„În data de 22 noiembrie limba română a fost adoptată ca și limbă oficială în Valea Timocului. Vreau, dacă se poate, să stabilim o sumă de bani alocată de CJA pentru achiziția de cărți pentru românii de acolo. Mai ales că județul nostru este destul de aproape de Timoc”, a spus Mircea Purcaru. Nicolae Ioțcu, președintele CJA, s-a arătat deschis la această propunere și a anunțat că „sunt un susținător al românilor din Valea Timocului și sunt de acord cu această propunere. Ca atare, o să vă rog să întocmiți un proiect de hotărâre pentru acordarea unor sume de bani, eventual vă acordăm și ajutor prin aparatul Consiliului Județean”. Mai mult, Ioțcu a făcut un apel la toți consilierii județeni să participe și ei la acest demers. „Fac un apel la toți consilierii să participe cum pot, cum vor, cu ajutoare, cu cărți. Acestea ar putea fi depozitate la Biblioteca Județeană, dacă ne ajută domnul director Florin Didilescu. Iar, în momentul în care adunăm destule materiale, organizăm un transport către Timoc”, a punctat președintele CJA.
CJA strange ajutoare pentru Timoc
ARAD. Mircea Purcaru s-a ținut de promisiune și a cerut ajutorul Consiliului Județean Arad (CJA) pentru românii din Valea Timocului.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
O femeie a fost ucisă de propriul fiu într-un apartament de pe strada Gheorghe Ranetti. După crimă, bărbatul a ieșit în fața blocului și a avariat două mașini cu bolovani, iar vecinii au sunat la 112. Suspectul, rănit la mâini, a fost dus la Spitalul Județean, iar poliția a deschis o anchetă.
Mapamond
Președintele francez, Emmanuel Macron, a discutat duminică cu omologii săi american, Donald Trump, și iranian, Masoud Pezeshkian, înaintea unei vizite luni în Cipru, având ca scop consolidarea securității în jurul acestui stat membru al UE și în estul Mediteranei în fața escaladării regionale provocate de războiul din Iran, relatează AFP.
Local
Două persoane au fost rănite în urma unui incendiu izbucnit la microbuzul în care se aflau. Autovehiculul a fost cuprins de flăcări în zona CET, în apropiere de centura municipiului.
1
România
Rezultatele extragerilor duble din data de 08-03-2026 sunt următoarele:
România
O treime dintre adolescenți spun că au văzut în familie lipsă de respect față de mamă, iar 92% cred că femeile și bărbații trebuie să împartă egal responsabilitățile în familie, arată un sondaj al World Vision România.
Mapamond
Adunarea Experților din Iran l-a ales pe noul lider suprem care îi va succeda ayatollahului Ali Khamenei, ucis pe 28 februarie de atacuri aeriene israeliene și americane, au anunțat duminică membrii acestui organism clerical iranian, fără a dezvălui numele celui desemnat, relatează AFP.
2
România
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto ale Primăverii, pentru jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40, urmând să aibă loc două trageri, una principală și una suplimentară, potrivit unui comunicat al instituției.
Citiți principiile noastre de moderare aici!