Băiatul a încercat să iasă ilegal din România, folosind documentul altei persoane deoarece nu avea acordul părinţilor pentru a călători în străinătate. Poliţiştii de frontieră l-au descoperit pe copil într-un microbuz condus de un cetăţean român, la controlul actelor stabilindu-se că cel prezentat de minor nu îi aparţine. Băiatul a declarat că dorea să ajungă în Suedia la mama sa. Poliţiştii de frontieră îl cercetează pentru comiterea infracţiunilor de fals privind identitatea şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Dorul de mamă i-a adus un dosar penal
Dorul de mamă i-a adus un dosar penal
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din judeţul Tulcea, a fost depistat la frontiera Nădlac cu documentul altei persoane.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Șase elevi au văzut din interior cum funcționează Consiliul Județean Arad.
Local
Cu toate că încă nu a fost identificată sursa de finanțare pentru noul spital, conducerea județului este convinsă că obiectivul va fi realizat.
ARADON Sport local
ORĂŞTIE. Recent a avut loc prima etapă a Campionatului Național de Karate IKU, unde sportivii clubului Cobra Arte Marțiale au avut rezultate foarte bune.
Mapamond
Prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a fost însoţită miercuri de un invitat surpriză la un eveniment organizat la Casa Albă: un robot umanoid capabil să meargă singur şi să vorbească, informează AFP.
Local
ARAD. Primăria Municipiului Arad informează că, în vederea organizării în condiții de siguranță a evenimentului „Târgul de Paște 2026”, vor fi instituite restricții de circulație și măsuri de eliberare a parcărilor în zona Pieței Catedralei.
Local
Locuitorii din municipiul Arad și din împrejurimi se plâng că, de aproximativ două săptămâni, localitățile sunt învăluite de un miros de dejecții, care devine mai puternic seara, și cer autorităților să caute cauzele, în timp ce primarii cred că este vorba de folosirea îngrășămintelor naturale pe terenurile agricole.
1
ARADON Sport local
Pro Volei Arad și Victoria Nădlac au obținut calificarea în penultimul act din Divizia Elită-Speranțe.
Citiți principiile noastre de moderare aici!