Secretarul de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ioan Dascălu, confirmă că în perioada următoare vor fi operate disponibilizări, însă ţine să facă unele precizări privind acest aspect. „Prioritatea zero pe care o avem la ora actuală este reorganizarea ministerului, iar aceasta presupune şi disponibilizări, care se vor face cât de curând. S-au făcut multe speculaţii pe seama cifrelor, însă doresc să precizez că nu va fi afectată capacitatea operaţională. Nu vizăm persoane din structurile operative ale ministerului, ci structurile suport. Imaginea Poliţiei, în special, trebuie îmbunătăţită, pentru recâştigarea încrederii cetăţeanului în instituţiile care aplică legea”. Tot la capitolul „priorităţi”, însă pe alt palier, Ioan Dascălu trece aderarea României la Spaţiul Schengen. „În ce ne priveşte, suntem pe punctul de a definitiva tot ceea ce înseamnă condiţionare pentru aderarea României la Schengen şi sperăm că aceasta va avea loc în octombrie, însă de aici încolo este vorba despre decizia politică”. Din acest punct de vedere, demnitarul arădean consideră că ar fi nedrept să se schimbe standardele, prin intermediul politicului, deoarece „s-ar încălca principiile care au stat la baza aderării tuturor celorlalte state”.
Concedieri la MAI, in structurile suport
Reactualizat la:
<p>ARAD - Ioan Dascălu afirmă că, în urma concedierilor, nu va fi afectată capacitatea operaţională.</p>
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
ARAD. Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad a organizat o serie de acțiuni pe șoselele din Arad, totul în baza unui plan național.
ARADON Sport local
BRAŞOV. După ce în urmă cu două săptămâni s-a achitat excelent de sarcina organizării Campionatului Național de Judo Under 18, Clubul Sportiv Universitatea Arad a avut reprezentanţi pe tatami „naţionalelor” Under 21 de la Braşov.
Local
Și multă distracție și voie bună la petrecerea organizată de Ziua Femeii, de Clubul Orășenesc al Seniorilor de la Nădlac.
Local
Noua schemă de personal, aprobată prin OUG 7/2026, mai prevede doar 36 de posturi, față de cele 46 existente în prezent la nivelul Instituției Prefectului - Județul Arad.
1
Local
Un grup de persoane ar cultivat canabis pentru vânzare, iar după ce o parte dintre ei au fost prinși de DIICOT într-un alt dosar, ceilalți ar fi încercat să distrugă cultura și probele, însă oamenii legii au descoperit plantația în urma unor percheziții.
România
Câștigătorul premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49 din 12 februarie 2026, în valoare de 22.948.891,68 lei (peste 4,5 milioane de euro), și-a ridicat banii, a anunțat, luni Loteria Română.
ARADON Sport local
ARAD. Etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la volei – liceu a reunit cele mai bune echipe de elevi din județ, competiţia fiind coordonată de prof. Mariana Tomescu, responsabila Comisiei de volei.
UT Arad
ARAD. S-a reluat campionatul și la nivelul Ligii Elitelor. Juniorii UTA-ei au prins un weekend foarte prost, obținând doar două puncte din 12 posibile, chiar la reluarea campionatului.
Local
ARAD. Luni dimineață, în jurul orei 09:30, pompierii arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de pe strada Clopotului, din muncipiu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!