoțională pentru mine și pentru Comuna Șiria” – a anunţat, luni, pe Facebook, Valentin Bot, primarul localităţii.
1
UT Arad
ARAD. UTA a pierdut ultimele două meciuri din campionat, iar Adrian Mihalcea spune că ele au schimbat, cumva, drumul echipei. E clar, ne îndreptăm spre play-out, nu play-off.
România
Ministrul Culturii, Demeter Andras, a anunțat, marți, că a retras propunerea de program-pilot al Ministerului Culturii referitor la realizarea unor rapoarte zilnice privind evidența timpului de muncă în instituțiile publice de spectacol sau concert, precizând că vor fi căutate alte soluții, deoarece problema rămâne.
Local
În prealabil, proprietarii vizați vor primi o somație însoțită de o fișă de evaluare, document în care sunt detaliate problemele identificate la nivelul fiecărei clădiri sau al fiecărui teren. Imobilele și terenurile din municipiu, aflate în proprietate privată, cu grad accentuat de degradare
1
România
Instanța supremă, condusă de Lia Savonea, a solicitat marți Curții Constituționale să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară în legătură cu proiectul Guvernului de modificare a pensiilor speciale ale magistraților.
ARADON Sport local
ŞIRIA. Penultima etapă zonală din Campionatul Judeţean de futsal, ediţia 2026, s-a desfăşurat duminică în sala de sport din Şiria.
Local
Stelian Dorel Paven, polițistul arădean prins în flagrant în timp ce lua mită, a contestat măsura arestului preventiv.
România
Anul trecut, 63,8% dintre tinerii cu vârste între 16 și 24 de ani din Uniunea Europeană au folosit instrumente de Inteligență Artificială generativă (AI), aproape dublu față de populația generală (cei cu vârste cuprinse între 16 și 74 de ani), unde ponderea a fost de 32,7%, arată datele publicate marți de Eurostat, cu ocazia Zilei pentru un internet mai sigur.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!