Pe 23 mai, la ora 1:30, un bărbat în vârstă de 29 de ani s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II-Nagylak, la volanul unui Volkswagen Passat. La control, acesta a prezentat polițiștilor de frontieră un permis de conducere românesc care, după verificări, s-a dovedit a fi falsificat. „Poliţiştii de frontieră au efectuat cercetări în urma cărora au constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere. Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat că a obţinut permisul de conducere din România, în schimbul sumei de 1500 euro, de la persoană a cărei identitate nu o cunoaște”, transmit cei de la Poliția de Frontieră Română. În cazul bărbatului, polițiștii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, dar și uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Cu permisul fals, la vamă
Cu permisul fals, la vamă
Un bărbat în vârstă de 29 de ani a fost prins de polițiștii de frontieră în timp ce încerca să iasă din țară conducând o mașină cu un permis fals.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
România
Ședința extraordinară de guvern programată pentru marți, la ora 17:00, a fost amânată pentru o dată care va fi anunțată ulterior, a informat executivul.
Local
ARAD. Primăria Municipiului Arad informează cetățenii că, în perioada 25 martie 2026 – 9 aprilie 2026, circulația rutieră va fi închisă în zona intersecției dintre strada Lalelelor și strada Mioriței, pentru traficul care traversează calea de tramvai.
Local
Spitalul Județean Arad anunță un nou tip de tratament pentru pacienții care au Parkinson în stadiu avansat.
Local
Prefectura a organizat o ședință la Consiliul Județean Arad unde s-a vorbit despre reorganizare, proiecte și plăți.
Local
Deputatul Geanina Pistru anunță că, printr-un amendament, a atras 3,8 milioane de lei pentru Spitalul Județean Arad.
Local
IMM Arad atrage atenţia că atât creșterea costurilor cât și criza combustibilului afectează economia locală.
UT Arad
ARAD. După a treia înfrângere stagională cu FCSB, antrenorul Adrian Mihalcea a apărut extrem de supărat la declaraţii.
Ştiri sportive
Arbitrul francez Francois Letexier va conduce meciul dintre echipele naționale de fotbal ale României și Turciei, care va avea loc joi, de la ora 19:00, pe stadionul Beșiktaș Park din Istanbul, în semifinalele barajului pentru calificarea la Cupa Mondială 2026, potrivit site-ului UEFA.
Citiți principiile noastre de moderare aici!