Persoanele în vârstă sunt considerate printre cele mai vulnerabile în fața pandemiei de COVID-19. Mulţi dintre cei confirmaţi pozitiv la coronavirus au peste 65 de ani şi, din cauza altor afecţiuni medicale de care suferă, infecţia devine periculoasă pentru ei. Tocmai de aceea, este extrem de important să nu intre în contact cu alţi oameni, este esenţial să stea acasă.

Dar cum se descurcă bunicii noştri aflaţi în izolare la domiciliu? Cum fac faţă singurătăţii? Ce preocupări au? Cât de mult au nevoie de ajutor? Are cine să-i ajute? Cum se răsfrânge starea de urgenţă în viaţa lor? Care e rutina zilnică a seniorilor în vremea pandemiei?

Am încercat să aflăm răspunsuri la aceste întrebări stând de vorbă cu câţiva vârstnici arădeni, atât de la ţară, cât şi de la oraş. Unii sunt mai speriaţi, alţii sunt mai relaxaţi. Unora le lipseşte viaţa de dinainte, alţii au aceleaşi preocupări. Unii sunt mai activi, alţii se plictisesc. Dar toţi aşteaptă să se încheie cu bine această perioadă.

SOCIALIZARE ÎN GRĂDINĂ, PESTE GARD

Sofia Muntean, 70 de ani, contabilă, Seleuş:

„Eu şi soţul meu locuim singuri, nu avem pe nimeni cu noi. Ne începem fiecare zi cu cafeaua de dimineaţă, apoi ne umplem timpul cu treburi gospodăreşti – făcut mâncare, curăţenie, mers în grădină… Aprovizionarea am cam făcut-o noi, dar dacă avem nevoie de ceva anume, avem un nepot pe care îl sunăm şi ne cumpără el ce ne trebuie. Între orele 11 şi 13, putem să mergem noi la cumpărături, magazinul e aproape.

În comună, lumea e liniştită, nu prea umblă nimeni pe străzi. Numai cei care au pus legume pe câmp, merg acolo să muncească. Noi lucrăm doar în grădină, nu ieşim la stradă. Aşa ne şi vedem, în grădină, şi mai vorbim peste gard, unii cu alţii. Nu stăm numai în casă.

Ne mai uităm la televizor, mai deschidem laptop-ul şi citim despre ce se mai întâmplă. Soţul se uită numai când vrea la televizor, că nu-i prea place să vadă ştirile astea bombă. Seara ne mai uităm la filme. Eu mai urmăresc slujbele de la biserică, mai pun muzică creştină… Aşa ne trece nouă timpul. Şi-I mulţumim Domnului, că deocamdată suntem bine.”

REFUZUL DE A URMĂRI ŞTIRILE DE LA TELEVIZOR

Eugen Câmpean, 67 de ani, ofiţer MAI, Arad:

„Locuiesc în Arad, dar de trei-patru săptămâni, de când a început nebunia cu COVID-ul, am venit la Cladova, unde am o casă de vacanţă. Dar e o casă de… muncă. Şi de când am venit aici, împreună cu soţia, am tot muncit. M-am ocupat de toaletarea pomilor, apoi i-am stropit, pe urmă am arat în jurul lor, am făcut nişte cărări, am mai plantat nişte flori. De obicei, noi toată munca asta o făceam după Paşti, dar acum ne-a dat peste cap treaba asta. Am făcut şi un solar: l-am pregătit, l-am arat, am pus picurarea, urmează să punem aici roşii, ardei gras şi kapia – numai pentru noi, nu de vânzare. De toate m-am ocupat singur. După mine, munca la ţară, indiferent sub ce formă, îţi prelungeşte viaţa. Mie nu îmi lipseşte deloc oraşul, am aici toate facilităţile.

Dacă, totuşi, aş fi fost nevoit să stau la bloc în perioada asta… nu ştiu… cred că m-aş fi ales cu o depresie. Ce poţi să faci în alea două ore, cât ai voie să ieşi? Cel mult să mergi să cumperi ceva. Şi altceva? Să te plimbi din sufragerie în bucătărie şi, eventual, să te uiţi la televizor. Eu, aici, la ţară nu mă uit deloc la posturile de ştiri. Am constatat că îţi induc aşa o stare de panică, teamă… şi pentru ce să mă încarc negativ?”

