Bărbatul nu a trecut însă de controlul de frontieră de la Nădlac II de pe autostradă. El a declarat că nu știa că mașina – care valorează 10.000 de euro – a fost furată, bărbatul spunând că a cumpărat autoturismul. „În data de 1 august 2017, ora 16:15, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul român Emil Ş., în vârstă de 37 de ani, domiciliat pe raza jud. Dolj, conducând un autoturism marca BMW, an de fabricaţie 2012. La controlul de frontieră, şoferul a prezentat pentru mijlocul de transport în cauză certificatul de înmatriculare. În urma verificărilor specifice efectuate în bazele de date s-a constatat că mașina figurează ca fiind furată, alertă introdusă de autorităţile din Germania în 26 iulie 2017. Faţă de cele constatate, conducătorul auto a declarat că a cumpărat autoturismul din Germania şi nu avea cunoştinţă despre faptul că acesta este căutat de autorităţile germane”, au declarat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad. Mijlocul de transport, în valoare de 10.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F. Arad până la finalizarea cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări privind săvârşirea infracţiunii de tăinuire la furt.
Cu BMW-ul furat la granița Nădlac
Cu BMW-ul furat la granița Nădlac
Un doljean a încercat să treacă frontiera cu un autoturism BMW furat din Germania.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Poliția israeliană l-a împiedicat pe cardinalul Pierbattista Pizzaballa, conducătorul Bisericii Catolice din Țara Sfântă, să intre în Biserica Sfântului Mormânt din Orașul Vechi al Ierusalimului pentru a celebra liturghia din Duminica Floriilor, a relatat Patriarhia Latină a Ierusalimului, transmite duminică EFE.
Mapamond
Guvernul iranian a fost de acord să permită trecerea a 20 de nave comerciale sub pavilion pakistanez prin Strâmtoarea Ormuz, o concesie anunțată duminică dimineață de Islamabad ca „un pas către pace” în contextul eforturilor sale de mediere în conflictul din Orientul Mijlociu, informează EFE.
România
Selecționerul echipei naționale de fotbal, Mircea Lucescu, va rămâne internat pentru monitorizare și tratament de specialitate la Spitalul Universitar de Urgență București, unde a fost adus duminică în urma unei tulburări „majore” de ritm cardiac, a anunțat unitatea sanitară.
Ştiri sportive
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a fost internat de urgență într-un spital din Capitală, duminică, după ce i s-a făcut rău în timpul ședinței tehnice premergătoare unui antrenament, a anunțat Federația Română de Fotbal într-un comunicat.
ARADON Sport local
TG. JIU. Trei dintre cei cinci arbitrii arădeni incluşi în programul „Cavalerii Viitorului 7” au debutat în Liga 3-a, suv privirile unuia dintre componenţii Comisiei Centrale a Arbitrilor, vâlceanul Adrian Comănescu.
ARADON Sport local
Trupa lui Giovanni Catanzariti a reuşit accederea, în premieră, în play-off-ul Ligii a 3-a.
Local
ARAD. Recent, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Arad a avut loc lansarea cărţii ,,Poeme de buzunar”, scrisă de Vladimir Belity la vârsta de 88 de ani.
UT Arad
ARAD. La finalul jocului amical cu divizionara secundă, CS Dumbrăviţa, câştigat cu 2-0, graţie reuşitelor semnate de Roman şi Ciubăncan, tehnicianul roş-albilor, Adrian Mihalcea, a vorbit despre acest test, dar şi despre jocul care urmează în play-out.
Citiți principiile noastre de moderare aici!