E 8 Martie şi, conform tradiţiei, azi, indiferent dacă avem statutul de femeie, fiică, bărbat, soţ, bunic sau şef, ar trebui să găsim o modalitate prin care să le arătăm femeilor din viaţa noastră cât le apreciem.
Eu vreau doar să-i mulţumesc mamei pentru că există şi pentru că îşi ia atât de în serios rolul de mamă!
Îmi doresc să fiu capabilă să-i arăt zilnic acest lucru, dar deseori mă las copleşită de insignifiantele probleme ale universului propriei mele adolescenţe şi atunci uit unele… detalii. Uit că în spatele unui sfat bun se află dragostea pe care mi-o poartă, că în spatele unei mese delicioase şi bine pregătite – pe care uneori, din încăpăţânare, o refuz – sunt mâinile, timpul, dedicaţia şi priceperea ei. Sau că telefonul zilnic pe care îl primesc – şi pe care încerc tot mai des să-l scurtez din cauza lipsei efective de timp, chef sau din cauza oboselii – se datorează faptului că îi este dor de mine, de sora mea, şi că numără constant zilele până la sfârşitul săptămânii, când revenim acasă.
Aş vrea să-i pot arăta cât de mult apreciez nopţile în care sunt bolnavă, iar ea se ghemuieşte lângă mine şi mă ţine strâns în braţe, transmiţându-mi din căldura şi sănătatea corpului ei. Abia dimineaţa, istovită, se târăşte în patul ei, unde abia dacă mai are timp de câteva clipe de odihnă. Sau serile de sâmbătă târzii, în care mă aşteaptă indiferent de oră, pentru că, în definitiv, eu rămân fetiţa ei, chiar dacă acum am 17 ani şi permisiunea de a sta în oraş mai mult timp. Aş vrea să-i pot arăta… dar cuvintele, timpul, viaţa, neputinţa…
Ştiu că sunt nedreaptă când o învinovăţesc de „prea multă grijă” sau de „incapacitatea de a înţelege ritmul alert în care – din păcate – lucrurile evoluează pentru o adolescentă dornică de a înfrunta viaţa pieptiş”.
Câteodată mă întreb de unde găseşte resursele necesare ca să o ia zilnic de la capăt. Credeam că iubirea e un sentiment care te epuizează sufleteşte, psihic, fizic. Trecerea impasibilă a timpului îşi lasă amprenta asupra figurii ei dragi, dar sufletul, sufletul ei pare la fel de tânăr şi de plin de dragoste cum era şi prima dată când am realizat eu existenţa ei…
Mama e şi va fi mereu femeia din viaţa mea pentru care voi încerca să dau o reală valoare cuvintelor „Te iubesc”, pentru că, mamă, eu chiar te iubesc…
Oana Puie
Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta” Arad
Citiți principiile noastre de moderare aici!