SECRET: ÎMPĂRŢIREA ORIZONTULUI DE AŞTEPTARE ÎN ETAPE

Adriana Palcău, 67 de ani, avocat, Arad:

„Înainte participam la sesiuni deschise de concerte, de teatru, de Cinema Arta, mergeam la plimbare… Acum, mi-am împărţit orizontul de aşteptare pe etape. Prima etapă este până după Paşti: până atunci există o problemă, nu mă gândesc mai departe şi, astfel, presiunea nu este atât de mare. Încerc să-mi fac un program în fiecare zi şi să mă ţin de ore. De exemplu, înainte, luni şi miercuri mergeam la gimnastică la Reli. Acum fac acasă, la aceeaşi oră şi îmi iau şi echipamentul. Şi am extins: nu fac doar luni şi miercuri, ci în fiecare zi. Pe urmă, fac meditaţii, pe un fundal cu muzică foarte relaxantă – cam 20-30 de minute, zilnic. Pentru bunăstarea pământului, pentru revigorare, pentru sănătate… Altceva: nu ascult ştirile în totalitate, nu le absorb. Mă uit, totuşi, pentru a fi informată, la Digi şi la TVR1. Nu mă încarc cu tot felul de informaţii alarmiste şi puţin verificate. Mai ascult muzică, mi-am scos nişte cărţi din bibliotecă pe care vreau să le recitesc. Citesc ziarul Jurnal arădean. De asemenea, mi-am planificat să fac curăţenie în sertare, să-mi pun documentele în ordine şi să sortez fotografiile.

Pe lângă împărţirea orizontului de aşteptare în etape, mai fac ceva: prelungesc un pic fiecare activitate – stau mai mult la duş, mai întârzii când mă dau cu cremă… deci ceea ce înainte făceam în grabă, acum fac mai lent. Şi astfel îmi acopăr întreaga zi. Cred, de asemenea, că e important să nu te gândeşti la ceea ce îţi lipseşte.”

„CAPTIV” ÎNTR-UN UNIVERS MULTIMEDIA SENZAŢIONAL

Virgil Iuga, 69 de ani, muzician, Arad:

„Eu stau la casă şi am o grădină mare, superbă. Şi mai am un birou al meu unde toată ziua stau la calculator. Am claviaturi, ascult şi postez muzici senzaţionale în rubricuţa «nocturna» pe care am înfiinţat-o pe Facebook. Deci…eu nu mă plictisesc. Sigur, dacă stai la casă, nu te plictiseşti. Dar, dacă stai la bloc, înnebuneşti. La bloc nu ai ce să faci. La bloc e ca la puşcărie. În viaţa mea, eu am stat doar şase luni la bloc şi am înnebunit acolo; numai rupt de beat am rezistat. Asta e părerea mea: în bloc e exact ca la puşcărie. Te uiţi la televizor, dar cât să te uiţi? O zi, două, trei… apoi îţi vine să arunci televizorul pe geam, afară. Mă uit şi eu la televizor, dar nu la canale de televiziune, ci la Apple, la Single-Player, mă uit la grei. Sunt foarte multe seriale mişto, nici nu apuc să le văd pe toate în ritmul pe care l-aş vrea. Mă uit pe HBO GO, mă uit şi la Netflix… La ştiri nu mă uit deloc, că nu mă interesează. Sunt nişte aberaţii şi nişte cretinităţi care se debitează la ora actuală la televiziuni, la toate canalele. Şi tristeţea mea e că manipulează într-un hal fără de hal şi toţi îşi dau cu părerea şi, de fapt, în fond şi la urma urmei, despre coronavirus nu se ştie absolut nimic. Dacă s-ar şti, atunci ar exista deja un vaccin. Dar toată lumea minte, toată lumea dă sfaturi… Hai să luăm Aradul, de exemplu. Ce izolare e asta când au dat drumul nenorociţii la toate jegurile care au venit de afară şi au trecut prin Arad? Şi noi să stăm închişi, să purtăm mască… Apoi, ni se spune să plătim cu cardul, dar nu sunt aparate. Nu se respectă distanţa de un metru jumate…Toate indicaţiile astea…eu nu spun că nu sunt bune, dar sunt inaplicabile.

Nu vreau să epatez, dar mie nu îmi lipseşte nimic în perioada asta. Am un univers multimedia senzaţional, construit de mine…e foarte mişto. Nu mă plictisesc. Mă consider un tip fericit.”

