Proaspăt numit în funcţia de adjunct al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, comisarul Ioan Hadjia, a dispus organizarea unei acţiuni pe linie rutieră.
Astfel, marţi şi miercuri, poliţiştii rutieri au controlat dacă şoferii autoturismelor şi pasagerii de pe scaunele din faţă dreapta poartă centurile de siguranţă. Portul centurii de siguranţă este prevăzut de legislaţie ca fiind obligatoriu, studiile efectuate de către specialişti demonstrând faptul că centura de siguranţă salvează vieţi , au declarat reprezentanţii IPJ Arad. Aceştia au mai precizat faptul că scopul acestei acţiuni a fost conştientizarea conducătorilor auto, dar şi a pasagerilor aflaţi în autoturisme cu privire la portul centurii de siguranţă, dar şi a riscului la care se expun vorbind la telefonul mobil în timp ce conduc. În cele două zile de acţiune desfăşurate pe principalele artere ale municipiului, poliţiştii au sancţionat 227 de şoferi care nu au respectat prevederile legale, au aplicat 294 de puncte de penalizare şi au reţinut 2 permise de conducere precum şi 6 certificate de înmatriculare. Astfel de acţiuni vor continua atât în municipiu cât şi în judeţul Arad , au mai spus reprezentanţii IPJ Arad.
JA – I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!