ARAD. Scopul vizat de aceste acţiuni l-a constituit prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Astfel, în perioada menționată, au fost verificate 571 de societăți comerciale, restaurante, terase, unităţi tip fast food, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, precum și 477 de mijloace de transport. Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 462 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 147.850 de lei, dintre care 25 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 8.500 de lei, au fost date de polițiștii locali.
“Recomandăm cetățenilor să respecte în continuare normele de igienă și de conduită sanitară, măsurile de distanțare fizică şi să poarte masca de protecţie, pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur”, precizează IPJ Arad.
Controale în pandemie: peste 570 de localuri, verificate de polițiști
Controale în pandemie: peste 570 de localuri, verificate de polițiști
În perioada 16-18 octombrie, polițiștii arădeni, împreună cu polițiștii locali, au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Ungaria a ales Europa, Europa a ales întotdeauna Ungaria, a reacţionat duminică preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după ce premierul ungar Viktor Orban şi-a recunoscut înfrângerea în faţa contracandidatului său, Peter Magyar la alegerile legislative.
Mapamond
BUDAPESTA. Prim-ministrul ungar Viktor Orban şi-a recunoscut înfrângerea în alegerile parlamentare în faţa liderului opoziţiei, Peter Magyar.
Mapamond
Partidul de opoziție Tisza din Ungaria ar urma să obțină 135 de locuri în Parlamentul format din 199 de membri, o majoritate de două treimi, conform rezultatelor parțiale după numărarea a 45,7% din voturile exprimate la alegerile legislative, a anunțat duminică Biroul Electoral Național, relatează Reuters.
Mapamond
Liderul opoziției din Ungaria, Peter Magyar, a declarat duminică seara că este „prudent optimist” în ceea ce privește victoria sa în fața actualului premier Viktor Orban în alegerile legislative, care au înregistrat o prezență record la vot, relatează AFP și Reuters.
3
Local
A fost cunoscut îndeosebi pentru implicarea sa civică înainte de a deveni parlamentar AUR. Avea 59 de ani.
1
Mapamond
Președintele american Donald Trump a anunțat duminică că a ordonat Marinei SUA să instituie imediat o blocadă navală în Strâmtoarea Ormuz, ca răspuns la refuzul „intransigent” al Iranului de a renunța la ambițiile sale nucleare, în timpul negocierilor de pace de la Islamabad, relatează AFP și Reuters.
1
Local
Evenimentul din Piața Catedralei va fi deschis și în a doua și a treia zi de Paști, între orele 14.00 - 23.00.
Citiți principiile noastre de moderare aici!