ARAD. Prezentarea primei cărți a filialei arădene a fost făcută, în prezența președintelui UZPR, Doru Dinu Glăvan, de Lavinia Betea, cunoscut jurnalist nu numai în județ, dar și în Capitală, cadru universitar și istoric pasionat de ceea ce numim istorie recentă despre care a scris peste 20 de volume. Iată ce a spus la lansare, despre cartea dedicată ziariştilor arădeni, Lavinia Betea:

„Aș vrea mai întâi ca în numele autorilor și personajelor acestei cărți să-i mulțumesc domnului președinte al UZPR pentru această reîntâlnire. Îi suntem recunoscători pentru eforturile depuse în obținerea acestui onorant statut de ziarist profesionist, component al unei asociații căreia i s-a recunoscut calitatea unei munci – care necesită potențial creator – de mare utilitate comunitară.

Vă mărturisesc că invitația colegului meu Vasile Filip de a prezenta această carte mi-a dat de gândit. Sunt atâtea amintiri cu autorii și cu personajele sale încât «firul» unei narațiuni e greu de ales. Dintre cele 35 de scurte biografii prezentate în «Voci și vocații jurnalistice arădene în UZPR», 14 aparțin unor jurnaliști profesioniști cu cariere și în «cealaltă viață», cum ne numim, între noi, anii de dinaintea lui 89. Cuvintele cheamă imagini. «Vedeam» birourile redacției ziarului «Flacăra roșie» și tipografia; mi-am amintit întâmplări care astăzi par neverosimile. Cum să-i spui, credibil, unui blogger sau vlogger din zilele noastre – pasiuni asociate astăzi cu performanță și profesionalism în comunicare – că doi dintre colegii noștri de-atunci, regretații Constantin Simion și Ioan Alecu – s-au îmbolnăvit grav din cauza presiunilor puse pentru minore greșeli de tipografie? Și cum să fii întru-totul credibil când relatezi altei generații cum ai devenit capitalist, peste noapte (cea dintre 22 și 23 decembrie 1989), fără măcar să cunoști acea mare schimbare?

Aceste fabuloase biografii care marchează o generație de tranziție sunt însă «mai sărace» decât ale celor mai tineri. Cel intrat în lumea presei după cernerile succesive prin sitele cadriștilor (în cazul meu au durat 10 ani!), rămânea acolo. Cu rare excepții se pensiona din redacție, evenimentul fiind marcat la Clubul Presei printr-o masă oferită de sărbătorit și cadoul colegilor. Atunci, o umbrelă – obiect simbolic cu semnificația protecției de greutățile bătrâneții. Umbrela era însă neagră deoarece în comerțul de stat nu se puneau de altă culoare…

Mult mai bogate sunt biografiile celor mai tineri care-au intrat în presă atrași de mirajul profesiei, extraordinar de valorizată în euforia libertății și a schimbărilor din anii 90. Datele acestor CV-uri devoalează o dinamică a democrației dar și al stilului de viață și preferințelor consumatorilor media. Mai mult de-atât, în aceste biografii regăsim efectele unor mutații chiar mai importante decât cele din politic – noile tehnologii media și efectele acestora. E suficient să amintim enorma viteză de imersie a celei de-a treia revoluții industriale – revoluția digitală. Din «era Gutenberg» noi am intrat în cea digitală prin anii 90. Nu ne-am instalat confortabil în ea și iată-ne – deja! – în cea de-a patra revoluție industrială. A fost anunțată la a 46-a ediție a Forumului Economic de la Davos din 2016 ca debutul unei durate indefinite temporal dar care tinde la eliminarea granițelor dintre dimensiunea fizică, digitală și biologică a societății. Simbolul său e Sophia, primul robot humanoid cu cetățenia unui stat.

Să nu mergem însă prea departe deși singurul lucru cert al acestei lumi, constatat însă de anticul Heraclid, e schimbarea.

Aminteam cele spuse anterior cu intenția avertizării asupra importanței genului acesta de scrieri – dicționarul. Deși pare un gen vetust, dintr-un puzzle de personaje și vieți ca ale membrilor filialei Arad a UZPR, recompunem epoci istorice. Noi am trăit, pe drept cuvânt, vremuri interesante cu mărturii exemplare.

Acesta va fi fost și intenția celor doi autori – Emil Șimăndan și Vasile Filip. Cel dintâi este primul președinte al filialei Arad a UZPR, iar Vasile Filip, cel actual. Biografia lui Emil Șimăndan, unul dintre decanii de vârstă ai UZPR, este una exemplară pentru jurnalismul românesc, practicat cu pasiune și har. Autor a 34 de cărți, mentor de cenacluri literare pentru tineret, președinte al Fundației

Culturale «Ioan Slavici» din Arad, fondator de publicații și rubrici de presă, Emil Șimăndan este un veritabil «cetățean de onoare» al comunității.

Reprezentând două generații, autorii se identifică prin atribute esențiale. În planul biografiei profesionale, ambii au fost redactori specializați în cultură și învățământ, domeniu extins în 90 și la culte religioase. În «bucătăria internă” a unei instituții media se știe că acesta este un sector greu. Creatorii sunt indivizi cu stimă de sine mare, iar expectanțele lor sunt greu de satisfăcut. Ca și ale cititorilor rubricilor culturale, de altfel. Ca date de personalitate, ambii colegi au fost și sunt calificați, cu un cuvânt din vechiul vocabular, ca «inimoși». Mai adaptat prezentului, am spune că au pronunțate tendințe și comportamente pro-sociale. Adică fac fapte care scontează nu profit personal, ci plusuri pentru comunitate.

Așa cum este această carte pentru care le mulțumim și îi felicităm călduros.

N-aș vrea să închei fără a le împărtăși autorilor și dvs celor care sunteți aici ideea unui alt proiect, continuator al acestuia: o lucrare, fie și publicată în mediul virtual, unde cei care-am lucrat în presa veche – de ce nu și în cea zisă de tranziție?! – să povestim urmașilor cum s-a practicat această profesie”.