SE ÎNTÂMPLĂ CEVA CE NU S-A MAI VĂZUT PÂNĂ ACUM

Elisabeta Ilea, 75 de ani, confecţioneră, Livada:

„Imediat ce mă scol, mă împiedic de pisică şi de câine. Deci pe ei trebuie să-i rezolv prima dată. Apoi mă ocup de găini. Pe la ora 10 şi ceva poate mănânc şi eu ceva, apoi îmi fac o cafea. La fel ca înainte, lucrul meu e acelaşi şi acum: mai trag cu mătura, spăl vase, fac mâncare, fac prăjitură, tăieţei, seara mai cos un nasture, un tiv… Atâta doar că acum, înainte de a face ceva, sunt mult mai atentă să mă spăl pe mâini şi să mă fac cu spirt. De ieşit la stradă nu mai ies, merg doar până la poartă, scot capul afară şi mă bag înapoi. Mă mai uit peste gard să văd dacă mai e cineva pe stradă. Numai de două ori am fost la magazin, chiar pentru strictul necesar.

Obligatoriu, mă uit la televizor ca să fiu la curent cu ce se întâmplă. Mi se pare că se întâmplă ceva ce nu s-a mai văzut până acum! Cred că şi popularitatea e mare, dar cred că şi mârlănia e mare. Oamenii nu respectă regulile, toată lumea vrea să fie deasupra… nu ştiu ce o fi până la urmă… Zic că o fi şi o arătare de la Dumnezeu, că suntem prea păgâni. E ceva de groază, parcă tot spre mai rău merg lucrurile, nu spre mai bine. Lumea e tare speriată.”

RESEMNAŢI, ÎN AŞTEPTAREA VREMURILOR MAI BUNE

Andrei Ianecsko, 71 de ani, tehnolog industria cărnii, Nădlac:

„În perioada aceasta de autoizolare, şi eu, şi soţia dormim mult mai mult ca de obicei, ne trezim doar pe la 8.30 dimineaţa. După ce luăm micul dejun, servim o cafeluţă şi apoi ne facem planuri: ce facem astăzi? La fiecare a doua, a treia zi facem curat. Ne căutăm de lucru: soţia face de mâncare, are o grădiniţă, lucrează în ea. Eu am probleme de vedere, dar fac ce pot. Mai mă împiedic şi eu prin curte, dau telefoane – vorbesc cu copiii, cu nepoţii –, mă joc cu pisicuţa, mai mă ocup de animale. Pe la 13.30 mâncăm, apoi mai ne învârtim unul după altul până pe la ora 15, când fiecare se uită la televizor, mai moţăie… Pe la ora 17 ieşim iarăşi în curte, mai încerc să repar una-alta, mai în grădină, mai ne plimbăm… De la ora 18, ne uităm iar la televizor, la Cabral, apoi de la ora 19 mă uit la ştiri, la posturile slovace, până pe la ora 20. Apoi mâncăm şi, după cină, iar ne uităm la televizor. O plictiseală de numa’-numa’! Dar ce să facem?

Nu-mi vine să cred ce se întâmplă în lume! La noi ca la noi, pare binişor… Dar sunt ţări mai dezvoltate atât din punct de vedere economic, cât şi medical – SUA, Italia, Spania, Germania – şi nu-mi vine să cred câte îmbolnăviri sunt acolo şi mai ales câţi morţi. Numai când te uiţi la asta şi te apucă groaza şi spaima. La noi, la Nădlac, parcă nici nu-mi vine să cred că nu sunt oameni infectaţi, în condiţiile în care au intrat peste un milion şi ceva de oameni prin vama I şi vama II… Şi au venit şi pe jos şi au circulat prin oraş, au intrat în alimentară, au stat în parcuri… mâncau, se distrau…

Eu nu am ieşit de trei săptămâni. Doar am scos nasul puţin afară, dar am intrat repede înapoi. Într-o parte era poliţia, apoi au trecut jandarmii, ne-au claxonat şi unii şi alţii şi am intrat repede în curte să nu ne alegem şi cu vreo amendă. Soţia merge la magazinul din apropiere, îşi pune masca şi merge la cumpărături cam o dată pe săptămână. În rest stăm acasă şi în jurul casei, ca să ne ferim. Şi aşteptăm vremurile bune.”

 

Telefon pentru cazurile care au nevoie de ajutor

Dacă aveţi cunoştinţă de cazurile unor persoane de peste 65 de ani, fără aparținători, care sunt izolate la domiciliu și nu au posibilitatea să se aprovizioneze cu alimente, contactaţi autorităţile. Pentru cazurile din municipiul Arad, telefonaţi la numărul 0787-806.562, pus la dispoziţie de Direcţia de Asistenţă Socială. Pentru cazurile din judeţ, telefonaţi la numărul 0257-983, pus la dispoziţie de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad. Cele două numere pot fi apelate de luni până vineri, între orele 8-20.