Evenimentul a avut loc în seara zilei de 15 ianuarie, la sediul clubului, aproximativ 40 de persoane luând parte la omagiul adus poetului.
În deschidere, prof. Gabi Hlistei a prezentat viaţa şi activitatea lui Mihai Eminescu. Apoi, prof. Iarmila Jucan, prof. Melita Kukucska şi prof. Gabi Hlistei au recitat câteva poezii aparţinând marelui poet. A urmat un moment muzical: s-au interpretat cântece pe versurile lui Eminescu. Cele mai spectaculoase clipe ale serii le-a oferit prof. Ludmila Somrak care a recitat, în limba slovacă, câteva poezii scrise de Mihai Eminescu.
„Medalionul” prin care s-au marcat 165 de ani de la naşterea poetului a fost apreciat de toţi cei prezenţi, în frunte cu primarul şi viceprimarului oraşului.
„În încheierea seratei, s-au servit sărăţele, cafea, pâine cu untură de porc albă şi roşie cu ceapă, apă minerală şi suc. A fost o atmosferă plăcută, ne-am simţit foarte bine” – spune Andrei Ianecsko, preşedintele Clubului Pensionarilor din Nădlac, organizator al evenimentului.
Eminescu, recitat in slovaca la Nadlac
NĂDLAC. Împlinirea a 165 de ani de la nașterea marelui poet național, a constituit pentru Clubul Pensionarilor din Nădlac prilej de a organiza un „Medalion Mihai Eminescu”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 14-12-2025 sunt următoarele:
Mapamond
Autoritățile germane au anunțat că au dejucat un atentat care viza un târg de Crăciun din Bavaria, unde cinci persoane sunt suspectate că pregăteau un atac cu mașină-capcană, de inspirație islamistă. Suspecții au fost arestați și plasați în detenție, conform Agerpres.
Mapamond
Un atac armat a avut loc sâmbătă după-amiază la Universitatea Brown din Statele Unite. Acesta s-a soldat cu moartea a doi studenți și rănirea altor nouă persoane. Incidentul a avut loc în timp ce studenții susțineau examene. Autoritățile americane au mobilizat peste 400 de polițiști pentru a-l prinde pe atacator.
Local
Nădlacul a fost zilele acestea gazda evenimentelor de amploare realizate de Biroul Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!