Arad. Pe 22 ianuarie 2015, doi tineri arădeni au ajuns acolo unde niciun alt român nu a ajuns încă: pe vârful Fitz Roy – Patagonia. Ruta aleasă de tinerii alpinişti a fost Franco-Argentina, care este cotată a fi ED (extrem de dificilă). În total, ascensiunea a durat 3 zile de căţărare şi o zi retragerea în rapeluri pe verticale. O poveste pe care cu greu ţi-o poţi imagina. Şi mai greu e însă de trăit povestea.
„Am dormit 2 zile în perete fără saci de dormit şi izolir. A fost o experienţă unică şi plină de adrenalină. Sub noi aveam la un moment dat 1000 metri verticală şi pasaje foarte dificile de escaladă numai pe asigurări mobile”, a reuşit să ne povestească pe scurt istoria unei ascensiuni de poveste, de la mii de metri altitudine, din Patagonia, Aurel Sălăşan.
Fitz Roy e considerat unul din cei mai dificili munţi ai lumii şi pe bună dreptate, ne spun alpiniştii arădeni, pentru că atunci „când îl vezi de la Laguna de Los Tres te intimidează. O piramidă interminabilă!”. E vorba, în plus, dincolo de intimidarea pe care ți-o transmite muntele, de un record pentru cei doi tineri aplinişti arădeni: au urcat acolo unde niciun român nu a mai urcat şi au văzut Patagonia de sus de tot.
În octombrie 2014, pe când Fitz Roy era doar un vis, ziarul nostru şi www.aradon.ro scria de cei 3.404 metri înălţime adică de visul a doi tineri alpinişti arădeni (Fitz Roy – Supercanaleta, 3.404 metri, Patagonia, şi parcurgerea a peste 10.000 km în America de Sud). Iar visul lui Aurel Sălăşan şi al lui Alin Petru Stana, economişti, dar înainte de toate alpinişti utilitari şi nu numai, a devenit realitate la mijlocul lui ianuarie 2015.
Povestea a început cam aşa: la începutul lui decembrie 2014, cei doi urmau să plece spre Budapesta, apoi Paris – Buenos Aires – El Calafate. Trebuiau să urce acel vârf infernal şi să-l coboare. Au făcut-o dar nu se vor întoarce acasă pentru a-şi savura reuşita acum, ci după ce vor mai străbate America de Sud şi îşi vor mai testa limitele, adică undeva prin iunie 2015.
Povestea
Povestea vârfului a fost postată de Aurel Sălăşan pe pagina sa de facebook, unde scrie: „După 10 zile de aşteptat vremea bună, în sfârşit prindem o fereastră de vreme perfectă, însă cu multă zăpadă. Hotărâm într-un final să renunţăm la ruta Supercanaleta în favoarea rutei Franco Argentina, care, deşi mai puţin dificilă, prezenta risc mare de avalanşe (aşa a şi fost… din auzite, am înţeles că au fost 2 avalanşe enorme în culoar). Pornim dimineaţa în 19 ianuarie, încărcaţi de echipament şi cele necesare pentru mai multe nopţi de bivuac. Ajungem în Pasul Superior unde este tabăra alpiniştilor ce abordează diferite trasee din masivul Fitz Roy. Întâlnim surprinzător mai multe echipe, unele cu cortul, altele la bivuac, dornice să intre în diferite trasee. Plecăm dimineaţa la 6… ultimii din tabără. Observăm în faţa noastră mai multe echipe care se îndreaptă spre Brecha Italiana şi mai exact spre Franco Argentina. Într-un fel ne bucurăm că nu suntem singuri pe traseu şi mai curăţă şi ei zăpada… în alt fel nu ne bucurăm de încă 5 echipe în faţa noastră că ne dam seama că o să stăm să aşteptăm după ei. Dăm tare pe traverse de 50-60 gr şi pasajele de M5 pe ultimele lungimi până la Brecha (pot să zic ca e un alt traseu de căţărat până acolo) şi îi ajungem pe toţi din urmă. Într-un final ne trezim doar eu şi Alin la Silla, la baza traseului, celelalte echipe întorcându-se toate pe motiv că se udă stânca când o să bată soarele pe ea şi nu e de căţărat. Aşa a fost… dar nu imposibil. Am intrat în prima lungime (6b) cu Alin în frunte şi încet, încet am avansat primele 5 lungimi până la locul de bivuac unde am hotărât să înnoptăm. O noapte fără vânt, fără saci de dormit şi izolir, fără somn prea profund. Ne dezmeticim dimineaţa cu un răsărit de vis şi pornim cu echipamentul greu şi spantik-ul pe ham. Ni se par foarte grele pasajele dar asta din cauza greutăţii. Este loc pentru mobile aşa că nu ne facem griji… chiar merg de minune! Ajungem seara deshidrataţi în al 2-lea loc de bivuac care pare a fi mai lat şi mai confortabil. Sub noi avem deja 1000 m gol până pe gheţar… vedere ca din avion! Următoarea dimineaţă ne trezim tot pe un răsărit superb şi cu doi băieţi super tari din Germania ce au venit ultralight şi au zis că dacă nu se încadrează într-o zi nu e problemă, că rapelează înapoi. Au apreciat mult faptul ca am intrat pe aşa zăpadă şi faptul că dormim în perete. Am reuşit, fiind singurele echipe din aceasta lungă fereastră, să finalizăm această rută. Am ajuns pe vârf în 22 ianuarie, ora 16.00, ultimele lungimi cu gheaţă albastră, sticloasă, ce nu ţine când înfigi pioletul. Am avut doar un şurub de gheaţă… ne-a ajutat acolo unde trebuia emoticon grin. A urmat o noapte lungă de rapeluri, până dimineaţa; deshidrataţi complet că am rămas fără butelie. Am ajuns zombie la Pasul Superior apoi am dat la vale spre Chalten unde ne refacem…
Aceasta este povestea primei ascensiuni româneşti şi, mai ales, arădene pe Fitz Roy.
Citiți principiile noastre de moderare aici!